1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Voci libere în ultima dictatură a Europei

Regimul aflat la putere în Belarus controlează presa. Toate posturile sau ziarele sunt obligate să emită ori sa scrie în limba rusă şi niciun material nu scapă de cenzură.

default

Cele două posturi, aflate în oraşul polonez Bialystok şi finanţate în proporţie de 95% de la bugetul ministerului de externe polonez, transmit în Belarus informaţii din lumea liberă. Guvernul de la Minsk nu poate influenţa presa de peste hotare, însă le poate face viaţa imposibilă jurnaliştilor locali.

Zmizier Koscin este prezentator de ştiri. Născut şi crescut în Minsk, tânărul jurnalist s-a stabilit în Polonia în urmă cu doi ani.

"Mă aflu aici pentru că mi-am dorit mereu să lucrez pentru un post independent. Statul controlează toată presa din Belarus, guvernul decide cum şi ce relatări se fac. Pentru mine e important să pot emite în limba maternă (n.r. belarusa), lucru care acolo nu este posibil", spune Koscin.

Radio Racyja emite de aproape cinci ani dintr-un orăşel polonez situat la doar câţiva kilometri depărtare de graniţa cu Belarus. Postul are o audienţă de un milion şi jumătate de ascultători şi emite permanent pe unde ultrascurte.

"Dorim să înlăturăm monopolul informaţional din Belarus. Scopul principal este să oferim relatări imparţiale întrucât numai astfel poate fi deschis drumul către democraţie", spune Eugeniusz Wapa, cofondator al postului.

Cu KGB-ul în ceafă

Newsroom bei BELSAT TV

Corespondenţii din Belarus lucrează, mai toţi, sub pseudonime. La fel procedează şi echipa postului de televiziune "Belsat" care emite tot din Polonia.

"Programul nostru este alcătuit din buletine de ştiri, reportaje sau filme documentare. Din păcate, putem fi recepţionaţi numai pe satelit deoarece furnizorii de cablu se tem să ne includă în ofertă", afirmă Jerzy Kalina, redactor-şef.

În urmă cu şapte ani, guvernul de la Minsk l-a declarat pe Kalina persona non grata şi i-a pus interdicţie de intrare în Belarus din cauza filmului documentar "Ultimul dictator al Europei", al cărui personaj este nimeni altul decât preşedintele Lukaşenko.

Belsat are aproape o sută de corespondenţi în Belarus. "Colaboratorii noştri lucrează ilegal, conspirativ, pentru că ministerul de externe refuză sistematic să-i acrediteze. De exemplu, accesul nostru la conferinţele de presă este interzis. Postul de televiziune emite ilegal pe teritoriul Belarus", adaugă Kalina.

Angajaţii şi colaboratorii postului de radio au aceeaşi soartă. De cinci ani aşteaptă să fie acreditaţi. Waclaw Halimski (pseudonim) povesteşte cât de dificile sunt condiţiile de lucru:

"Dacă nu am acreditare nu vrea nimeni să stea de vorbă cu mine. Pur şi simplu oamenii se tem să discute chiar şi despre teme banale. Dacă aş lucra pentru posturile controlate de stat, n-ar fi nicio problemă. Oamenilor le e frică."

Însuşi el a fost căutat de KGB: "Oamenii KGB-ului au pătruns în locuinţa mea. Mi-au confiscat toată aparatura, computerul, monitorul. Până şi tastatura mi-au luat-o. O jumătate de an mai târziu mi-am recuperat totuşi lucrurile."

Jurnaliştii slobozi la gură ştiu ce-i aşteaptă: şicane, razii, percheziţii. Cu toate acestea, nu se lasă intimidaţi. Cei care au optat pentru libertatea de exprimare continuă să "atace" subiecte imposibil de abordat în presa din Belarus. Deocamdată.

Autori: Justyna Bronska, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident