1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

"Vorbiţi, vă rog! Cel mai bun prieten al corupţiei este tăcerea"

Comisia Europeană va lua în discuţie, anul viitor, posibilitatea introducerii unui mecanism de combatere a corupţiei în interiorul Uniunii Europene.

default

Europarlamentarul Monica Macovei, la dezbaterea privind corupţia în UE

Corupţia nu este un fenomen specific României şi Bulgariei, chiar dacă cele mai noi state membre ale Uniunii deţin, fără îndoială, recorduri negative în acest sens. De altfel, miniştrii reuniţi la începutul săptămânii, în Consiliul pentru Afaceri Generale - în pregătirea summitul şefilor de stat şi de guvern din UE - au cerut, din nou, celor două ţări să dea dovada unui interes real în reglementarea situaţiei.

Corupţia, însă, nu afectează doar noii mebri ai Uniunii. Mandatul cu care a pornit la drum Comisia Barroso II include şi acţiuni de evaluare a gradului de corupţie precum şi măsuri de combatere a acesteia. Subiectul devine de actualitate iar comisarul european pentru Interne, Cecilia Malmström, a anunţat, ieri, la Bruxelles, în cadrul unei dezbateri publice, includerea planului de acţiune împotriva corupţiei în interiorul Uniunii pe agenda de anul viitor a Executivului comunitar.

Convenit la Stockholm, planul de acţiune trebuia să fie deja elaborat până în iunie 2010 şi urma să includă condiţii anti-corupţie pe care să le îndeplinească fiecare stat membru.

Deocamdată, mai degrabă Parlamentul European, prin deputatul Monica Macovei, este interesat în a forţa atât Comisia cât şi statele membre să accepte introducerea unor instrumente de control şi sancţionare a derapajelor:

"Corupţia afectează competiţia şi piaţa, creşte preţurile la servicii şi bunuri. Costurile sunt de miliarde de euro pe an. E nevoie de o politică şi, implicit, de un mecanism de implementare şi verificare la nivelul Uniunii".

EU Bulgarien EU-Kommissarin Cecilia Malmström

Comisarul european Cecilia Malmström, la aceeaşi dezbatere de la Bruxelles

Ultimele evoluţii la nivelul Uniunii demonstrează, însă, că regulile comunitare nu mai impresionează capitalele europene. Ceea ce crede Monica Macovei, nu înseamnă că lucrurile trebuie să rămână aşa:

"Mai mult îi enervează decât îi sperie. Sunt state membre care se enervează când sunt criticate de la Bruxelles. Dar asta nu ne împiedică. Suntem în Uniunea Europeană, 27 de state membre. Avem nevoie de acest mecanism anticorupţie - deci vom lucra pentru el. Ar trebui să întrebăm fiecare stat membru, fiecare guvern, dacă susţine direct, public - fiindcă, altfel, lucrurile se spun, în camere cu uşile închise. Şi o să vedem... Dacă multe nu susţin, înseamnă că nu vor. Nu înseamnă că ar fi apă de ploaie, dimpotrivă: poate sunt speriate".

Uniunea Europeană are, aşadar, printre criteriile de aderare, combaterea corupţiei însă, din momentul în care un candidat devine membru, în ciuda unei monotirozări constante, nu există instrumente prin care inacţiunea să fie condamnată. E drept că, din diferite experienţe acumulate în timp, s-a observat că şi acolo unde există proceduri, lucrurile se împotmolesc.

"E foarte important cum sunt oamenii. Am făcut multe instituţii cum am văzut în alte democraţii şi le-am populat foarte prost", a conchis Monica Macovei, parlamentar din partea Partidului Popularilor, după dezbaterea publică a strategiei de combatere a corupţiei în interiorul Uniunii Europene, desfăşurată miercuri, la Bruxelles.

De menţionat şi mesajul transmis de Thierry Cretin, director în direcţia de investigaţii a OLAF, către presă şi opinia publică: "Vorbiţi, vă rog! Cel mai bun prieten al corupţiei este tăcerea".

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor:Rodica Binder