1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

VW a încălcat legislaţia americană de protecţie a mediului

default

Potrivit Administraţiei Americane, constructorul german de autovehicole, Volkswagen, a fost de acord să plătească suma de 1,1 milioane de dolari, pentru a pune capăt unui proces cu autoritatea de mediu din SUA. Urmează ca înţelegerea să fie confirmată în termen de 30 de zile de către o instanţă americană. VW fusese acuzat că a omis să informeze autoritatea de mediu despre un defect la sistemul de control al noxelor, cu care sunt echipate 326.000 de autovehicole înmatriculate în SUA, şi să ia măsuri pentru înlăturarea acestui neajuns. Autoritatea federală de protecţia mediului a mai reproşat concernului de la Wolfsburg că i-a adus la cunoştinţă abia în iunie 2001 numeroasele plângeri primite de la clienţi în iarna 1999-2000. Defectul a fost constatat la modelele Jetta, Golf şi New Beetle, fabricate în intervalul 1999 – 2001. Între timp Volkswagen a remediat de bună voie defectul, ceea ce l-a costat suma de 26 de milioane de dolari. Conducerea Volkswagen a recunoscut că a informat cu întârziere autorităţile americane de mediu.