Violenţele din Irak

Un terorist sinucigaş ucisese în capitală cel puţin 60 de oameni, rănind alţi 150. Victimele lui s-au dovedit a fi în special zilieri şiiţi, care aşteptau într-o piaţă din Bagdad, să obţină ceva de lucru. In răstimp, guvernul al Maliki nu pare în stare să facă faţă haosului în care se scufundă ţara.

La bordul autombilului său capcană teroristul sinucigaş se aruncase în aer, la 12 decembrie, în mijlocul unei mulţimi de oameni care nu doreau decît să-şi procure un loc de muncă. Altă bombă explodase ulterior în apropiere, într-un loc în care se refugiaseră unii dintre cei ţintiţi de prima deflagraţie. După care s-au auzit împuşcături. In reacţie la baia de sînge de marţi, premierul Nuri al Maliki şi-a îndreptat degetul acuzator asupra adepţilor fostului dictator sunit, Saddam Hussein. Partizanii regimului său, a spus Maliki, sunt vinovaţi şi pentru comiterea altor atentate similare.

Securitatea precară împiedică progresul economic

Dar Irakul n-are doar o imensă problemă de securitate. Lipsa siguranţei împiedică firmele locale, şi cu atît mai mult pe cele străine să investească la Bagdad. Ceea ce a amplificat şomajul, care se estimează că ar afecta 60 la sută din forţa de muncă. La rîndul ei, sărăcia favorizează recrutarea de noi membri de către diversele miliţii, bande şi grupări extremiste şi teroriste. Toate acestea sporesc şi tensiunile interconfesionale, militanţii din rîndul arabilor suniţi vînîndu-i pe şiiţi şi invers.

Ultima speranţă: americanii, dar...

In aceste condiţii, speranţele irakienilor se leagă mai mult decît oricînd de americani. Dar recomandările comisiei Baker, care solicită condiţionarea ajutorului american de progresele realizate în domeniul securităţii de către guvernul Maliki, precum şi retragerea trupelor SUA, au provocat critici aspre în Irak. Prea puţini au încredere în forţele de securitate irakiene. In plus, guvernul ar trebui să procedeze nu doar la combatarea arabilor suniţi, ci şi la dezarmarea miliţiilor şiite şi sunite.

Instaurarea siguranţei poate însemna debarcarea regimului

Or, datele politice interne nu favorizează defel o astfel de opţiune. Pentru că premierul este el însuşi un şiit religios, adus la putere de reprezentanţii unor miliţii, grupări şi facţiuni din care nu lipsesc extremiştii. Se presupune că regimul fundamentalist-islamic iranian susţine aceste miliţii. A le dezarma ar putea echivala, ca atare, cu debarcarea premierului. Cu toate acestea preşedintele Bush l-a susţinut recent pe Maliki, afirmînd că „e omul potrivit la locul potrivit”. Suniţii, kurzii şi grupările laice sunt în mare parte de altă părere şi nu mai dau premierului mult timp la cîrmă. In context, deputatul kurd Zirar Assad a declarat: „Toată lumea ştie că al Maliki nu e în stare să guverneze Irakul. Iar eu cred că nu e nici omul potrivit, întrucît e prea şiit”.

In ce-o priveşte, administraţia din Washington a refuzat să-şi devanseze propunerile vizînd adoptarea unei noi strategii în Irak. In ciuda criticilor opoziţiei democrate din stînga spectrului politic american, preşedintele Bush, care s-a consultat cu diplomaţi, militari, experţi şi membri ai executivului irakian a subliniat că-şi va avansa propunerile abia la începutul anului viitor.