1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Voronin mai încearcă o dată să dezbine coaliţia majoritară

Liderul comunist de la Chişinău, Vladimir Voronin, este dispus să negocieze cu noua putere liberal-democrată posibilitatea votării noului şef al statului, dar înaintează condiţii.

default

Vladimir Voronin

Vladimir Voronin nu mai este la fel de ferm, ca şi acum două zile, în ceea ce priveşte boicotarea alegerilor prezidenţiale de către comunişti, dar încearcă să strecoare discordie în interiorul coaliţiei majoritarea. Aceasta s-a văzut la conferinţa de presă de astăzi (15.09.), când Voronin a fost întrebat dacă deputaţii comunişti îl vor vota pe Marian Lupu în funcţia de nou şef al statului:

„Comitetul Central al partidului nostru n-o să permită deputaţilor fracţiunii PCRM să voteze trădătorii”.

Referindu-se la poziţia exprimată public în ultimele zile de către exponenţii Partidului Comuniştilor, deputatul Partidului Democrat Andrei Popov a declarat că, de fapt, comuniştii caută fisuri în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană. În acest sens, în opinia lui Popov, PD este cel mai atact, deoarece este un partid de centru-stânga capabil să atragă simpatia electoratului pro-comunist:

„Comuniştii, încă inerţial poate, mizează pe existenţa anumitor fisuri. Totuşi, este vorba de 4 partide, inclusiv PD pe care îl reprezint – un partid social-democrat, partid de centru-stânga, de stânga. Această perspectivă îi sperie pe comunişti”.

Deputatul Popov susţine, însă, că alegerea lui Marian Lupu în funcţia de şef al statului este soluţia optimistă pentru Partidul Comuniştilor, deoarece în cazul unor alegeri parlamentare anticipate în 2010, comuniştii se vor prăbuşi:

„Alegerea lui Marian Lupu din perspectiva intereselor Partidului Comuniştilor şi interesului individual al acestor deputaţi este răul mai mic decât efectul unor alegeri anticipate în 2010”.

Chiar dacă săptămâna trecută a pledat, la un post de radio moscovit, pentru alegeri anticipate, astăzi, liderul comunist Vladimir Voronin a declarat că PCRM nu-şi doreşte aceste alegeri:

„Noi nu dorim să antrenăm societatea de două ori pe an în alegeri anticipate. Nouă nu ne este indiferent de ceea ce am făcut noi timp de 8 ani, iar acuma, în situaţia aceasta, cineva să se folosească de prilej ca să demoleze tot, ca ulterior să spună că noi am provocat criza”.

În cadrul conferinţei de presă, Vladimir Voronin a făcut publice două „declaraţii de consens” dintre Alianţa pentru Integrare Europeană şi Partidul Comuniştilor. Prima se referă la metodele de depăşire a crizei economice şi prevede angajamentul noii guvernări de a majora periodic salariile şi pensiile, iar a doua se referă la soluţionarea problemei transnistrene. PCRM insistă asupra păstrării statutului de neutralitate al Republicii Moldova şi asupra demilitarizării totale. Voronin a reiterat intenţia de a-i acorda Transnistriei statut de republică în cadrul Moldovei cu asigurarea dreptului la autodeterminare în cazul în care Moldova va adera la vreuna din organizaţiile politico-militare.

“Astfel de acţiuni, - a precizat Voronin, - vor fi apreciate drept opunere premeditată reunificării statului moldovenesc, provocarea separatismului şi destabilizarea situaţiei politice."

Nici unul din cei patru lideri ai partidelor componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană nu a comentat deocamdată propunerile liderului comunist. Până la prima tentativă a deputaţilor de a alege noul şef al statului au mai rămas mai puţin de două luni. Coaliţiei majoritare îi lipsesc opt voturi ca să aleagă singură preşedintele. Dacă eşuează două tentative de alegere a şefului statului, Parlamentul este dizolvat.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW - Chişinău

Redactor: Robert Schwartz