1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Visuri şi iluzii spulberate

Bruxelles-ul a mai spulberat un vis – cel al mega-fuziunii bursei din Frankfurt pe Main cu Nyse Euronext din New York, campania electorală din America reconfirmă primatul economicului

O zi neagră pentru Europa, o definiţie îngustă şi anacronică a pieţii, o şansă ratată pentru Frankfurt ca metropolă financiară mondială – sunt termenii cu care Reto Francioni, directorul Bursei din oraşul de pe Main a întîmpinat decizia Bruxelles-ului de a interzice fuziunea cu bursa new-yorkeză Nyse Euronext, semnalează DIE WELT.

80 de milioane de Euro au costat pregătirile ratatei nunţi, bani aruncaţi în vînt în vremuri de criză, de dragul ambiţiilor a doi manageri, Reto Francioni şi Duncan Niederauer – comentează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, torpilarea de către Bruxelles a unei alianţe care ar fi dus la naşterea celei mai mari burse mondiale „Mainhattan”.…

Cine deplînge atotputernicia economicului în ziua de azi îşi vede confirmate regretele şi de temele car domină cursa pentru preşedinţia Americii. Tot FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, într-un articol de fond publicat pe prima pagină, întrevede un duel Obama - Romney la orizont, dominat de tematica economică – ştiut fiind că, sătui de războaie, speriaţi de criză, americanii se tem acum cel mai mult de ziua de mîine.

Aşa încît este puţin probabil că ei se vor lăsa impresionaţi de discursul rostit de Obama săptămîna trecută în care actualul şef al Casei Albe îşi declama viziunile sale asupra viitorului Americii: bunăstare pentru cît mai mulţi cetăţeni, dreptate socială - notează MITTELBaYERISCHE ZEITUNG.

În răstimp, modelul german pare a fi cel mai demn de urmat în vremuri de criză, Republica Federală fiind cea care obţine şi cele mai bune note de la agenţiile de rating, menţionează LA CROIX. Ziarul catolic francez observă că insistenţa cu care preşedintele Sarkozy recomandă conaţionalilor săi să urmeze exemplul vecinilor lor de peste Rin îi surprinde pe germani, mai cu seamă pe cei care nu sunt întru totul convinşi de valoarea propriilor lor performanţe. Tot din vecini sunt aduse laude cancelarei Merkel care, aflată în vizită în China, nu va ezita să se refere şi la capitolul respectării drepturilor omului, chiar dacă ritualul occidental al avertismentelor adresate Beijingului, nu se soldează cu rezultate vizibile. Dar cinismul nu duce nicăieri aşa încît blîndele insistenţe ale doamnei Merkel au un merit incontestabil.

Meritul revoluţionarilor egipteni de a fi răsturnat dictatura s-a transformat într-o victorie a militarilor dar după ultimele ciocniri violente din Cairo, sloganul Jos dictatura militară s-a transformat în Jos Frăţia Musulmană, ceea ce trădează falia tot mai adîncă ce-i desparte pe cei care, împreună, l-au dat jos pe Mubarak. Dar - continuă DER STANDARD analiza - forţele revoluţionare şi-au mobilizat energiile, dînd de înţeles lumii şi compatrioţilor că nu abandonează proiectul modernizării Egiptului, chiar dacă revoluţia va fi una lungă.

Lungă promite să fie şi lupta împotriva talibanilor în Afganistan, ale căror forţe, contrar afirmaţiilor şefei diplomaţiei americane, Hillary Clinton, sunt departe de a fi fost slăbite. De alfel, scrie THE GUARDIAN - militarii americani împărtăşesc o opinie contrară: forţa de ripostă a talibanilor a rămas la fel de puternică. Rebelii cred că voinţa lor este mai puternică decît cea a combatanţilor străini în propria lor ţară. Cîndva occidentul va trebui să ţină seama de această realitate, conchide ziarul britanic.

Occidentul nu închide ochii nici în faţa realităţilor din România, unde corupţia, foamea şi furia continuă să alimenteze protestele şi cererea miilor de cetăţeni dezavantajaţi adresată guvernului, de a demisiona. Un reportaj publicat în ziarul TAZ, reflectă şi situaţia din România.    

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident