1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vlad Ţepeş, într-o lumină mai crudă

Mitul românesc al lui Vlad Ţepeş a primit cea mai puternică lovitură prin elogiile pe care i le-a adresat ucigaşul norvegian Anders Behring Breivik.

default

Atentatorul norvegian Anders Behring Breivik, admirator al lui Vlad Ţepeş

Cartea lui Bram Stoker şi apoi succesiunea de povestiri cu vampiri laolaltă cu cavalcada cinematografică dedicată lui Dracula sau Nosferatu n-au făcut atât de mult rău posterităţii lui Vlad Ţepeş ca elogiile adresate de Anders Behring Breivik.

În manifestul său publicat pe Internet cu titlul “2083 – O declaraţie europeană de independenţă” el îl elogiază pe Vlad Ţepeş, personajul istoric, pe care îl consideră un adevărat maestru în regizarea terorii şi un erou anti-islamic.

În ultimii 20 de ani s-a manifestat în societetea românească un curent “conservator” menit să salveze imaginea lui Vlad Ţepeş de “mistificările” occidentale. Teama ca nu cumva un erou al istoriei naţionale, canonizat de însuşi Eminescu, să cadă în deriziune s-a manifestat multă vreme în mediile patriotismului semidoct.

A existat desigur, ca o contrapondere, şi un liberalism kitsch şi profitabil, care a inspirat proiecte din specia parcului de distracţii pe tema vampirilor, dar crisparea sentimentului patriotic a covârşit toate liberalismele. Efortul recent de a crea un nou brand de ţară a fost alimentat subteran şi de dorinţa de a scăpa de dominaţia imagologică a lui Dracula.

Mediile culte s-au abţinut să intre într-o dispută în care nu aveau nici o şansă şi în care riscau mai ales să fie greşit înţelese. Dar în linii mari, intelectualii care au contribuit la noul canon istoriografic de după căderea comunismului au ţinut şi ei să conserve intact chipul pozitiv al lui Vlad Ţepeş, aşa cum face istoricul de mare succes Neagu Djuvara, evitând desigur ridicola condamnare a unei ficţiuni literare.

Dacă ar fi avut însă loc o dezbatere mai atentă, s-ar fi putut constata că Vlad Ţepeş apare în toate izvoarele scrise (germane şi slavone) ca o figură care cu greu ar putea fi omagiată.

De exemplu, din povestirile slavone despre voievod, adică în acele cronici care îi sunt mult mai favorabile decât povestirile germane, se desprinde un portret aflat în miezul patologiei şi care nu întâmplător a suscitat admiraţia teroristului norvegian Anders Behring Breivik.

Este adevărat că textele slavone evocă faptul că Vlad Ţepeş “ura aşa de mult răul în ţara sa, că dacă săvârşea cineva vreun rău fie hoţie sau tălhărie sau vreo minciună, sau nedreptate, acela nu era chip să rămână viu”.

Dar în aceleaşi texte vechi întâlnim şi episoade care, interpretate în litera lor, nu lasă domnului muntean nici o şansă de recuperare.

“Odată – se spune în cronică – a dat poruncă în toată ţara sa ca cine este bătrân şi bolnav sau este beteag de ceva, sau sărac, toţi să vină la el. Şi s-au adunat la dânsul o mulţime nenumărată de săraci şi de vagabonzi, care aşteptau de la el mare milă. Iar el a poruncit ca să-i adune pe toţi într-o casă mare, pregătită în acest scop şi porunci să le dea să mănânce şi să bea după voie. Ei deci au mâncat şi s-au veselit. Atunci a venit la ei însuşi Draculea şi le-a spus: Vreţi să vă fac fără griji şi să nu duceţi lipsă de nimic pe această lume? Iar ei aşteptau de la el ceva mare şi toţi au spus: Vrem stăpâne! Atunci el a poruncit să se închidă casa aceea şi să o ardă cu foc şi toţi au ars acolo. Iar el spunea către boierii săi: Să ştiţi că am făcut aşa mai întâi ca să nu mai fie povară altor oameni şi nimeni să nu mai fie sărac în ţara mea, ci toţi bogaţi. În al doilea rând, i-am slobozit ca să nu mai sufere nimeni dintre ei pe această lume de sărăcie sau vreo neputinţă.” (Din “Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea” de Ion Stăvăruş,)

Sursele vechi conţin însă multe alte episoade care dau serios de gândit, chiar dacă faptele sunt judecate după moravurile epocii în care s-au petrecut. Surprinzător, ucigaşul norvegian a citit mai bine povestirile despre Vlad Ţepeş decât românii care i-au închinat un cult, remarcând cu claritate şi imitând cu precizie cinismul fără limite care îi inspira faptele.

Din acest moment, o reevaluare a canonului istoriografic nu mai poate fi evitată.

Autor:Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder