1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Voronin s-a închinat iarăşi lui Lenin

Marţi, Vladimir Voronin s-a dus cu garoafe roşii la mormântul poetului Grigore Vieru, iar ieri garoafe roşii i-a dus şi liderului său spiritual, Vladimir Lenin, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la moartea acestuia.

default

Vladimir Voronin, la mausoleul Lenin

Mandatul lui Voronin se încheie la primăvară, dar cei opt ani de guvernare comunistă i-au făcut pe adepţii săi să pună ideile lui Lenin mai presus de Biblie.

Cine mai crede în sinceritatea mesajului proeuropean al lui Vladimir Voronin este fie orb, ori surd. De această părere sunt unii lideri politici de opoziţie de la Chişinău care urmăresc confuzia doctrinară ce transpare din acţiunile liderului comunist mai ales în ultimii 4 ani.

Liderul Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, este de părere că Voronin vrea să creeze iluzia că agreează ideea integrării europene a Republicii Moldova din considerente pur electorale, dar că în realitate acţionează absolut contrar acestei idei:

„Actuala putere promovează nu numai o politică anti-NATO, dar şi antieuropeană, antiromânească, antiucraineană, antirusă, antiamericană..., deoarece pe Voronon l-a interesat întotdeuna în Europa numai morkovka”.

Pe de o parte, preşedintele Voronin face promisiuni politice la Bruxelles, la Chişinău plânge de-asupra sicriului poetului Grogore Vieru, care a scăldat în lacrimi neamul românesc, iar pe de altă parte, ieri, s-a dus cu garoafe roşii la monumentul lui Lenin şi i-a jurat credinţă:

„Toată experienţa acumulată de predecesorii noştri la diferite etape de dezvoltare a societăţii umane, inclusiv etapa sovietică, este foarte importantă. Are un rol deosebit”.

Consecinţele unei astfel de politici promovate cu insistenţă în ultimii opt ani de puterea centrală, inclusiv în mass-media controlată aproape în totalitate de comunişti, sunt şocante:

„Sunt fiică de comunist, sunt comunist, soţie de comunist, mamă de comunist. Ideile lui Lenin pentru mine... eu nu m-am uitat aşa, orbeşte, la ele. Eu găsesc răspuns la toate întrebările. (...) Pentru mine personal Lenin a fost acel conducător care a iniţiat şi a lansat idei foarte valoroase, care au depăşit Biblia”.

Cel care a putut rostit ieri, la poalele lui Lenin, această frază, are doar 17 ani.

  • Data 22.01.2009
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/GeBL
  • Data 22.01.2009
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/GeBL