1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

VW atrage şoferii începători cu reduceri mari de preţuri

Concernul VW, care luptă împotriva conjuncturii nefavorabile de pe piaţa automobilistică şi-a propus să atragă tinerii şoferi cu reduceri mari de preţuri.

Toamna acesta VW reînnoieşte oferta de preţuri

Toamna acesta VW reînnoieşte oferta de preţuri

Începând de luna acesta orice şofer începator îşi poate achiziţiona o maşină VW nouă la un preţ cu aproximativ 1000 de euro mai mic. Excepţie fac modelele Phaeton, Touareg şi autoutilitarele. Oferta promoţională este valabilă în următoarele 15 luni. Conjunctura nefavorabilă de pe piaţa vânzărilor de autoturisme a determinat anul acesta conducerea concernului să ofere cumpărătorilor o reducere de pâna la 18% la achiziţionarea modelului Golf. Într-un interviu acordat publicaţiei germane ”Berliner Zeitung” reprezentanţii firmei s-au arătat sceptici în privinţa creşterii volumului vânzarilor în 2005, pe piaţa germană. Experţii opinează că, anul viitor, majoritatea producătorilor germani se vor baza în mare parte pe exporturi. Concernul VW întâmpină însă probleme şi în privinţa comercializării maşinilor sale pe piaţa externă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în luna septembrie, vânzarile concernului german de pe piaţa americană au scăzut cu aproximativ 25%. În următorii doi ani conducerea companiei intenţionează să nu mai acorde creşteri salariale celor 100.000 de angajaţi, din cele şase fabrici VW aflate în vestul Germaniei. ”Dacă în următorii patru-cinci ani structura costurilor nu se modifică, nu vom mai putea vorbi de desfiinţarea locurilor de muncă, pentru ca ele nu vor mai exista” - a declarat Martin Winterkorn, membru în consiliul de administraţie al concernului VW.

  • Data 04.10.2004
  • Autoare/Autor Claudia Stefan
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Yw
  • Data 04.10.2004
  • Autoare/Autor Claudia Stefan
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Yw