Vremuri grele pentru managerii germani
26 august 2004Social-democraţii de la guvernare sunt convinşi că mai multă transparenţă la nivelurile superioare ale concernelor poate contribui la dinamizarea economiei federale. ”Nu doar salariile trebuie să fie la nivelul managerilor americani, ci şi responsabilităţile”, este de părere managerul Băncii WestLB, Thomas Fischer.
”Globalizarea selectivă şi evitarea părţilor negative ale acestui proces nu sunt acceptabile”, a mai declarat managerul german referindu-se la atitudinea colegilor săi.
Poziţia lui Fischer vine în sprijinul unui nou curent practicat de politicienii de la Berlin. În urma protestelor crescânde ale angajaţilor, guvernanţii pretind de la cei ce salarii de milioane de euro mai multă responsabilitate şi chiar renunţarea la o parte din venituri pentru a salva câteva din locurile de muncă, care ar trebui altfel restructurate.
Industriaşii germani refuză însă amestecul statului în probeleme interne. ”Planurile reprezintă încă o piatră în mozaicul intrevenţiei statul în deciziile patronale”, a arătat Peter Wiesner, unul din reprezentanţii oamenilor de afaceri germani.