1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Votezi cu cine vrei şi guvernează cine trebuie

Victor-Iulian Tuca19 aprilie 2007

După votul de suspendare al preşedintelui României, Traian Băsescu, de către Parlament, la Comisia Europeană domnea o atmosferă de lehamite şi împăcare cu situaţia creată la Bucureşti.

https://p.dw.com/p/B2vn

Cei doi purtători de cuvânt al Comisiei, Johannes LAITENBERGER şi Pia AHRENKILDE HANSEN s-au făcut de nevăzut, pretinzând că sunt în şedinţe lungi… care s-au dovedit până la urmă interminabile. Comisia Europeană nu este lipsită de funcţionari însă este evident că România, un stat membru este mai puţin important decât, să spunem Ucraina, căreia i s-a acordat o atenţie deosebită chiar în această săptămână deşi situaţia de la Kiev nu este mai puţin complicată decât cea de la Bucureşti.

Timo Summa, director în cadrul Comisiei Europene, responsabil cu Strategia de Coordonare a României şi Bulgariei este încă optimist. Într-o declaraţie acordată în exclusivitate pentru Deutsche Welle, Timo Summa enumeră şi aspecte negative dar şi încrederea sa într-o Românie viitoare: ”Relaţia negativă între preşedinte Băsescu şi primul-ministru Tăriceanu pune într-o lumină proastă România. Această relaţie nu este generată de Constituţie ci de o alchimie nepotrivită dintre cei doi, adăugându-se şi interese contrare.

Suspendarea preşedintelui se înscrie în limita Constituţiei însă acest proces nu este un semn de normalitate pentru ţările din Uniunea Europeană. România, deşi este la început de drum, nu pare că se concentrează pe obiectivele pe care le are de îndeplinit. În orice caz, noul ministru al Justiţiei a promis că va continua reformele începute de Monica Macovei.

Există un parcurs clar pentru România până în iunie. Atunci, Comisia va avea date suficiente pentru a evalua dacă noul stat membru şi-a îndeplinit cele patru obiective din sfera justiţiei sau nu. Primul grup de experţi (Experts Group, n.mea) va ajunge la Bucureşti săptămâna viitoare şi va evalua timp de o săptămână situaţia de pe teren. Faptul că România a aderat la 1 ianuarie nu este un lucru rău fiindcă avem destule instrumente să asigurăm continuarea reformelor, chiar dacă acum vorbim de un stat membru.”

Surse din cadrul Comisiei Europene indică o schimbare de strategie a Executivului de la Bruxelles. Astfel, după ce câteva state membre, inclusiv Preşedinţia, asigurată la acest moment de Germania, ar fi criticat Comisia pentru lipsa unei monitorizări ferme a României după 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a dispus ca orice comunicare cu Bucureşti-ul să se facă numai la nivel de experţi. Până în iunie, vor fi mai multe grupuri de experţi din statele membre care se vor deplasa la diferite locaţii din România, după care se va face un raport amănunţit, şi care va fi prezentat la Consiliul European din iunie.

„Lipsa de seriozitate şi situaţia politică incertă, a afirmat un înalt responsabil european, face ca România, să fie considerată, după 4 luni de la aderare, un exemplu de stat membru problemă (an example of a problematic MS) cu care este dificil să te mai înţelegi.” Într-o scurtă declaraţie acordată marţi, la Bruxelles, Franco Frattini, vicepreşedintele Comisiei Europene, a afirmat sec: m-am întâlnit cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu la Zagreb şi am vorbit despre Agenţia Naţională de Integritate.

Acesta m-a asigurat că până în iunie va fi funcţională sau cel puţin va fi în curs de adoptare. Voi întocmi un raport complet în luna iunie despre toate aspectele din domeniul justiţiei.” Discursurile de mahala care au transformat ieri democraţia în demagogie ,atmosfera de degringoladă şi cinism din Parlamentului României, sunt încă o palmă dată Bruxelles-ului, în văzul tuturor statelor membre.