1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Waterloo, o bătalie cu viitor

Discuţiile între liderii europeni s-au finalizat cu un eşec. Două zile obositoare, terminate dupa miezul nopţii, nu au fost îndestulătoare pentru rezolvarea crizei în care se află Uniunea Europeană. Problemele legate de adoptarea bugetului Uniunii pe termen lung (2007-2013) nu au putut fi rezolvate la Consiliul European din 16-17 iunie, în pofida eforturilor făcute de Presedinţia luxemburgheză, condusă de primul ministru Jean-Claude Junker. Singurul lucru cert rămâne amânarea termenului limită din noiembrie 2006 pentru ratificarea Constituţiei UE şi postularea unui moment de reflexie în privinţa viitorului Europei.

Jean Claude Juncker vorbeşte depre o criză fără precedent pentru Uniunea Europeană

Jean Claude Juncker vorbeşte depre o criză fără precedent pentru Uniunea Europeană

Mărul discordiei dintre statele Uniunii Europene a rămas perspectiva financiară, mai exact fondurile directe destinate agriculturii, şi care reprezintă 50% din bugetul Uniunii. Negocierile au fost marcate de jocurile din culise, în care Franţa a încercat să-şi atragă cât mai multe state, în sprijinul păstrării neatinse a politicii agricole iar Marea Britanie să-şi menţină avantajele financiare obţinute (4,4 miliarde euro) in timpul guvernării conservatoare Margaret Thatcher. Tony Blair a declarat că este de acord să renunţe la acest avantaj dacă Franţa renunţă la subvenţionarea agriculturii comunitare.

« Motivul pentru care nu ne-am putut înţelege este foarte simplu : dacă vrem să renunţăm la aşa zisul avantaj financiar pe care îl are Marea Britanie atunci trebuie să schimbăm cauzele care au dus la postularea acestei excepţii financiare. Pentru politica agricolă comună se vor cheltui de 7 ori mai mult decât bugetul pentru cercetare, tehnologie, ştiinţă, dezvoltare şi educaţie. Aceasta nu corespunde cu reformele dorite de Europa. Nu este un buget pentru secolul 21. Aici, nu este vorba de cine este solidar cu Europa ci ce înseamna să fi solidar acum şi nu cu 50 ani în urma.

Este momentul pentru Europa să adopte schimbări şi reforme fundamentale, să reinstaureze legătura dintre instituţiile şi politica Uniunii cu priorităţile şi îngrijorările cetaţenilor. Votul negativ dat la recentele referendumuri nu poate fi ignorat, este timpul de a formula un răspuns bazat pe o decizie corecta pentru viitor. »

Ca atare, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Spania şi Finlanda s-au pronunţat împotriva actualei politici agricole comunitare, în timp ce Danemarca şi Italia s-au abţinut.

Dar care este opinia premierului britanic în privinţa aderarii Romaniei şi Bulgariei la 1 ianuarie 2007?

"Sprijnim pe deplin integrarea Romaniei şi Bulgariei în Uniunea Europeană şi credem că rezultatul aderării va fi foarte sanatos pentru Uniune. Noi aparăm în mod ferm ideea lărgirii Europei cu aceste două ţări, a mai declarat primul ministru al Regatului Unit, Tony Blair.

Preşedintele Jose Manuel Barroso spunea de curand că "dacă nu vom reuşi să ajungem la un acord, Uniunea va cădea într-o criză de durată şi o paralizie, cu consecinţe politice, economice şi sociale pentru noi toţi."

Departe de a fi atât de tragic cum pare, reformele dorite de Marea Britanie şi alte state, ar putea salva Europa de la stagnarea economică şi politica în care pare ca s-a împotmolit.

Viitoarea Presedinţie britanică va încerca o resuscitare bugetară plecând de la o baza economică solidă, adică aplicând reformele de care Uniunea Europeana are atâta nevoie.

  • Data 18.06.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Vw
  • Data 18.06.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Vw