1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Votul deschis şi gândurile ascunse

Între votul deschis şi votul secret se află o întreagă istorie a democraţiei pe care partidul de guvernământ o pune astăzi sub semnul întrebării.

default

După votul de marţi, care a pus grupul PDL într-o situaţie stânjenitoare, Sulfina Barbu a cerut pe un ton imperios interzicerea votului secret:

"Votul parlamentarilor trebuie să fie transparent, iar soluţia este extinderea votului electronic. Nimic din activitatea unui parlamentar nu poate fi secret pentru cetăţenii pe care îi reprezintă, cu atât mai mult când este vorba despre justiţie”, a spus deputata democrat-liberală.

Votul secret a fost pus la îndoială şi de fostul ministru de Justiţie Monica Macovei, care a deplâns faptul că nu toţi deputaţii PDL au votat "cu bilele la vedere". Într-un mesaj laconic transmis imediat după votul din Camera Deputaţilor, Monica Macovei admite că “primii responsabili politic şi moral sunt cei de la putere care trebuiau să asigure majoritatea pentru ridicarea imunităţii”, dar mai spune că ar fi fost necesar "să voteze toţi (TOŢI) cu bilele la vedere, ca să vedem toţi cine şi cum a votat".

Ironic este că democraţia modernă este fondată, dimpotrivă, pe votul secret tocmai ca să nu se ştie “cine şi cum a votat".

Istoria votului secret începe însă demult, încă din din epoca târzie a republicii romane, când secretul opţiunii a fost adoptat ca garanţie a libertăţii de conştiinţă. Jean-Jacques Rousseau observa în "Contractul social" că votul deschis, exprimat cu voce tare, a funcţionat foarte bine la vechii romani, ca şi în Sparta, dar numai “atâta vreme cât între cetăţeni domnea cinstea şi fiecăruia îi era ruşine să-şi dea votul în public pentru o părere nedreaptă sau pentru un om nedemn; dar când poporul ajunse să fie corupt şi când voturile începură să se cumpere, s-a convenit ca votul să fie secret, pentru ca neîncrederea să-i îngrădească pe cumpărători.”

E adevărat însă şi faptul că Cicero, care se plasa pe poziţii morale inflexibile, criticase votul secret, pe care îl considera direct răspunzător de prăbuşirea republicii. Dar dacă Cicero era înclinat să idealizeze natura umană, J.J. Rousseau admitea, realist, că cel mai bun aranjament politic este acela care ia în calcul starea reală a unui popor şi nu proiecţia sa ideală. “După cum regimul omului sănătos - scria J.J. Rousseau – nu se potriveşte celor bolnavi, nu se cade să vrem să guvernăm un popor corupt cu aceleaşi legi care se potrivesc unui popor bun”.

Dezbaterea despre votul secret îşi are mica ei istorie şi în recenta democraţie românească. În 1990, într-una din şedinţele antologice ale CFSN-ului, Mircea Dinescu, adopta solemn o postură ciceroniană, strigând că membrii adunării legiuitoare ar trebui “să voteze cu mâna stângă sus şi cu mâna dreaptă la inimă”. La fel ca Sulfina Barbu sau Monica Macovei, el susţinea în principiu că un veritabil reprezentant al naţiunii nu are – şi nu trebuie să aibă – nimic de ascuns. În replică, ţărăniştii, care aveau experienţa directă a parlamentului antebelic şi care mai ales erau preveniţi cu privire la efectele perverse ale “sincerităţii” în politică, au cerut la capătul unei argumentaţii meticuloase adoptarea votului secret. Nu a fost o surpriză că vechii activişti ca Ion Iliescu, le-au dat în cazul acela dreptate. Foştii comunişti, dincolo de antagonismele doctrinare, ştiau la fel de bine ca şi militanţii partidelor burgheze că votul deschis duce mai devreme sau mai târziu la tirania unor majorităţi emotive. Or, în 1990 pentru comuniştii reformatori devenise limpede că sursa marilor emoţii colective se mutase din planul luptei de clasă în zone care nu le mai erau deloc familiare şi pe care de abia de atunci înainte învăţau să le cunoască.

În sfârşit, nu este exagerat să spunem că democraţia românească trece printr-o criză gravă de vreme ce sunt rediscutate astăzi chiar temeiurile ei procedurale. Dar poate că ar fi înţelept ca o regulă care s-a dovedit bună o mie de ani să nu fie schimbată sub impulsul unei emoţii de moment.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Alina Kühnel