1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Votul de la distanță și națiunea extrateritorială

Un sonadj de opinie relevă faptul că votul prin corespondență este privit cu oarecare reticență.

Aflat în SUA, președintele Klaus Iohannis a promis românilor stabiliți peste ocean că va impulsiona adoptarea votului prin corespondență. În țară însă un sondaj de opinie realizat de INSCOP ne oferă un tablou destul de ciudat. Iată întrebarea: ”Ce părere aveți despre introducerea votului prin corespondență pentru românii din străinătate (diaspora) - propusă de PNL?” Răspunsurile ne arată o distribuție neconcludentă: 42,3% au o părere bună, 21,3% nici bună nici proastă, 27,4% au o părere proastă, iar cei rămași nu se pronunță.

Rezultatul e ciudat, deoarece problema votului de la distanță este, în principiu, nepartizană și ar fi fost firesc ca adeziunile să fie mult mai numeroase. De ce sunt totuși atât de multe opinii contrare?

În primul rând din cauză că dezbaterea privind votul de la distanță a fost politizată excesiv. De la a doua alegere a lui Traian Băsescu s-a creat o fisură simbolică între românii din țară și cei din afara țării, atenuată puțin de victoria lui Klaus Iohannis. Faptul că noul președinte ar fi câștigat alegerile și fără voturile românilor din străinătate a fost un bun analgezic pentru o durere care devenea acută. ”Diaspora” a devenit în ultimii ani o categorie politică distinctă înzestrată de unii cu toate virtuțile și de alții cu toate defectele. Prin urmare adoptarea unei tehnici pentru votul de la distanță a devenit din păcate în ochii unora un soi de bonus electoral oferit ”dreptei” în defavoarea ”stângii”.

Este cert că cetățenii români aflați în străinătate au optat în mod masiv împotriva PSD și prin urmare ei par să reprezinte un electorat distinct. Dar ei au dreptul să se exprime. Este la fel de cert că pensionarii au votat mereu , cel puțin până în 2008, în majoritatea lor cu PSD, dar a fost dreptul lor să se exprime. Am auzit multe comentarii resentimentare la adresa pensionarilor în deceniile trecute, după cum auzim astăzi la adresa diasporei.

Situația electorală a diasporei românești este totuși ieșită din comun. Nicăieri cetățenii stabiliți în țări străine de multă vreme nu mai votează în țările de origine. Cazul cel mai recent care ne-a reținut atenția a fost referendumul de independență din Scoția unde străinii rezidenți au votat, dar scoțienii expatriați nu au avut drept de vot. Cam peste tot în lume votul este în principiu ”teritorial”, extrateritorialitatea fiind excepția acordată în condiții bine definite. Votează de la distanță, diplomați, oameni de afaceri plecați pe termene precizate, studenți etc. Românii sunt însă și de data aceasta diferiți. Situația ne-a atras atenția de mai multă vreme, dar încă nu am reușit să-i descifrăm semnificația. Observăm deocamdată un paradox: pe de o parte, foarte mulți români (cei mai mulți din UE raportați la ansamblul populației) s-au stabilit în alte țări, dar în același timp se manifestă cu putere tendința de a-i ține legați laolaltă prin dreptul de vot și reprezentare internă. Cu alte cuvinte, românii au devenit de facto o națiune extrateritorială de vreme ce drepturile lor cetățenești nu se mai raportează la un teritoriu. Dacă românii plecați se vor asimila la a doua generație, ei vor deveni altceva, dar dacă nu se vor asimila, ei vor contribui la apariția unei situații politice noi, care va redefini statele naționale. Nu putem anticipa însă prea mult, căci viitorul Europei a devenit tot mai puțin previzibil.

Să mai spunem doar că votul prin corespondență nu va reuși cu adevărat să acopere întreaga emigrație românească, deoarece procedeul, preluat ca atare din practica occidentală, îi vizează doar pe aceia care au o adresă de corespondență stabilă pe termen lung, lăsându-i deoparte pe cei care se găsesc în provizoratul care durează. Contrar unor așteptări, votul prin corespondență e ”burghez” și ”așezat”. O parte din națiune, în forma aceasta extrateritorială, va continua însă să subziste neasimilată, fiind tot mai greu sesizabilă.