1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Voronin şi Smirnov au convenit asupra unei întrevederi bilaterale

După o pauză de şapte ani, astăzi preşedintele moldovean Vladimir Voronin a discutat din nou telefonic cu şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov.

Deocamdată nu se ştie cine pe cine a sunat şi nici unde va avea loc întrevederea. Comunicatul Preşedinţiei de la Chişinău anunţă doar că „în cadrul întrevederii bilaterale vor fi examinate chestiuni cu privire la dezvoltarea şi consolidarea măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol”.

Ultima întrevedere Voronin-Smirnov a avut loc la Tiraspol, la 16 mai 2001. În cadrul acesteia au fost semnate 5 documente, inclusiv unul prin care Chişinăul se angaja să plătească Transnistriei „despăgubiri de război”. Analistul politic basarabean Oazu Nantoi îşi aminteşte cu tristeţe despre acea zi:

„Prima întrevedere a avut loc imediat după învestitură (a lui Vladimir Voronin – n.n.) la 9 aprilie 2001 şi a fost adoptată o declaraţie comună... Ulterior, la 16 mai 2001, preşedintele Voronin a plecat la Tiraspol unde au fost semnate 5 documente care conţineau cedări masive din partea Chişinăului în ideea asigurării atmosferei favorabile pentru reîntregirea ţării. S-a ajuns până la aceea că, într-un document, a fost acceptată examinarea posibilităţii de plată din partea Republicii Moldova a retribuţiilor pentru „agresiunea armată” din 1992”.

Iniţiative a la Voronin

Moldawiens Präsident Vladimir Voronin

Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova

După ultima întrevedere cu liderul transnistrean, preşedintele Voronin l-a acuzat pe Igor Smirnov de faptul că “este lipsit de voinţă politică” de a rezolva criza transnistreană, iar în 2004, în timpul atacului miliţiei transnistrene asupra şcolilor româneşti din Transnistria, Voronin l-a numit „terorist” pe Smirnov şi a declarat că nu va mai negocia cu el niciodată.

Acum, însă, Voronin este dispus să-şi calce pe inimă şi să reia negocierile cu cel pe care ieri l-a numit terorist şi mafiot. Într-un interviu recent acordat presei ruse el a declarat: “Voi purta negocieri şi voi semna documente cu oricine numai ca să ajungem la o decizie definitivă”.

Comunicatul de astăzi al Preşedinţiei moldovene precizează că discuţiile dintre Voronin şi Smirnov au drept scop „consilidarea măsurilor de încredere”. Aceste „măsuri de încredere” au fost enunţate de Vladimir Voronin la 10 octombrie 2007, în interviul întitulat „Secretul militar al preşedintelui Voronin”, acordat ziarului moscovit „Izvestia”. Între altele, Voronin a propus implementarea, în comun, a câtorva proiecte economice şi înfiinţarea unui post comun de televiziune.

Propunere scandaloasă

Bildgalerie Separatismus in Europa Transnistrien

Igor Smirnov, liderul auto-proclamatei Republici Nistrene

Dar cea mai scandaloasă iniţiativă a fost, însă, cea referitoare la disponibilitatea sa de a lichida Armata Naţională a Moldovei, pentru a-l asigura pe Smirnov că Moldova nu intenţionează să năvălească asupra Transnistriei. Voronin a declarat în interviul din „Izvestia” că „Pe teritoriul Moldovei, inclusiv Transnistria, există două armate absolut inutile. (..) Pentru toţi este clar că Moldova nu intenţionează să lupte cu cineva. Mai mult, în această parte a Europei nu vedem nici o ţară, de unde ar veni vreun pericol militar pentru Moldova”.

Şi asta după ce pe data de 2 septembrie 2002, acelaşi preşedinte Voronin afirma despre armata pe care acum o consideră „inutilă”: "Armata Naţională a fost creată ca instituţie fundamentală a statului, alături de Imn, de Stemă şi de Drapel, ea reprezentând unul din însemnele de bază ale suveranităţii noastre. Armata este scutul statului, ea primeşte primele lovituri care ameninţă şi subminează interesele fundamentale şi vitalitatea acestuia. Din acest punct de vedere putem spune cu toată certitudinea că Armata Naţionala a Republicii Moldova stă cu fermitate la straja acestor interese".

Azi da, mâine nu...

Există mai multe dovezi care scot în evidenţă inconsecvenţa preşedintelui Voronin care ba renunţă la negocierile cu Smirnov - ba discută cu acesta la telefon, ba elogiază armata, ba susţine că aceasta este „inutilă”, ba susţine că va inaugura încă două consulate româneşti în Republica Moldova – ba susţine că nu a promis el aşa ceva, pe de o parte, la 4 aprilie 2005, pledează pentru depolitizarea funcţiei de şef al statului, dar nu renunţă la şefia Partidului Comunist nici în 2008... Un preşedinte care îşi urăşte drapelul pe care l-a sărutat şi stema în faţa căreia s-a închinat de două ori în timpul ceremoniei de depunere a jurământului la învestirea în funcţie, despre care spune acum că: “Această stemă a fost aprobată prin înşelăciune, introdusă prin uşa din spate a Parlamentului şi trebuie schimbată ca să întărim statalitatea ţării”.

Revenind la subiectul despre viitoarea întrevedere Voronin-Smirnov, analistul politic Oazu Nantoi susţine că rezultatele acesteia depind de poziţia pe care o va adopta Rusia: „Este clar că din 2001 multă apă s-a scurs prin râul Nistru - s-au schimbat realităţile pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv viziunile preşedintelui Voronin. Acuma se încearcă să se ajungă la o înţelegere „în pachet”, care nu a fost respinsă la Kremlin, printr-un dialog cu administraţia de la Tiraspol. Aici întrebarea rămâne deschisă – în ce măsură Kremlinul se va antrena în atingerea acestei înţelegeri? O să lase situaţia ca să deruleze de la sine mimând imparţialitatea sau, totuşi va interveni activ, impunând regimul de la Tiraspol să accepte această înţelegere”.