1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Vladimir Putin faţă în faţă cu cetăţenii ruşi

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a stat ieri, pentru a patra oară din anul 2001 încoace, la dispoziţia concetăţenilor săi, răspunzându-le acestora la întrebări. Răspunsurile sale au fost difuzate în direct la posturi de radio şi televiziune în întreaga ţară, iar întrebările puteau fi adresate prin telefon, SMS sau e-mail. Până la ora emisiei, informaţiile provenite de la Kremlin confirmau sosirea a peste 2 milioane de întrebări, din care au fost selectate „cele mai interesante şi mai importane”.

Vladimir Putin răspunzând la întrebări

Vladimir Putin răspunzând la întrebări

Prima transmisiune în direct a început la orele 19:00 în orăşelul Nachodka din estul îndepărtat al Rusiei. Prima intervenţie a acuzat legăturile stradale foarte proaste. O tânără a lăudat proiectul de construcţie a unei conducte de ţiţei în zona lacului Baikal, dar se arată în acelaşi timp îngrijorată de poluarea mediului înconjurător în ţara sa. După trei accidente aviatice cu mai mult de 400 de victime, un cetăţean din Irkutsk a dorit să afle ce se întreprinde pentru sporirea siguranţei zborurilor.

„Este într-adevăr o problemă gravă şi stringentă, care nu afectează doar personalul din industria aviatică, ci pe toţi cetăţenii. Transportul aerian devine tot mai intens. Pentru o ţară ca a noastră, care se întinde pe un teritoriu atât de vast, transportul aerian, infrastructura acestuia, este de importanţă primordială.” – a răspuns preşedintele rus, Vladimir Putin.

În general el a lăudat întrebările venite din partea cetăţenilor, şi a explicat că recunoaşte problemele şi că este preocupat de rezolvarea lor. Irkutsk urmează să primească un aeroport nou, după accidentul din iulie. Pe de altă parte, Putin a anunţat şi constituirea în viitorul apropiat a holdingului producătorilor ruşi de avioane, care ar urma să sprijine revitalizarea industriei aeronautice ruseşti.

Cetăţenii ruşi au putut trimite prin SMS, e-mail sau telefon cu câteva zile înainte de emisiune întrebările lor, care la final au ajuns să numere mai mult de 2 milioane. Putin a apreciat că formatul este unul bun, care le permite oamenilor să-şi exprime îngrijorările, şi care stabileşte în acelaşi timp liniile directoare ale activităţii practice guvernamentale.

Transmisiunea a fost preluată de canalele de televiziune de stat Rossija şi Kanal 1, de postul privat westi 24, şi de două posturi de radio.

Emisiunea a putut fi urmărită şi în oraşul Kondopoga din Karelia, unde luna iulie avea să aducă manifestări violente împotriva cecenilor, care s-au soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi. Guvernul pregăteşte un pachet de măsuri, care să asigure o cotă de piaţă mai mare producătorilor şi comercianţilor ruşi pe pieţele controlate de străini. O doamnă din Kondopoga a intervenit cu o întrebare pentru şeful statului.

„Întrebarea este dacă va reuşi guvernul să controleze mai multe pieţe atât de repede, mai precis până la data de 24 noiembrie, şi dacă va reuşi să ia măsurile necesare.”

Vladimir Putin a explicat că aşteaptă propunerile cabinetului de la Moscova până la sfârşitul lunii noiembrie, şi a adăugat,

„Da, avem nevoie de ordine în comerţ şi pe diferitele pieţe. Avem nevoie de ordine în domeniul migraţiei şi al reglementărilor pe piaţa forţei de muncă.”

Multe întrebări au abordat subiecte de ordin social, cum ar fi venituri minime garantate, ajutoare financiare pentru copii, locuinţe, salariile profesorilor sau preţurile petrolului şi al gazelor naturale.

Nu a fost uitată nici privatizarea pădurilor sau producţia de material lemnos. A nu se crede însă că cetăţenii ruşi sunt interesaţi numai de teme interne, pentru că multe întrebări s-au referit la dosarul nuclear nord coreean, la republica secesionistă Abhazia sau la probleme pe tărâmul imigraţiei ilegale. Chiar şi recentele asasinate din Rusia şi-au găsit purtători de cuvânt.

„La Moscova au fost asasinate personalităţi cunoscute, precum Andrei Koslov sau Anna Politkovskaia” – spune o tânără din estul îndepărtat al Rusiei. Cu câteva zile în urmă a fost asasinat în orăşelul învecinat Dalnegorsk un candidat la fotoliul de primar. Era un politician tânăr, plin de speranţă.

Aceste crime stârnesc pe bună dreptate furia societăţii, spune Putin, dar nu uită să adauge că statisticile arată bine. Numărul asasinatelor la comandă a scăzut în ultima vreme, iar acestea sunt cifre obiective, subliniază preşedintele rus.

  • Data 26.10.2006
  • Autoare/Autor Esther Hartbrich / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ix
  • Data 26.10.2006
  • Autoare/Autor Esther Hartbrich / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ix