1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Vremurile s-au schimbat, nu și sufletele

Sâmbătă la Ateneul Român, Institutul Goethe prezintă filmul mut „Cutia Pandorei”, ilustrat muzical live de Orchestra Română de Tineret. Partitura a fost compusă de Dominik Schuster, dirijor este Stefan Geiger.

Coridoarele Conservatorului bucureștean sunt un fel de universuri paralele, în care muritorilor de rând rătăciți în căutarea paradisului muzical li se oferă rafale succesive de scurtcircuite emoționale. Sunetul muzicii venind încrucișat de nici nu știi unde taie respirația, îngheață pulsul, arde, pișcă, biciuie, mângâie, sărută, îmbrățișează...

Ușile se deschid greu. Sunt făcute să oprească orice sunet dispus să țâșnească spre universul-tampon al anticamerelor muzicii. Ce se cântă în sala George Enescu rămâne în sala George Enescu. Până la premieră. Iar premiera e aproape. Sâmbătă, la București, pe scena Ateneului Român, dirijorul german Stefan Geiger va conduce Orchestra Română de Tineret într-o inedită experiență simfonică: acompaniamentul live al peliculei Cutia Pandorei, filmul mut regizat în 1929 de Georg Wilhelm Pabst și interzis de cea de-a doua mare coaliție a Republicii de la Weimar și, mai apoi, de către național-socialiștii lui Hitler.

Compozitorul care nu se teme de emoție

Pe un scaun, în primul rând , imediat în spatele pupitrului dirijoral, Dominik Schuster întoarce, din când în când, filele imense ale unui caiet. E partitura ce se revarsă dinspre scenă. O știe foarte bine, doar el a compus-o, la sugestia lui Stefan Geiger. Cumva, cine să mai știe cum, muzica inițială s-a pierdut definitiv. Au existat, în timp, diverse încercări de a da un nou acompaniament muzical filmului. Geiger însuși a refuzat câteva, chiar din partea unor compozitori prieteni. Pur și simplu nu sunau cum trebuie.

Este, așadar, o poveste reluată de la zero. Dominik Schuster a lucrat la ea opt luni. Dar, cu toate pregătirile, cu intervențiile și modificările aduse spre final, i-a luat cam un an întreg. A compus întâi partitura, la pian, apoi s-a ocupat de orchestrare, pe computer. „Îl remarcasem într-un spectacol în care a și fost recompensat cu un important premiu al industriei muzicale germane și atunci am știut, pe loc, că el este omul pe care-l vroiam în proiectul meu. Nu era doar un compozitor tânăr. Îmi plăcea modul în care orchestrează. Și nici nu era prea timid să scrie muzici cu emoție, muzici pe care între timp le auzi iarăși la compozitorii tineri, dar care, o vreme, cel puțin în Germania, nu erau la modă. S-a scris, o bună bucată de timp, foarte intelectual – o muzică pe care nu am găsit-o potrivită acestui film, în orice caz. Dominik a devenit instantaneu omul. Alegerea. Mă bucur că s-a entuziasmat la ideea propusă. Sunt nu mândru, ci fericit. Mândru poate fi Dominik. Și v-o spun acum, cu două zile înaintea premierei: va fi o premieră fabuloasă!”.

Lulu, nemuritoarea Cutie a Pandorei

Cutia Pandorei la Bucureşti

"Cutia Pandorei" la Bucureşti

Geiger, care are deja la activ vreo 20 de proiecte de ilustrare sonoră a unor pelicule din epoca cinematografului mut, a așteptat mai mult de zece ani să dirijeze o orchestră pentru filmul lui Pabst: „Mă fascinează această femeie, mă fascinează filmul, mă fascinează tema. Iar muzica originală s-a pierdut”.

„Sunt multe teme revenite în actualitate – sau chiar de atunci rămase încă actuale. Pe atunci erau tratate cu mai multă prudență, astăzi sunt abordate mai direct”, punctează compozitorul Dominik Schuster; se vorbește, de exemplu, în filmul lui Pabst, despre homosexualitate. Și despre sărăcie, intervine și dirijorul, mai exact, despre „cum se prăbușește destinul oamenilor loviți de sărăcie”. Despre, adaugă iarăși Dominik, imaginea femeii, dar și despre cea a bărbaților reacționând diferit în prezența personajului deosebit care este Lulu”. Seamănă vremile între ele?

Stefan Geiger nu e neapărat convins: „Deși politicul l-a interzis la puțin timp după ce a apărut, filmul nu este nici unul politic și nici nu face o punte între epoci. Avem atâtea filme care tratează tot felul de superficialități și banalități cotidiene. Cutia Pandorei se ocupă de teme serioase, rupte de timp sau, mai bine zis, care transcend epocilor”. Pabst, completează dirijorul, „este actual mai degrabă pentru că abordează marile dilemele umane și pătrunde în adâncul sufletului: dorurile și suferințele pe care acestea le generează, aspirația spre fericire, nevoia de recunoaștere, inclusiv cea a partenerului. Or, puterea politică din vremea acelui film își dorea suflete sănătoase în corpuri sănătoase. Nu se punea problema unui film care să chestioneze emoțiile și psihicul omului”.

