1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Vinul din Balcani are o imagine mai bună decât zona

Producătorii de vinuri din sud-estul Europei vor să promoveze mai bine licorile balcanice, astfel încât acestea să concureze produsele similare din ţările cu tradiţie

Vinurile balcanice se pregătesc pentru marele salt

Vinurile balcanice se pregătesc pentru marele salt

Statele balcanice vor să-şi promoveze imaginea prin vinuri. Ambasadorul croat la Sofia, Drazen Collic a declarat la o întrunire pe teme de agricultură la care au participat oficiali din statele din sud-estul Europei că imaginea vinurilor produse în această zonă este cu mult mai bună decât a regiunii în sine. În prezent 10% din culturile de viţă de vie din lume se află în Balcani. Oficialii est-europeni vor să profite de acest atu şi să îmbunătăţească imaginea vinurilor din zonă, intenţionând să le vândă în lanţurile de supermarketuri europene. Viticultura din Blacani dispune în prezent de 700.000 de hectare de viţă de vie, de temperaturi favorabile şi de vecinătatea Mării Negre şi Mării Mediterane. La întâlnirea de la Plovdiv au participat oficiali din ministerele agriculturii din Albania, Bosnia- Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România, Serbia şi Turcia. Reprezentanţii acestor state susţin însă că principala dificultate este lipsa unor echipamente performante.

  • Data 20.03.2006
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2A5
  • Data 20.03.2006
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2A5