1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vor fi corecte alegerile?

Cu cîteva zile înainte de alegeri au reapărut suspiciunile privitoare la fraudele electorale. Este poate cea mai încărcată perioadă electorală din 1992 încoace.

Fără nici o legătură cu situaţia din Ucraina, Opoziţia din România acuză Guvernul că intenţionează să fraudeze alegerile. Astfel de afirmaţii au fost făcute de fiecare dată înainte de alegeri de politicieni ca C.V. Tudor şi care au fost considerate simple exagerări retorice. De data asta ele vin din partea Alianţei PNL-PD rivalul principal al PSD în scrutinul care se va desfăşura duminică. Candidatul Alianţei la funcţia de preşedinte Traian Băsescu a declarat marţi seara la o emisiune televizată că Guvernul lansează pe piaţă sondaje de opinie falsificate cu două scopuri. Primul ar fi acela de a convinge pe nehotărîţi că nu mai are rost să meargă la vot, întrucît alegerile sînt deja cîştigate de Adrian Năstase, iar al doilea ar fi acela de a pregăti psihologic opinia publică pentru fraudarea alegerilor.

Atmosfera aceasta de suspiciune a fost serios amplificată de stenogramele unor şedinţe PSD publicate pe Interent şi apoi în presa tipărită. Situl pe care fuseseră publicate a dispărut subit a doua zi, dar ziarele au continuat să publice extrase din aceste documente care au dezvăluit modul n care gîndeşte partidul de guvernămînt. Cosmin Guşă care a dezertat de la PSD trecînd la Opoziţie a depus mărturie că acele stenograme sînt autentice, iar preşedintele Iliescu a dat de înţeles că le consideră adevărate, spunînd că ele vor fi fost furate de Cozmin Guşă înainte de a pleca. Preşedintele Curţii de Conturi a confirmat şi el autenticitatea unor aspecte conţinute în stenograme, dezvăluind presiunile făcute asupra sa.

Stenogramele arată că PSD nu a ezitat să exercite preiuni bine organizate asupra presei şi să-şi discrediteze cu orice mijloace adversarii politici. Observaţiile exterioare sînt acum dovedite de aceste stenograme din care reiese că la diferite posturi de televiziune au apărut la presiunile PSD numai acei comentatori care îi sînt favorabili, fiind complet excluşi ceilalţi, care ar fi fost măcar imprevizibili. Dezvăluirea acestor practici, cunsocute, dar pînă acum nedemonstrate şi mai ales developarea unui mod de gîndire cinic şi nedemocratic a sporit temerea că se vor petrece fraude grave, cu atît mai mult cu cît există precedentul referendumului la Constituţie. Atunci toată lumea a închis ochii pentru că noua Constituţie era agreată de toate forţele politice, inclusiv de UE, dar acum este o luptă politică care nu mai poate îngădui aceste abateri de la conduita corectă.

Traian Băsescu a susţinut marţi seara că Alianţa va cere să proceseze în paralel toate datele sosite la BEC în aşa fel încît să împiedice fraudarea pe computer. Presa a remarcat însă şi alte slăbicuni ale sistemului cum ar fi controlul politic asupra tipografiilor care tipăresc buletinele de vot sau posibilitatea votului în mai multe localităţi. Asociaţia Pro Democraţia, care a supravegheat în mai multe rînduri alegerile avertizase de mai multă vreme asupra acestui aspect. Din aceste motive şi în ciuda unei campanii electorale mai curînd palide şi neconcludente, atmosfera publică a dobîndit în ultimile zile o tensiune neaşteptată.

  • Data 24.11.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B36N
  • Data 24.11.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B36N