1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vreascurile şi armistiţiul

Folosind ba biciuşca, ba zăhărelul, Călin Popescu Tăriceanu i-a liniştit pe liberalii din teritoriu, ce păreau să vină la Bucureşti pentru a-i cere capul. Până la urmă, nimeni n-a mai cerut nimic, dar se pare că şi-au adus aminte, cu toţii, că fondurile pentru provincie la Bucureşti răsar şi tot la Bucureşti dispar. După buna şi tradiţionala metodă balcanică, confruntarea s-a încheiat cu un fel de „pupat piaţa Independenţei”, cu asigurări de prietenie, lacrimi înduioşate şi promisiuni de reîncălzire a amorului.

Realitatea e cu totul alta. Blestemat să nu cunoască liniştea, PNL-ul e un partid al facţiunilor şi al învrăjbirilor, al geloziilor necurmate şi al neastâmpărului fără obiect. Ca în desenele animate generate pe computer, liberalii români se despart şi se reunesc după o logică imposibil de înţeles de cei dinafara partidului. Primind cadou marea idee liberală, tot felul de indivizi dezorientaţi ideologic nu fac nici un efort de a demonstra că au citit măcar programul partidului — că de doctrină nici nu poate fi vorba! Implicarea unora dintre ei în proiecte de lege făţiş anti-liberale (chiar în perioada 2000 - 2004) lasă o dâră nu tocmai luminoasă asupra activităţii întregului partid.

O altă explicaţie a neodihnei ce caracterizează PNL-ul e concentrarea de personalităţi (multe reale, dar la fel de multe imaginare). Adică de oameni ce au pretenţia de „a gândi cu propriul cap” fiecare idee şi iniţiativă a partidului. Cum conceptul însuşi de „liberalism” a cunoscut în ultimele decenii o reinterpretare puternică — „liberal” descrie, în politologia actuală, o gamă aproape infinită de lucruri: de la sensul tradiţional, de secol al nouăsprezecelea, ce aproape iriga teritoriile anarhismului, negând însăşi necesitatea statului, până la formula unei stângi cvasi-radicale, ce propagă o protecţie socială sans rivages —, e de înţeles zbuciumul ce agită periodic partidul Brătienilor.

Diferenţa dintre liberali şi oricare alţi membri de partid din România actuală e pe cât de simplă, pe atât de consistentă: în teorie, liberalii s-au adunat în jurul unei idei, pe când ceilalţi s-au bulucit la avantaje. Asta în teorie! Ideile sunt întotdeauna discutabile, pe când avantajele sunt doar negociabile! De aici, probabil, senzaţia de permanentă turbulenţă, de conflicte ireconciliabile, ce necesită o imediată lăsare de sânge. Că lucrurile sunt, în realitate, mai puţin grave o dovedeşte rapiditatea cu care s-a ajuns la înţelegere. Cât va fi ea de durabilă, e altă chestiune. Întâlnirea dintre Tăriceanu şi Stolojan ar putea fi atât pecetluirea unui armistiţiu, cât şi noile vreascuri bune de aruncat pe focul niciodată complet stins al urii de sine liberale.

Văzute la rece, toate aceste zbateri sterile au şi o altă explicaţie: faptul că, în ultimii cincisprezece ani, puterea a continuat să rămână, prin ramificaţiile subterane, în mâna aceleiaşi echipe neo-comuniste. Aflaţi sub presiunea timpului, nici unul din guvernele CDR sau ADA n-au reuşit să treacă la regândirea profundă a societăţii româneşti. Ei au avut mereu de stins incendii şi de hrănit guri flămânde, amânând pentru kalendele greceşti singurul lucru cu adevărat important dacă vrei să faci reformă: renunţarea la o birocraţie incompetentă şi coruptă.

Oricât ar pătrea de paradoxal, sursa nestinselor conflicte din PNL trebuie căutată în zona administraţiei ce continuă să jure credinţă iliescienismului. Surprizele ar putea să fie mari: să constatăm că sub delicata pojghiţă liberală, mulţi dintre corifeii partidului au o solidă crustă ce sună dogit a perestroika.

  • Data 26.07.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B336
  • Data 26.07.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B336