1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Vise europene distruse de Brexit

Edward Dean e student la College of Europe în Belgia și visează la o carieră în Comisia Europeană. Părinții săi au votat în favoarea Brexitului: O decizie cu consecințe negative pentru viitorul tânărului englez.

Steagul Uniunii Europene flutură deasupra intrării universității, o clădire nespectaculoasă pe malul unui canal în orașul belgian Bruges. În pitoreștile străzi medievale se aude clămpănitul copitelor cailor care trag trăsuri, turiștii se înghesuie să facă poze, iar la College of Europe studenții discută despre politică. Începând din 1949, mulți dintre foștii și viitorii lideri ai instituțiilor europene au fost sau sunt educați aici.

Edward Dean, un tânăr de 24 de ani din Marea Britanie, se numără printre studenții prestigioasei instituții de învățământ din Bruges. Odată cu rezultatul pro-Brexit al referendumului din țara sa, visul lui Edward s-a destrămat. Un masterat în drept european la College of Europe părea să-i deschidă ușile spre o carieră în Comisia Europeană. Edward e singurul englez din acest program de masterat - și a ajuns să fie singurul student care trebuie să-și caute un alt proiect de viitor din cauza Brexitului. 

Un microcosmos european 

"Aici, totul se supune la vot", povestește Edward Dean, "chiar și întrebarea dacă e permis să aprindem caloriferul vara la cantină." Uneori, e cam obositor, crede studentul - dar el s-a îndrăgostit de acest loc și de orașul Bruges, chiar dacă atmosfera e melancolică iarna. Uneori are impresia că trăiește într-un microcosmos european, departe de realitate.

Confruntarea cu realitatea dură l-a surprins pe 23 iunie 2016, odată cu referendumul din Marea Britanie. Își aduce aminte foarte bine de acea zi: Tânărul era în avion de la Bruxelles la Londra, ploua abundent. În toamnă urma să-și înceapă studiile de masterat la prestigiosul institut pentru viitorii funcționari ai Uniunii Europene. Pentru a putea lucra, într-o bună zi, ca jurist la Comisia Europeană, și-a schimbat materia principală, alegând dreptul în loc de științele politice, și a învățat limba franceză.

Părinții lui Edward îi periclitează planurile de viitor

Părinții săi, doi radiologi din sud-vestul Angliei, au votat la referendum în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană - cu toate că Brexitul periclitează planurile de viitor ale fiului.

Edward nu vrea să vorbească despre acest subiect cu părinții - nu acum, când oricum e prea târziu. Generația părinților săi din Marea Britanie pune sub semnul întrebării perspectivele copiilor, deplânge tânărul englez. El crede că britanicii nu au călătorit suficient, aceasta fiind una dintre probleme. În schimb, situația se schimbă în cazul tinerilor dornici să vadă alte țări europene. Edward Dean povestește că țara natală nu-l mai prea atrage, a ales să rămână la Bruges chiar și în timpul vacanței de Paște.

Edward Dean nu vrea să discute cu părinții despre Brexit: Oricum e prea târziu. (DW/M. Christoph)

Edward Dean nu vrea să discute cu părinții despre Brexit: "Oricum e prea târziu"

Tânărul a intrat în partidul conservator britanic în urmă cu câțiva ani. "La Bruges există puțini studenți care au o atitudine atât de critică față de Uniunea Europeană ca mine", povestește Edward. Dar asta nu înseamnă că Brexitul ar fi o idee bună: Din perspectiva lui, Uniunea înseamnă libertate. Iar libertatea implică alegerea liberă a profesiei: "Sigur că aș putea găsi un job bun în Marea Britanie, dar nu ar fi prima mea alegere", explică el. Iar ideea că i se închid porțile spre o carieră la Comisia Europeană din cauza Brexitului îl supără.

Probleme pentru studenții britanici 

Dacă Theresa May are succes la alegerile anticipate din 8 iunie, s-ar putea să se ajungă la un Brexit și mai dur decât s-ar fi așteptat europenii și britanicii. La Bruges, studenții britanici vor resimți aceste evoluții și prin niște reduceri masive de fonduri. Taxele de studiu se ridică la 24.000 de euro pentru un program de zece luni. 70 la sută dintre studenți primesc burse din partea guvernelor naționale care speră să investească astfel în viitorul european al țării. Pentru britanici, acest principiu nu mai e valabil. Încă din acest an universitar s-au înscris mai puțini studenți britanici la Bruges decât în anul anterior.

În afară de Edward Dean mai sunt doar patru britanici la College of Europe. Cei mai mulți studenți au o imagine foarte pozitivă a UE și a instituțiilor europene, sunt aproape fanatici europeni, crede Edward. Unii dintre ei își doresc o influență mult mai mare a Bruxelles-ului sau chiar un supra-stat european.

Și Christopher Powers se numără printre absolvenții instituției de învățământ College of Europe. Englezul de 24 de ani e figura de proră a celei mai mari organizații pro-europene pentru tineri din Marea Britanie, Young European Movement. Organizația și-a propus să-i informeze pe tineri despre ideea europeană - și după Brexit.

Un Brexit dur ar duce la pierderi considerabile pentru universitățile de elită din Marea Britanie, avertizează Christopher. Tânărul e doctorand la Cambridge, subiectul lucrării sale urmează să fie istoria tineretului britanic în contextul integrării europene. După referendumul din 2016, mai multe proiecte de cercetare ale universității au fost anulate. Și Christopher e în continuare în căutarea unei finanțări pentru proiectul său științific. 

În timp ce Christopher Powers iși vede viitorul în Marea Britanie, Edward Dean se orientează spre Bruxelles - cel puțin pe termen mediu. La finele anului va începe să lucreze într-un birou renumit de avocatură. "Cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să mă dea afară în 2019, după încheierea negocierilor pentru Brexit", spune el. Dar are un plan alternativ: Să se întoarcă în Marea Britanie și să devină politician pentru a contribui la o schimbare de direcție la Londra. 

Autoare: Maria Christoph (das) 

Vă mai recomandăm