Cum se face muzica unui film mut?

Și, totuși, privit astăzi, filmul nu poate fi interpretat ca unul care agită – nici în ce privește orientările sexuale, nici cele politice, asigură Geiger. „Filmul tratează foarte gentil aceste subiecte și e nevoie de multă co-participare intelectuală pentru a înțelege ce se petrece în povestea spusă de regizor”, este de părere și Dominik Schuster. „La prima vizionare este chiar greu să descoperi și să înțelegi chiar toate temele pe care Pabst le atacă”.

De câte ori a văzut Dominik Schuster pelicula până a simțit că a „pus mâna” pe muzică? „Nu foarte des. L-am văzut prima oară, când m-a sunat Stefan – și m-am decis să accept provocarea și să mă apuc de compoziție. Apoi l-am mai văzut o dată și m-am gândit la temele mari. Și l-am mai văzut o a treia oară, cu carnetul de notițe în brațe, cu microfonul în mână, fredonând deja idei… De trei ori, poate de patru ori. După care am intrat în detalii. Am luat filmul bucată cu bucată și am scris pentru fiecare dintre ele partitura. Nu foarte des, deci”. Râde.

O meserie, doar. Dar ce meserie…

Dirijorul Stefan Geiger (stânga) şi compozitorul Dominik Schuster

Dirijorul Stefan Geiger (stânga) şi compozitorul Dominik Schuster

Râde și când își caută răspunsul la următoarea întrebare. Probabil pentru că e atât de tânăr. Ar fi compus, oare, muzica pentru acest film, atunci, în anii 20? „Atunci?” Face o scurtă pauză. „Erau alte vremuri, cu totul diferite. Dar dacă aveam vârsta mea de acum, când sunt deschis la orice job și fac orice, cred că da. Probabil da.” Un muzician de film, povestește, trebuie să se priceapă la toate genurile muzicale. Asta explică lejeritatea cu care a acceptat să treacă de la premiata-i muzică pentru jocuri pe computer la proiectul „Cutia Pandorei”. În Germania trebuie să te pricepi și la jazz, și la clasic, și la pop, dacă vrei să primești contracte. ”Uneori scriu big band, alteori muzică pop, iată, acum pentru o orchestră simfonică”. Adică totul e doar o meserie? „Evident că e o meserie, dar ce meserie fantastică! Nu ți se întâmplă prea des să primești oferta de a lucra la un astfel de film”.

Sobrietate în țăndări

Ce face dirijorul unei orchestre simfonice, într-o astfel de situație? Respectă întru totul partitura sau își permite să aibă unele sugestii pentru orchestră, dincolo de indicațiile compozitorului, în funcție de cum vede el filmul? „Improvizația este avantajul pe care îl au muzicienii de jazz. Noi suntem aici pentru a reda, trup și suflet, partitura compozitorului”. Și cum trăiește un muzician cu sobrul background simfonic relația cu publicul? „Publicul este extraordinar de important. Exraordinar de important. Am dirijat un film cu Buster Keaton în piața primăriei unui oraș german. Erau vreo 4000 de spectatori. Nu am avut niciodată atâta public. Și n-am să uit momentul în care s-a derulat primul gag din film. În spatele nostru, publicul, 4000 de oameni, au început să râdă. Nici unul dintre cei din orchestră nu va uita asta. Am fost – ah! – speriați, mai întâi, șocați. După care ne-am bucurat foarte tare. La o proiecție simfonică a unui film mut, publicul uită foarte repede că este la un concert – dacă, desigur, interpretarea este foarte bună. Oamenii sunt absorbiți de film, muzica îi însoțește”.

Simfonia imposibilă

Premiera mondială a simfoniei compuse de Schuster este cea de-a patra prezență în România a lui Stefan Geiger. Pentru a doua oară dirijează Orchestra Română de Tineret. „E o muncă plăcută, frumoasă chiar. Tinerii muzicieni vin din toată țara, își asumă un mare efort și o fac cu o imensă pasiune. E foarte greu pentru fiecare instrumentist în parte să cânte o simfonie (chiar o operă) care durează peste două ore. Nu pot da soliștilor mâna liberă pe care le-aș da-o la o simfonie obișnuită. Sunt legat de scenariul filmului, de curgerea nemiloasă a timpilor peliculei. E ceva neobișnuit pentru orchestră. Cu atât mai minunată este reușita acestor tineri, felul în care sună partitura interpretată de ei”.

Și știți cum sună? Dominik Schuster, încă student în ultimul an, și-a întrerupt vreme de șase luni studiile pentru a pregăti premiera de la Ateneul Român. Și i-a ieșit ceva fantastic. Muzica lui Schuster îți intră prin toți porii (bine, la asta contribuie și interpretarea tinerilor instrumentiști și frumusețea tinereții lor) și ar putea foarte bine să țină singură loc și de proiecție a filmului. Atâta culoare și verb are.