1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Vlad Filat a fost desemnat în funcţia de prim-ministru

Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a anunţat miercuri seara numele premierului desemnat. Este vorba de liderul PLDM, Vlad Filat, care a deţinut şi până acum funcţia de premier.

Vlad Filat

Vlad Filat

Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a anunţat miercuri seara numele premierului desemnat. Este vorba de liderul PLDM, Vlad Filat, care a deţinut şi până acum funcţia de premier. Acesta are 15 zile la dispoziţie pentru a forma Cabinetul de miniştri şi a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate.

Deocamdată situaţia este incertă. Ca să poată fi reînvestit în funcţie, Filat trebuie să obţină sprijinul a cel puţin 51 de deputaţi din totalul de 101. Partidul său (PLDM) deţine 31 de mandate de deputat. Deocamdată, liberalii, care deţin 12 mandate, au anunţat că nu-l vor susţine în nici un caz pe liderul liberal-democrat. Este aproape cert că cei 34 de comunişti din opoziţie nu-l vor susţine pe Filat, în ultimii trei ani aceştia având o singură lozincă – „Alegeri anticipate!”. Democraţii, care deţin 15 mandate, au exprimat o poziţie ce denotă o anumită flexibilitate. Liderul PD, Marian Lupu, a spus că „democraţii nu vor vota pentru Filat de dragul numelui şi nici pentru un guvern cu miniştri compromişi”. „Vrem să vină să ne spună cum vede funcţionarea acestui nou guvern. Dacă ne convinge - este o situaţie, dacă nu - este o altă situaţie. Importante sunt viziunile şi mecanismele, privind asigurarea unei structuri funcţionale", a menţionat Lupu.

Fără compromis – fără voturi

În situaţia în care Filat şi fruntaşii PD ajung la un compromis, ar aduna 46 de voturi. Adică ar mai avea nevoie de 5 voturi. Deputatul neafiliat Mihai Godea, desprins cu scandal de PLDM, a anunţat că nu există condiţii care să-l facă să-şi dea votul pentru fostul său şef de partid. Un alt deputat neafiliat, ex-comunistul Sergiu Sârbu, a fost mai puţin categoric. El a spus că „nu există nici o premisă pentru a-l vota pe Filat”, dar a preciazat: „poate că aş accepta să am unele discuţii pentru început, în cazul în care, candidatul desemnat ar accepta anumite condiţii ce ţin de un alt program de guvernare orientat spre respectarea drepturilor omului şi justiţie".

Mai rămân 7 voturi ale neafiliaţilor: 4 ale socialiştilor (conduşi de ex-comunistul Igor Dodon) şi 3 ale grupului condus de ex-comunistul Vadim Mişin. Acesta din urma s-a evidenţiat în ultima perioadă printr-o poziţie relativ favorabilă premierului desemnat Vlad Filat, deşi Mişin are o viziune total diferită (pro-Rusia) de cea a liderului PLDM în ceea ce priveşte vectorul politicii externe. Igor Dodon (şi el promotor al unei politici pro-Est) nu s-a grăbit să facă publică opţiunea socialiştilor după anunţul făcut de şeful statului. Anterior, însă, acesta a pledat pentru „un guvern de tehnocraţi”.

Integrarea în UE va rămâne prioritară

Liderul grupului parlamentar al PLDM, Valeriu Streleţ, s-a arătat convins miercuri că în Parlament se vor găsi voturi pentru alegerea unui nou guvern. La rândul său, premierul desemnat Vlad Filat a spus că regretă că, până în prezent, partidele din fosta coaliţie de guvernare nu au reuşit constituirea unei majorităţi parlamentare pro-europene şi consideră că potenţialul existent în acest sens încă nu a fost epuizat.

Filat a menţionat că în aceste condiţii va comunica cu toate partidele care împărtăşesc ideea că Republica Moldova nu are altă cale decât integrarea europeană. „Iar cei care împărtăşesc această opţiune trebuie să înţeleagă că putem înainta spre UE doar prin dezrădăcinarea corupţiei, impulsionând refomele şi îngrijindu-ne mai mult de proprii cetăţeni”, a declarat Vlad Filat. El a spus că începând de luni va avea consultări nu doar cu partidele politice, dar şi cu societatea civilă şi partenerii externi ai Republicii Moldova, „pentru a veni în Parlament cu o echipă şi un program ce ar întruni cel mai larg sprijin posibil”.

Alegerile anticipate nu sunt excluse

Conform Constituţiei Republicii Moldova, prim-ministrul desemnat urmează ca în cel mult 15 zile să ceară vot de încredere Parlamentului. Dacă Legislativul nu votează pentru învestirea cabinetului de miniştri, şeful statului poate desemna din nou o candidatură – fie una nouă, fie îşi poate reitera prima opţiune. Dacă şi de această dată nu se întruneşte o majoritate de voturi, şeful statului poate dizolva Parlamentul şi stabili data alegerilor anticipate.