1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Votul de la distanță și națiunea extrateritorială

Rezolvă votul prin corespondeță problema pe care a generat-o în ultimii 10 ani masiva emigrație românească? Noul guvern e dator să aducă clarificări și soluții.

default

Aşa arată buletinele de vot prin corespodenţă în Germania

S-a creat o mică controversă pe tema programului guvernului Cioloș mai ales din cauza legislației electorale. De ce nu conține o referință imperativă la votul prin corespondență? Cum e posibil ca tocmai guvernul instalat ca urmare a unor mari manifestații de stradă să neglijeze acest aspect? Programul publicat face într-adevăr referințe destul de vagi: ”Niciun proces electoral din România nu mai trebuie să fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare; accesul tuturor românilor la vot; digitalizarea listelor și a procesului electoral în regim de urgență”.

Asta e tot. S-ar putea obiecta că o lege a votului prin corespondență a fost deja adoptată și, prin urmare, nu ar mai fi nevoie de nicio precizare. Totuși legea, aflată în faza de control constituțional, nu se aplică decât la alegerile parlamentare și nu la cele europene sau prezidențiale, fiind mai curând un soi de experiment cu aplicare limitată. Partizanii votului prin corespondență au protestat, firește, cerând o lege cuprinzătoare și cu bătaie lungă și nu una de încercare.

Am mai scris, ba chiar cu o anumită insistență asupra acestui subiect, încercând să arătăm că votul prin corespondență, așa cum se practică el în țările occidentale, nu va rezolva marile așteptări ale românilor. Toți cei care s-au ocupat de subiect știu acest lucru. De exemplu liberalul Mihai Voicu, care activase în comisia dedicată reformei electorale, afirmase la rândul său (v. Interviul amplu pentru Hotnews) că votul prin corespondență se adresează celor cu reședințe stabile și că, în cazul românilor, soluția ar fi tot înființarea de noi secții de votare.

În principiu este foarte bine să se adopte o formă sigură de vot la distanță pentru toate tipurile de alegeri, dar repetăm faptul că foarte mulți români care se află la lucru în străinătate pe perioade nedeterminate de timp nu vor putea profita de acest sistem. E o limitare pur tehnică. Pentru a trimite votul în plic închis, e nevoie ca în prealabil (cu câteva luni înainte) solicitantul să se înscrie în registrul votanților la ambasadă cu o adresă de reședință stabilă. Sunt și mulți români cu situații stabile pentru care acest sistem ar fi o excelentă rezolvare, dar o bună parte din cetățenii aflați în ziua votului în afara țării nu vor putea benficia de această înlesnire. Nu degeaba cei avizați au încercat în ultimul timp să strecoare ideea că va fi nevoie, oricum, de noi secții de votare.

Necazul este că discursul public din România a supraestimat eficacitatea acestui sistem, creând pe fondul înfruntării electorale de anul trecut, așteptări disproporționate. În plus dezbaterea nu reușește să cuprindă problema în toate dimensiunile ei.

Cei care s-au exprimat într-o formă sau alta, par să ignore faptul că numai românii au pretenția de a vota masiv din țări străine. Toți ceilalți europeni fie se întorc acasă în ziua votului, fie își vor fi pierdut între timp dreptul de vot. Am mai arătat că la cel mai recent exercițiu electoral relevant pentru problema noastră, referendumul pentru independență din Scoția de anul trecut, au votat rezidenții străini, dar nu au votat scoțienii plecați din țară de mai multă vreme. Prin urmare ceea ce primează încă în politicile Europei occidentale este teritorialitatea.

Românii par să inaugureze în practicile europene ceva cu totul nou: națiunea extrateritorială, căci numai acceptând legitimitatea acestui concept putem justifica pretenția votului pentru toți cei plecați din țară indiferent de durata absenței. Admitem că națiunea extrateritorială nu este ceva de negândit, existând și precedente. Să ne amintim, de pildă, de acel ”certificat de maghiar”, documentul emis de la Budapesta, care atesta apartența ungurilor din Transilvania, Slovacia sau Ucraina la națiunea maghiară și care provocase teribile animozități în țările vecine, inclusiv în România. Totuși ungurii gândiseră națiunea extrateritorială, ca o compensație pentru pierderile teritoriale istorice, românii înscriindu-se, în schimb, într-un fenomen cu totul nou și greu sesizabil, care are nevoie să fie gândit și tradus în concepte politice.

În sfârșit, chiar admițând excepția românească (care ar putea într-o oarecare măsură să anticipeze viitorul Uniunii Europene), să mai spunem o dată că votul trimis prin poștă nu este aplicabil decât pentru o parte a românilor din emigrație.

Este prin urmare de dorit ca guvernul actual, care mobilizează cu precădere specialiști, să aducă mai multe clarificări și să nu se complacă în aceleași confuzii electoraliste de până astăzi.

Vă mai recomandăm