1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vizita preşedintelui federal Köhler în România

Ce aşteaptă lumea politică din Germania de la vizita preşedintelui Horst Köhler la Bucureşti? Cristian Ştefănescu a stat de vorba cu o serie de parlamentari berlinezi care au luat, recent, pulsul României.

default

Horst Köhler, preşedintele Germaniei

Astrid Klug, secretar de stat in cadrul Ministerului federal al Mediului, pe de o parte, si, pe de alta, un grup de cinci parlamentari, membri ai Comisiei pentru Justitie din Bundestag-ul de la Berlin, s-au aflat la Bucuresti, in ultima saptamana a lunii iunie, in interval marcat de prezentarea raportului cuprinzand progresele inregistrate de Romania in primele sase luni trecute de la admiterea in Uniunea Europeana. Un al doilea moment semnificativ al perioadei il reprezinta vizita de astazi a presedintelui federal Horst Koeller. Sunt, mediul si justitia, doar doua dintre punctele la care discutiile la nivel inalt pot ajunge. Ambele, insa, au mult de a face cu o intensificare a prezentei economice germane in Romania.

Astrid Klug a subliniat, de altfel, ca, pe langa experienta specialistilor din Republica Federala nevoia Romaniei de modernizare a parcului tehnologic necesar protectiei mediului poate fi atractiva si pentru producatorii germani de profil.

Amestecand disciplina germana cu tactul, seful delegatiei parlamentare, social-democratul Peter Danckert, a apreciat, diplomat:

“Ca parlamentar nu cred ca trebuie sa ii dau sfaturi presedintelui meu. Sunt convins ca va pune intrebarile deschis – este chiar unul dintre talentele sale”.

Cu toate acestea, Danckert a tinut sa puncteze faptul ca prezenta investitorilor straini, germani, in cazul acesta, este legata si de siguranta pe care ti-o ofera justitia:

“Partii romane trebuie sa ii fie clar ca investitorii nu vin decat atunci cand gasesc o stabilitate a sistemului de drept”.

Chiar daca parlamentarii federali nu au avut in program, din cauza agendei prea incarcate, discutii cu reprezentantii antreprenoriatului german prezent in Romania, ecologistul Wolfgang Wieland cunoaste unele nemultumiri exprimate tocmai din cauza intarzierilor cu care justitia repara drepturile lezate:

„Sunt cazuri despre care am auzit si pe marginea carora am tot atras atentia: o justitie independenta, functionala si la care poti apela pentru ca reuseste, chiar, sa pronunte sentinte. Imbunatatirea si functionarea justitiei va avea si consecinte economice benefice”.

Liberalei Mechthild Dyckmans i-a parut chiar rau ca partenerii de documentare pe care i-a avut inaintea venirii la Bucuresti nu au pus-o in contact cu lumea afacerilor germane si, ne-a explicat, va lansa ea investitorilor germani veniti in Romania invitatia de a o informa asupra problemelor pe care le au si pe care justitia nu le rezolva conform cadrului legal european. Dykmans, politician liberal, cum spuneam, mai are, insa, o problema pe care, spera, cei doi presedinti, Horst Koeller si Traian Basescu, o vor discuta:

„Din cate imi pare mie, presedintele Romaniei isi atribuie anumite drepturi pe care nu i le confera Constitutia. In jurul unui presedinte care ar avea – politic – ceva de oferit se vor gasi mereu oameni care sa roiasca. Presedintele ar trebui sa obtina din partea Parlamentului o majoritate solida pentru ca Romania are nevoie de un Guvern solid”.

Daca Horst Koeller va ridica aceasta problema, mai ramane, doar ca „jucatorul” de la Cotroceni sa nu se lase influentat de o deja legendara remarca lansata in aceasta primavara de antrenorul selectionatei de fotbal a Romaniei, cel care spunea despre Bundesliga ca este o competitie de clasa inferioara.