1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vladimir Voronin sărbătoreşte ”eliberarea de sub ocupaţia germano-română”

Vitalie Călugăreanu10 mai 2004

De 9 mai, în timp ce o bună parte din ţările fostului lagăr socialist, inclusiv România, sărbătoreau Ziua Europei, la Chişinău, unde comuniştii au revenit acum trei ani la guvernare, se prăznuia, ca în perioada sovietică, ziua victoriei împotriva fascismului.

https://p.dw.com/p/B1go
Pentru preşedintele Republicii Moldova, data de 9 mai nu prea are nimic de-a face cu Europa
Pentru preşedintele Republicii Moldova, data de 9 mai nu prea are nimic de-a face cu EuropaImagine: AP

În cadrul ceremoniei organizate cu această ocazie la Memorialul Gloriei Ostăşeşti preşedintele comunist Vladimir Voronin a adus elogii “armatei eliberatoare şi drapelului roşu al fostei Uniuni Sovietice” şi a folosit acest prilej pentru a acuza forţele politice ne-comuniste din Republica Moldova de faptul că “au întreprins încercări barbare de a călca în picioare această amintire”. Mai mult decât atât, în discursul rostit în limba rusă, Voronin a făcut o declaraţie scandaloasă care a provocat reacţii imediate din partea mai multor lideri ai opoziţiei politice de la Chişinău. El a anunţat apropierea unei alte sărbători: ”Peste trei luni şi jumătate, tot aici, la Memorialul Gloriei Ostăşeşti, vom marca solemn o altă dată, deosebit de memorabilă pentru noi toţi – ziua eliberării Moldovei de sub ocupaţia germano-română”.

Principalul lider politic al opoziţiei de la Chişinău, Iurie Roşca, a menţionat pentru postul nostru de radio că declaraţia lui Voronin face parte din doctrina din totdeauna a Partidului Comuniştilor, partid care este, potrivit lui, expresia politică a puterii ocupante care, în 1940 a ocupat succesiv această parte a teritoriului naţional al statului român – Basarabia şi nordul Bucovinei. ”Comunismul întârzie să fie condamnat la scară internaţională şi, de aceea, pentru a nu lăsa loc de izbucniri de curente revanşarde de factură extremistă asemeni celei întâmplate începând cu anul 1993 – moment de legalizare a Partidului Comuniştilor în Republica Moldova independentă – se impune decomunizarea Republicii Moldova, egalarea politico-juridică a fascismului, nazismului şi a comunismului ca expresii antidemocratice, inumane şi care nu se încadrează în logica unei societăţi pluripartidiste şi democratice”, a comentat Roşca.

Declaraţia lui Voronin a fost condamnată şi de către Dumitru Braghiş, lider al unui grup politic de centru-stânga din Parlamentul de la Chişinău: “De fapt, în această declaraţie nu am auzit nimic nou. Şi cred că ea corespunde completamente politicii de a ne distanţa sau de a ne diviza sau de a ne crea condiţii de duşmănie cu ţările vecine.”

La rândul său, preşedintele Partidului Social-Liberal, Oleg Serebrian, a menţionat în acelaşi context că declaraţia lui Voronin este o instigare clară la ură etnică: “Este în tradiţia şi spiritul Partidului Comuniştilor să facă astfel de declaraţii antiromâne. Cred că este timpul ca ziua de 9 mai să fie pentru Republica Moldova o zi a concilierii, o zi a speranţei – şi anume Ziua Europei. Nu cred că 9 mai este o zi care trebuie să instige la ură. Cred că 9 mai trebuie să cheme mai curând la toleranţă, încredere şi pare, ori ceea ce face domnul Voronin în prezent este o instigare clară la ură etnică.

Solicitat să-şi expună punctul de vedere asupra declaraţiei şefului statului moldovean, ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a spus că aceasta ”este destul de sugestivă din mai multe puncte de vedere” şi că nu merită comentată.