1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vizita unui tradiționalist la București

Un efect straniu al istoriei locale face ca lucrurile vechi din România să pară mai vechi decât sunt ele în realitate.

Prințul Charles / aeroportul Otopeni, întâmpinat de George Ciamba, secretar de stat în MAE (Getty Images/C. Jackson)

Prințul Charles, întâmpinat la aeroportul Otopeni de George Ciamba, secretar de stat în MAE.

În cursul vizitei sale la București, Prințul Charles a fost condus să vadă Biserica Stavropoleos, o bijuterie arhitecturală datând din prima parte a secolului al XVIII-lea. E cu siguranță, dacă nu cel mai vechi, cel mai frumos și mai bine păstrat colț din oraș, care a fost inclus poate în programul vizitei și pentru a dovedi că nu toți românii se arată delăsători față de patrimoniul istoric.

Într-adevăr, biserica și mănăstirea Stravopoleos au avut parte de oameni remarcabili care au știut ”să țină” locul și să-l însuflețească. Dar altceva ne-a atras atenția, modul în care oaspetele, părând să nu înțeleagă bine, a cerut să i se repete de când datează construcția. ”Din secolul al XVIII-lea”, a repetat amfitrionul, părintele Iustin Marchiș, dar dintr-o dată, prin repetare, monumentul nu a mai părut atât de vechi. În definitiv Westminster Abbey a început să fie construită în secolul al XI-lea, în timp ce Biserica Curtea Veche datează de la mijlocul secolul al XVI-lea. În plus, Anglia rurală e presărată cu o puzderie de biserici de piatră, bine așezate pe temeliile lor, care datează unele din secolul XIII, XIV, XV, așa încât vârsta monumentului de la București nu-i va fi spus Prințului de Wales mai nimic. Un efect straniu al istoriei locale face ca lucrurile vechi din România să pară mai vechi decât sunt ele în realitate.

De unde se trage oare această impresie? Din faptul că vechile monumente sunt, multe dintre ele, rău întreținute și pe alocuri ruinate? În parte e plauzibil. În Bulgaria, de pildă, sunt multe biserici care par mai vechi decât cele din România, deși sunt mai noi, dar care au un aer de ruină imemorială. Nu este însă cazul Bisericii Stravopoleos, care ni se arată astăzi aproape la fel de frumoasă și proaspătă ca în  ilustratele lui Preziosi din secolul al XIX-lea. E adevărat că practica restaurării moderne nu permite înlocuirea detaliilor pictate distruse de timp, preferându-se petele albe, ceea ce face ca niciodată un astfel de monument să nu mai arate exact ca odinioară. 

Altundeva ar trebui să căutăm totuși răspunsul. Lucrurile ”vechi” de la noi au rămas cel mai adesea mici insulițe în mijlocul unei modernități indiferente și amorfe. La Iași, de pildă, în preajma mănăstirii Golia e la fel de brutal contrastul între edificiile istorice și contemporaneitatea ”comunistă”. Acolo unde vechiul a fost mereu conservat și integrat într-o noutate respectuoasă, vechiul însuși ajunge să pară mai nou. Pe când dincoace, unde noul a invadat insolent spațiul tradiției, vechiul, deși nu atât de vechi, pare imemorial. Aceasta este marea problemă, lipsa continuității, bruschețea reformei și neadecvare vizuală.

Și mai este ceva care ține de poziția aceasta ambiguă între Orient și Occident care a făcut ca orientalismul Vechiului Regat să fie renegat într-un efort de modernizare care a avut ca efect și o alterare a identității vizuale. Chiar și stilul brâncovenesc este în istoriografia recentă afiliat excesiv unor influențe occidentale, într-o programatică renegare a surselor răsăritene. În felul acesta spiritul profund oriental al unui spațiu ca cel de la Stravopoleos apare inexplicabil și mai ales exotic ceea ce îi accentuează ”vechimea”. Vechimea ține aici mai curând de apartenența civilizațională. E atât de vechi căci pare ”de departe” și poartă cu sine ”un sunet” indescifrabil.

Modernizarea ne-a smuls din locul în care ne găseam fără să reușească a ne integra cu adevărat în cultura occidentală. Dacă în Transilvania există o tradiție urbană foarte asemenătoare cu tot ce se află în Europa centrală, Regatul e fracturat și discontinuu și nu mai are nicio amprentă stilistică clară și ușor de recunoscut.

Toate acestea nu sunt scuze, dar ar putea fi explicații pentru incapacitatea politică a românilor de azi de a aborda subiectul patrimoniului. De un sfert de secol Bucureștiul, cel puțin, a fost abandonat unor edili lipsiți de orice înțelegere a problemei istorice și, dacă renunțăm la complezență, observăm că și Centrul Vechi, atât de lăudat, a fost lucrat cu indolență, nefiind în ceea ce are mai bun decât o imitație aproximativă și eclectică a tot felul de lucruri de aiurea. Dacă se închid restaurantele, mizeria va reieși la suprafață în toată splendoarea ei. În acest cadru de încropeală, Biserica Stavropoleos este chiar miraculoasă și atât de inexplicabilă încât pare mult mai veche decât este.