1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizita ministrului german al apărării Franz Joseph Jung în Liban

Catrinel Preda30 octombrie 2007

Bundeswehrul este prezent în Liban în cadrul misiunii UNIFIL cu o mie de soldaţi, care veghează în faţa coastelor libaneze, ca să nu fie traficate pe mare, după războiul dintre Liban şi Israel, nici un fel de arme.

https://p.dw.com/p/BzF3
Ministrul apărării Franz Josef Jung, în vizită la unitatea marinei germane din BeirutImagine: AP

Ministrul german al apărării efectuează o vizită de cinci zile în Orientul Apropiat. În septembrie Bundestagul a aprobat prelungirea misiunii germane în cadrul UNIFIL, cu încă un an pînă pe 15 septembrie 2008. Odată ajuns în Liban ministrul german al apărării a elogiat în mod deosebit rolul unităţii germane de marină. Vasele germane asigură optimal menţinerea securităţii în faţa costelor libaneze. 10.600 de ambarcaţiuni au fost pînă acum verificate pentru a se evita astfel pătrunederea de arme ilegale şi aprovizionarea în acest fel a mişcării şiite Hisbollah din Liban. Militarii germani înregistrează succese şi în calificarea şi antrenarea unităţilor navale libaneze. „Cooperarea dintre marina libaneză, ca şi problema extinderii staţiei de radar reprezintă un factor decisiv şi în privinţa suveranităţii Libanului, pentru ca această ţară să fie capabilă să-şi apere singură coastele”, a subliniat Jung. Datorită supravegherii electronice prin radar, nici un vas cu arme de contrabandă nu a fost pînă acum interceptat. În curînd vor fi date în folosinţă alte şase staţii radar.

Costul misiunii germane în Liban se ridică la 95 de milioane de euro

În 2007 costurile au fost de 32 de milioane iar în 2008 vor fi de 63 de milioane. În februarie 2008 Germania va ceda comandamentul unităţii navale UNIFIL pe care-l deţine din octombrie 2006 altei ţări participante la misiunea din Liban.