1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Votul de la distanţă este din nou relativizat

Vicepreşedintele comisiei de cod electoral a dat de înţeles că votul prin corespondenţă nu rezolvă problema şi că tot multiplicarea secţiilor de vot ar fi soluţia potrivită.

Liberalii par să dea dovadă de o mare bunăvoinţă în ce priveşte organizarea pe viitor a votului în străinătate. Într-un interviu acordat Hotnews, vicepreşedintele comisiei de cod electoral, deputatul Mihai Voicu, a făcut câteva declaraţii elocvente. El a promis că la începutul săptămânii viitoare, grupul PNL va da publicităţii un proiect de lege privind desfăşurarea votului prin corespondenţă, dar a surprins totuşi modul în care a relativizat valoarea unui asemenea proiect, sugerând că speranţele puse în el ar fi exagerate.

Deputatul liberal a atras atenţia asupra faptului că ”votul prin corespondenţă se face cu preînregistrarea alegătorilor”. Acest lucru era de la sine înţeles, dar dacă el a simţit nevoia să facă această precizare este pentru că aici se găseşte una din marile probleme. Mihai Voicu a dat impresia că nu dezvăluie decât o mică parte din discuţiile purtate în culise. De fapt este vorba de un secret bine păzit, pe care îl cunoaşte toată lumea. Preînregistrarea nu îi favorizează decât pe cetăţenii români care au în străinătate o situaţie stabilă şi o reşedinţă de care autorităţile statului gazdă au cunoştinţă. Ceilalţi, care nu vor putea declara o reşedinţă, nu vor putea beneficia de avantajele votului la distanţă şi vor trebui, dacă doresc să voteze, să se întoarcă în ţară în ziua votului.

S-a vorbit enorm pe tema votului prin corespondenţă ca despre o soluţie simplă, capabilă să ofere tuturor românilor posibilitatea de a vota mai uşor, dar, atunci când intri în detalii, se poate vedea că nu este deloc aşa. Aşa cum am arătat de repetete ori, votul prin corespondenţă (la fel ca şi votul electronic) pretinde, din punct de vedere tehnic, ca toţi alegătorii care doresc să opteze pentru acest tip de vot să se înscrie într-un registru electoral cu cel puţin 6 luni înainte de data scrutinului pentru ca autorităţile electorale să poată iniţia cu aceştia o corespondenţă. Votul prin corespondenţă a fost iniţiat de multă vreme în alte ţări, dar acelea nu au emigraţii masive, fluctuante şi caracterizate de atâtea necunoscute ca emigraţia românească.

Deputatul liberal nu a explicat lucrurile până la capăt, dar a adăugat ceva cu totul surprinzător. El a spus că votul prin corespondenţă nu va avea efectele dorite dacă nu va creşte simultan şi numărul secţiilor de votare de la 294, câte au fost până acum, la aproximativ 2000. De aici poate oricine înţelege că cei care au examinat problema cu atenţie nu cred că votul prin corespondenţă va spori prezenţa românilor din diaspora şi că ar fi nevoie să se recurgă din nou la soluţiile clasice. Iată că ne-am întors de unde am plecat: S-a făcut atâta tapaj pe tema votului prin corespondenţă ca să se vorbească din nou despre înfiinţarea a mai multe secţii de votare.

În orice caz, înţelegem mai bine de ce guvernul Boc a renunţat la rândul său la votul prin corespondenţă, deşi exista un proiect de lege depus la Parlament. La fel ca şi acum, responsabilii politici de atunci vor fi înţeles că trăsăturile unei emigraţii cu contururi vagi şi aflată în plină expansiune nu se adecvează cu acest tip de vot, care pretinde stabilitate. În plus a ”oficializa” această situaţie ar fi dăunat pledoariei pentru admiterea României în spaţiul de liberă circulaţie.

Mai putem observa ceva: Mihai Voicu nu a suflat niciun cuvinţel despre o lege a votului prin corespondenţă pentru toată lumea, aşa cum ar fi fost firesc, vorbind numai despre românii aflaţi în străinătate. Iar explicaţia acestei eludări stă tot în condiţia înscrierii prealabile. Nu doar românii din străinătate, dar şi cei din ţară ar trebui, dacă doresc să recurgă la acest procedeu să se înscrie într-un registru al alegătorilor cu câteva luni înaintea alegerilor.

Continuă aşadar să se manifeste, după toate aparenţele, o mare rezistenţă a mediului politic românesc faţă de reformarea sistemului de vot. Din motive care nu sunt întotdeauna clare, partidele şi guvernele preferă să lucreze cu liste electorale vagi şi neactualizate. O explicaţie ar putea fi incapacitatea nemărturisită a administraţiei de a realiza liste electorale precise, iar o alta, teama că înscrierea prealabilă a votanţilor ar produce sentimente negative în rândul alegătorilor. În orice caz, bunăvoinţă există, aşa cum reiese şi din declaraţiile lui Mihai Voicu, dar lipseşte curajul.