1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Vizita in Iran a primului ministru turc Erdogan

Erdogan a vizitat Teheranul, la 11 ani dupa predecesorul sau in aceasta functie. O vizita menita sa dea de gandit si UE, asupra pozitiei Turciei intre lumea europeana si cea islamica

Relaţia dintre Turcia şi Iran este una complicată. Sunt două ţări vecine musulmane, din care una - o republică laică, cealaltă - islamică. Ankara este strâns aliată cu SUA, pe care Teheranul le numeşte mereu "marea Satană". Suspectele activităţi nucleare iraniene sunt receptate de Turcia drept factor de nesiguranţă, dacă nu cumva chiar ca ameninţare. Problema kurzilor irakieni a dus la apropierea intereselor celor două ţări, în care trăiesc de asemenea importante minortăţi kurde. Pe acest fundal, actuala vizită a primului ministru turc Recp Tayyip Erdogan la Teheran, prima din ultimii 11 ani, nu este una de rutină.

Climatul bilateral favorabil dialogului şi acordul părţilor asupra amplificării relaţiilor economice şi politice bilaterale constituie rezultatul general pozitiv al vizitei. Între timp, conducerea de la Teheran a reununţat să exporte revoluţia islamică în ţara vecină, membră a NATO. Ambele capitale sunt interesate numai de o relaţie paşnică, de bună vecinătate şi de cooperare, inclusiv în domeniul adversarilor regimului din fiecare ţară.

Aşa de pildă, PKK, rebotezat în Congresul popular, nu mai poate acţiona nestânjenit de pe teritorul iranian împotriva Turciei. În schimb, activităţile mudjahedinilor poporului, inamici ai teocraţiei islamice de la Teheran, au fost puternic îngrădite în Turcia.

Ambele părţi vor să împiedice o divizare a Irakului, dublată de crearea unui stat kurd în nordul ţării, ceea ce ar constitui pentru ele un precedent inacceptabil. Atât în Iran, cât şi în Turcia kurzii insistă asupra dreptului lor la autodeterminare, cel puţin culturală. De aceea dorinţa comună a Ankarei şi Teheranului este ca în Irak nici un grup etnic să nu mai exercite dominaţie asupra celorlalte, iar integritatea teritorială să fie menţinută.

Ambele ţări doresc să dubleze volumul schimburilor lor anuale, care ar urma să atingă 5 miliarde de dolari, să faciliteze exportul de gaz metan iranian prin Turcia către Europa şi să dezvolte noi posiblităţi de cooperare economică. Avantajele reciproce sunt evidente.

Dar toate aceste rezultate pozitive ale vizitei lui Erdogan in Iran nu pot ascunde faptul că între cele două state există în continuare mari diferenţe. Turcia, care este membru NATO şi întreţine realţii politice economice şi militare cu Israelul, trece în Iran drept aliat al sionismului, alături de SUA marele inamic al regimului islamic.

Invers, Iranul trece în opinia publică din Turcia drept o ameninţare pentru regimul republican laic, cu stricta sa separare a religiei de stat. Separarea este valabilă şi sub actualul guvern, care se auto-denumeşte conservator-religios, dar care nu a pus sub semnul întrebării până în prezent orientarea spre valori şi norme laice.

Erdogan ştie prea bine să se folosească de însemnătatea politică a simbolurilor islamice. La Paris, unde a pledat pentru integrarea europeană a Turciei, el nu a fost împreună cu soţia, convinsă purtătoare a baticului islamic, cunoscând sensibilităţile gazdelor sale în domeniu. La Teheran, soţia a fost fireşte de faţă, pentru a demonstra acolo că turcii sunt musulmani.

Aceste episoade relevă din nou cât de însemnată este numirea unei date penrtru negocierile de aderare a Turciei la UE. Pentru cei 25 este mult mai bine să aibă de partea lor o Turciei cu un comportament european în relaţiile ei cu ţările islamice. Reversul medaliei ar fi o Turcie rămasă la porţile Europei, fără obligaţii faţă de Uniune, partizană a unor state care nu împărtăşesc nici pe departe valorile europene. O asemenea schimbare la faţă a lui Erdogan nu ar fi deloc surprinzătoare. Ultima - din fundamentalist în pro-european - este destul de recentă!