1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Vizita în China a cancelarului G.Schröder

Ideea cancelarului G.Schröder de a verifica dacă ar fi posibilă vînzarea unei uzine de fabricare a plutoniului neintrată niciodată în funcţiune, în Chinei este criticată nu doar de partidul ecologist de coaliţie, ci şi de alte organizaţii. Cotidianul KIELER NACHRICHTEN îşi exprimă mirarea că tocmai guvernul federal care ar renunţa mai bine astăzi decît mîine la folosirea energiei nucleare se gîndeşte să vîndă Chinei uzina din Hanau,remarcîmd :

tocmai Chinei, care urmăreşte hegemonia într-o regiune geostrategică foarte labilă să i se vîndă o uzină de producere a substanţelor de bază necesare fabricării bombei atomice?.Dacă aceasta este noua cale germană în politica externă, atunci nu ţi se poate face decît frică.

La fel de critic se exprimă şi FRANKFURTER RUNDSCHAU care scrie:
China ar putea cu tehnologia germană de la Hanau să producă cantităţi mari de plutoniu şi pentru armele atomice. Ca la toate marile puteri nucleare nici în China nu există o linie de demarcaţie clară între sectorul nuclear civil şi cel militar.

In legătură cu situaţia din Irak, ziarul francez LA CROIX din Paris opinează:
şase săptămîni de război, şapte luni de ocupaţie.pentru americani şi aliaţii lor .Războiul din perioada postbelică durează o veşnicie. Săptămînile trecute s-a descoperit planul unei rezistenţe care duce la concluzia că ar exista o coordonare eficientă .Prin atacul asupra aliaţilor se urmăreşte destabilizarea opiniei publice în aceste ţări.opin. Militar ,americanii nu pot pierde, dar ei nu pot transforma victoria într-o pace perpetuă. In acest război drama rezultă din această contradicţie.
Ziarul conservator britanic TIMES din Londra se referă la situaţia musulmanilor din Marea Britanie ,pe fundalul operării unor arestări în rîndul persoanelor bănuite de acţiuni teroriste săptămîna trecută:
valul de arestări şi de razii şi percheziţii efectat în locuinţe private şi firme, în căutare de arme şi explozibil a scos în evidenţă din nou periculozitatea şi ameninţarea ce vine din rîndul extremiştilor din comunităţile musulmane din M.B. Este însă îndreptăţită şi îngrijorarea musulmanilor că prin aceste arestări este pusă sub semnul întrebării credibilitatea întregii comunităţi de aproape 2 milioane de oameni Musulmanii au dreptul să fie consideraţi credibili. Ei însă trebuie să fie intoleranţi faţă de cei intoleranţi din rîndul lor.
Iată şi ultima temă: congresul partidului creştin-democrat din Germania La Viena ziarul DIE PRESSE remarcă faptul că la Congresul de la Leipzieg, Angela Merkel a reuşit să se profileze ca şefă incontestabilă a partidului.

Prin răbdare, calcul şi curaj, ea a făcut pace în rîndul partidului. In spatele liniei programatice trasată de Merkel ,Uniunea creştin-democrată este acum unită. In acest fel creştin-democraţii nu au de loc cărţi rele la alagerile din 2006,opinează ziarul elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG .

Preşedinta partidului creştin-democrat a făcut propuneri radicale de reformare a sistemului fiscal ,de finanţare a pensiilor şi a sistemului sanitar, încurajîndu-şi partidul să capete încredere şi să dea dovadă de un profil nou şi puternic ,evidenţiază şi SALZBURGER NACHRICHTEN ,iar BERLINER ZEITUNG scrie: că acest congres nu-l poate bucura pe cancelarul G.Schröder care trebuie să recunoască slăbiciunea guvernului pe care-l conduce şi forţa opoziţiei. Norocul lui Schröder, conchide comentatorul este acela că pînă la alegerile viitoare mai este încă mult timp.