1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Votanţii ochilor frumoşi

De ce campaniile electorale din provincie au un aer desuet este o întrebare la care mulţi ar dori să afle răspunsul. De ce candidaţii la primării nu insistă în a prezenta programe şi proiecte, este o altă mirare.

default

Imagine din România anului 2008

Campania electorală din această primăvară este intens reflectată în mass-media. Afirmaţia tocmai enunţată este valabilă însă doar pentru Bucureşti. Celelalte oraşe mari ale României sunt bifate sumar de către presa centrală doar de dragul datoriei, rămânând în seama presei locale să reflecte situaţia de acolo. Însă o analiză mai atentă a alegerilor din alte oraşe decât capitala, ne poate aduce câteva concluzii surprinzătoare.

CAMPANII JALNICE

Dacă în cazul candidaţilor la primăria capitalei, inventivitatea strategilor de imagine ar putea fi considerată mulţumitoare, campaniile electorale din marile oraşe de provincie pot fi denumite fără nici o rezervă ca fiind jalnice. Ne oprim asupra a două studii de caz: Craiova şi Timişoara. Oltenii ascultă în aceste zile slogane precum: „ un as pentru Craiova”, sau „primar prin contract”, sau „Craiova prinde suflet”. Videoclipuri în care copiii aleargă cu flori în calea imaculatului candidat sau afişe uriaşe întinse pe lungimea a 7 etaje de bloc vin să completeze un peisaj format din sloganuri monotone sau ridicole. Aproape nici un cuvânt despre programul electoral, aproape nici un cuvânt despre viitoarele proiecte de dezvoltare.

Nici bănăţenii nu stau mai bine, căci orice timişorean îşi respectă oraşul, doreşte fapte nu vorbe şi ar spune lucrurilor pe nume. Am citit devizele electorale ale celor mai importanţi candidaţi la fotoliul de edil al oraşului de pe Bega. Ele se potrivesc oricărui partid, oricărui candidat şi în fine, oricărui om care doreşte binele oraşului în care locuieşte. Nuanţele ideologice sunt inexistente iar de pe paginile de Internet al principalilor candidaţi lipsesc programele electorale, cu excepţia notabilă a primarului în exerciţiu.

VOTUL OCHILOR FRUMOŞI

În capitalele de provincie se mobilizează totuşi fonduri importante cu ocazia alegerilor locale. Politicienii lasă accentul şi banii să cadă nu pe prezentatea unor proiecte solide ci pe campanii de imagine aparent sterile. Această mişcare, deşi pare o nouă dovadă a indolenţei politice, are la bază justificări serioase. De-a lungul anilor s-au efectuat o serie de studii ale comportamentului votantului român, ale căror rezultate nu au fost intens mediatizate. Rezultatele ne spun că programele politice au o importanţă mult mai mică comparativ cu imaginea candidaţilor şi a partidelor. Mai mult, alegătorii români nu votează pe bază de programe şi nici nu au un discernământ asupra diferenţelor ideologice. Într-un sondaj comandat de Societatea Academică Română, consecutiv alegerilor din 2004, 70% dintre cei chestionaţi au declarat că nu sunt interesaţi dacă un candidat este de dreapta sau de stânga. Se pare aşadar că magnetul care atrage votul românilor nu este nici raţional, nici ideologic. Votăm în funcţie de umori şi simpatii. Nu votăm programul, ci votăm ochii frumoşi.

Politicianul român este la curent cu aceste studii şi înţelege că efortul investit în programe serioase şi articulate este doar o vânare de vânt. Politicianul român este însă plecat la vânătoare de voturi.