1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Visând la "Marea Albanie"

Albania a fost ultima ţară din Balcani care şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman (1912). La fondarea statului albanez, mulţi - în special kosovarii - au rămas pe dinafară.

În Kosovo, visul reunificării cu Albania a renăscut în 2008. Mişcarea naţionalistă "Vetëvendosja" (Autodeterminare) este a treia putere în parlamentul kosovar. "Unirea este un drept incontestabil al albanezilor, întrucât au fost separaţi în mod nedrept", argumentează Glauk Konufca, figură de vază a formaţiunii "Vetëvendosja". Partidul avansează ideea unui referendum privind reunificarea celor două părţi. Până acum, propunerea nu a reuşit să treacă prin parlament.

În orice caz, mişcarea naţionalistă "Vetëvendosja" nu este singura formaţiune cu asemenea planuri. Alianţa roşu-negru, "Aleanca Kuq e Zi“, înfiinţată în Albania în vara anului 2012, urmăreşte acelaşi scop. Acestora li se alătură numeroase mişcări şi grupuri albaneze din statele învecinate Macedonia, Muntenegru şi sudul Serbiei.

Fondarea statului albanez

Albanien Jahrestag 100 Jahre Unabhängigkeit

Albania - un secol de independenţă

În urmă cu un secol, când părţile victorioase ale primului război din Balcani, cu precădere Serbia, Bulgaria, Grecia şi Muntenegru, au început împărţirea teritoriilor recucerite de la Imperiul Otoman, în oraşul-port Vlora, albanezii îşi proclamau independenţa statului (28 noiembrie 1912). A fost o decizie conjuncturală, explică istoricul Oliver Schmitt. "Declaraţia de independenţă nu a fost vreun rezultat al planurilor mişcării naţionale albaneze."

Eliminarea dominaţiei otomane şi faptul că trupele din Serbia, Munetengru şi Grecia au înaintat rapid în teritoriile populate de albanezi au stârnit îngrijorarea marilor puteri, "în special a monarhiei austro-ungare şi a Italiei", adaugă Schmitt. Acestea se temeau că Serbia, o apropiată a Rusiei, se va extinde până la Marea Adriatică, modificându-se astfel raportul de forţe în regiune.

Marile puteri au recunoscut graniţele actualei Albanii prin Conferinţa de la Londra (1913). Astfel, jumătate din populaţie a rămas în afara statului albanez - majoritatea acestor oameni în ulterioara Iugoslavie: Kosovo, Macedonia, sudul Serbiei şi Muntenegru.

Visul albanez

Kosovo Albaner in Pristina

Albanezi kosovari la Pristina

În Kosovo, teritoriu cu populaţie majoritar albaneză, planurile unei republici de sine stătătoare în interiorul Iugoslaviei au eşuat. Abia după destrămarea Iugoslaviei au avut şi kosovarii şansa de a-şi declara independenţa de Serbia (2008).

Naţionaliştii visează de multă vreme la un stat care să reunească toţi albanezii din regiune. Dar cu precădere în Macedonia şi sudul Serbiei se nasc mereu tensiuni între diverse grupuri etnice, ba chiar se ajunge la violenţe. În ziua de azi există două ţări cu populaţie majoritar albaneză şi mai multe regiuni populate de albanezi în ţările învecinate. Astfel, proiectul naţionaliştilor albanezi nu e nici pe departe finalizat.

Sărbătoare pretutindeni

Istoricul Oliver Schmitt afirmă că, în ciuda încărcăturii emoţionale a dezbaterilor, până acum nu a existat un plan concret privind înfiinţarea unui asemenea stat. Consţiinţa apartenenţei există atâta timp cât fondarea statului albanez este sărbătorită în toate teritoriile în care trăiesc albanezi.

Important este faptul că, oficial, "nici în Albania, nici în afara acesteia nu există planuri sau vreo agendă privind crearea Marii Albanii", declară Veton Latifi, profesor de drept internaţional în Macedonia. "Oficial e doar o singură agendă: integrarea Balcanilor în UE", adaugă Latifi.

Cei mai influenţi politicieni albanezi din regiune sunt de părere că o convieţuire a tuturor albanezilor ar fi posibilă numai în Uniunea Europeană. Modificarea graniţelor ar atrage după sine o serie de acţiuni imposibil de controlat. Astfel, regiunea ar putea fi din nou mistuită de conflicte.