1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Voronin recunoaşte existenţa temutului “plan secret”

Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle28 ianuarie 2008

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat în cursul unei întâlniri cu mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău că „diferendul transnistrean va fi soluţionat până la sfârşitul acestui an”.

https://p.dw.com/p/Cyei
Imagine: DW

Anunţul vine după o serie de întâlniri pe care liderul de la Chişinău le-a avut în ultima perioadă cu oficiali de la Comisia Europeană, OSCE şi NATO, dar şi după întrevederea de săptămâna trecută cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

La întâlnirea avută vineri cu ambasadorii ţărilor europene acreditaţi la Chişinău, Vladimir Voronin s-a arătat convins că „locuitorii regiunii transnistrene vor alege şi vor fi reprezentaţi în Parlamentul Moldovei reunificate ce va rezulta din alegerile din 2009”.

Astfel, preşedintele moldovean a confirmat, de fapt, supoziţia conform căreia negocierile cu Rusia s-ar purta în baza unui presupus „plan secret”, blamat anul trecut de opoziţia democrată şi societatea civilă moldovenească şi care a provocat îngrijorarea SUA şi a UE.

Presupusul „plan secret” prevede, între altele, accederea a cel puţin 20 de exponenţi ai forţelor politice transnistrene în Legislativul de la Chişinău, schimbarea însemnelor statale ale Republicii Moldova, astfel încât acestea să nu mai fie asemănătoare cu cele ale României, garanţii că Moldova nu va adera niciodată la NATO şi rămânerea militarilor ruşi în Transnistria.

Potrivit unor informaţii sigure, Chişinăul este de acord să meargă la aceste cedări majore, cu excepţia ultimei – aceea care prevede perpetuarea prezenţei militare ruseşti în regiunea transnistreană, condiţie asupra căreia insistă Bruxelles-ul şi SUA.

Până experţii vor identifica o soluţie de compromis în această problemă, Moscova şi-a asumat angajamentul de a-l convinge pe şeful administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov, să accepte planul.

Potrivit presei ruse, agentul rus Igor Smirnov a intrat atât de mult în rolul de „preşedinte al Transnistriei”, încât nu mai ascultă nici de indicaţiile superiorilor săi de la Kremlin.

Ziarul „Kommersant”, care apare astăzi la Moscova scrie că la începutul lunii februarie o delegaţie rusă va merge la Tiraspol pentru a-l convinge pe liderul transnistrean să accepte planul.

În cazul în care acest lucru nu se va reuşi, Igor Smirnov va fi înlocuit, într-o perioadă foarte scurtă, cu preşedintele sovietului suprem (parlamentul de la Tiraspol – n.n.) de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.

De remarcat că Şevciuk a fost invitat la congresul partidului “Rusia Unită” la care a fost desemnat Dmitri Medvedev în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din Rusia, iar la scurt timp după aceea a fondat o mişcare de sprijin a acestuia în regiunea separatistă.

În plus, Evgheni Şevciuk încearcă activ în ultima vreme să transforme parlamentul local într-un nou centru de autoritate, această instituţie arătându-şi în ultimele luni independenţa faţă de Igor Smirnov.