1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Visa se menţine în top

Pentru a opta oară în serie, compania Visa a fost desemnată la „World Travel Awards” cu titlul de „cea mai bună carte de credit din lume”

Viitorul aparţine Visa - spune reclama. Dar şi prezentul este dominat tot de cartea de credit a companiei Visa

"Viitorul aparţine Visa" - spune reclama. Dar şi prezentul este dominat tot de cartea de credit a companiei Visa

Decizia a fost luată pe baza unui sondaj de opinie efectuat prin internet, la care au participat peste 100.000 de agenţii de turism din toată lumea.

„Titlul ţine cont de părerea a mii de colaboratori ai agenţiilor de turism”, a explicat fondatorul „World Travel Awards”, Graham Cooke. „În total, la sondajul de opinie au participat peste două milioane de personane. Iar faptul că Visa a reuşit pentru a opta oară în serie să obţină titlul de „Best of Class” demonstrază că oferta cărţilor de credit ale firmei este în continuare pe primul loc în lume”, a mai subliniat Cooke.

  • Data 14.11.2005
  • Autoare/Autor Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Fk
  • Data 14.11.2005
  • Autoare/Autor Maria Pascu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2Fk