Vinovat fără vină

Dacă vineri, pe prima pagină, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG consacra neaşteptatei şi întristătoarei veşti un articol sumar dar informativ, sîmbătă acelaşi cotidian şi, alături de el, într-un foarte amplu spaţiu editorial, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, publică noi detalii, un documentar de o impresionantă şi în acelaşi timp delicată acurateţe, semnat de Ernest Wichner şi un emoţionant interviu acordat de Herta Müller.

Otrava din dosare şi forţa subversivă a literaturii

Poate că firul roşu ce străbate motivaţia mea intimă este convingerea (şi deznădejdea) de fi fost şi de a fi devenit pentru toate, iar şi iar, vinovat fără vină.

Însemnarea făcută de Oskar Pastior în 1992 are rezonanţa unui epitaf după dezhumarea din arhivele CNSAS a documentelor care atestă că, prins în chingile securităţii, după ce şi-a ispăşit într-un lagăr de muncă, în URSS, timp de cinci ani vina de a fi fost „german”, poetul devenise din nou vulnerabil, suspect şi „periculos” de astă dată prin chiar harul poetic cu care din plin fusese înzestrat.

Fiindcă, la originea luării sale în vizor de către ciracii securităţii pare a se fi aflat chiar poezia, mai exact, un mănunchi de poeme despre anii petrecuţi în lagărul sovietic de muncă, manuscris încredinţat, spre păstrare, înainte de a pleca de la Sibiu la Bucureşti, unde avea să studieze germanistica, unei foste colege de serviciu, Grete Löw.

Aceasta este luată însă în urmărire în toamna anului 1958 din pricina „contactelor” cu un ghid austriac care i-a adus veşti de la fratele ce trăia în Austria şi de la mama, aflată în Germania. Refuzul Gretei Löw de a colabora cu securitatea avea să fie aspru pedepsit. În 1959 ea este arestată şi condamnată la 7 ani de închisoare „corecţională”.Va fi amnistiată şi eliberată în 1961.

Chiar dacă la rugămintea lui Oskar Pastior, conştient de caracterul „subversiv” al poemelor „antisovietice” din lagăr, Grete Löw schimbă titlul culegerii, dînd şi un alt nume autorului - Otto Hornbach - astfel încît textele să pară a fi creaţia unui fost deţinut evreu într-un lagăr nazist de exterminare, primejdia nu a mai putut fi înlăturată. Poemele „duşmănoase” ale lui Oskar Pastior fuseseră în repetate rînduri citite de Grete Löw în cercul unor cunoscuţi şi prieteni. Iar securitatea a putut pune astfel ochii şi pe Oskar Pastior, fără a-l mai scăpa din vedere.

Citiţi continuarea articolului în paginile următoare!

În chingile securităţii

Luat sub observaţie pînă şi de către unul din profesorii săi de la Universitate, devenit încă odată „suspect” şi prin prietenii şi cercul de intelectuali şi scriitori pe care îl frecventa, temîndu-se ca homosexualitatea să nu-i fie descoperită (ceea ce l-ar fi făcut pasibil de pedepse cu închisoarea între 2 şi 5 ani), aflat în legătură cu grupul de scriitori germani (Wolf von Aichelburg, Hans Bergel, Andreas Birkner, Harald Siegmund şi Georg Scherg) condamnaţi laolaltă, în sinistrul proces de la Braşov, în 1959, la 95 de ani de detenţie, Oskar Pastior se aştepta el însuşi să fie arestat în fiecare clipă.

În 1961 poetul, pe-atunci redactor radio, cade în plasa urmăritorilor săi, este interogat, anchetat, forţat să semneze angajamentul şi să accepte numele conspirativ Otto Stein.

În 1968 i se îngăduie să călătorească în Austria şi securitatea dă un calificativ „favorabil” activităţii sale. Dar cînd Oskar Pastior se decide să rămînă în occident, verdictul este dintr-o dată altul. Fostul informator al securităţii s-a dovedit a fi lipsit de chef, nedemn de încredere. Rămînerea lui în Apus nu li se pare autorităţilor comuniste păguboasă drept care Otto Stein este şters de pe lista colaboratorilor.

O vreme va mai fi urmărit în occident de alţi diverşi informatori după care peste acest episod se aşterne uitarea şi tăcerea – cu excepţia poate, a unicei mărturisiri a acestui păcat, făcută de poet la sosirea sa în Republica Federală, autorităţilor germane.

Cronica unei tragedii

Aceasta ar fi, rezumată la maximum, în urma lecturii sensibilului documentar publicat de Ernest Wichner în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, cronica unei tragedii nebănuite, scoasă la iveală din arhivele CNSAS, de către cercetătorii şi filologii Stefan Sienerth şi Peter Motzan.

Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin, el însuşi poet, traducător şi eseist, foarte apropiat prieten, excelent cunoscător şi îngrijitor al ediţiilor operei lui Oskar Pastior, face la rîndu-i o lectură ceva mai empatică a documentelor, comprimînd totuşi la rece oroarea unei epoci în care eliminarea elitelor intelectuale ale României, a liber cugetătorilor a constituit un obiectiv în sine.

Pentru cititorul occidental, dar mai ales pentru cei care ştiu cine a fost şi ce a însemnat Oskar Pastior pentru literatura germană şi europeană (între altele, a fost şi membru al celebrului grup de literatură experimentală OULIPO), pentru cei care l-au îndrăgit nespus pe acest atît de delicat, discret, subtil, inteligent şi novator reprezentant al „înaripatei ginţi”, (cum supranumea ermeticul Ion Barbu poeţii), scoaterea la lumină a acestui episod tăinuit al biografiei scriitorului decedat în 2006 (cu doar o zi înainte de a-i fi decernată cea mai prestigioasă distincţie literară germană, Premiul Büchner) a avut efectul unui trăsnet căzut ca din senin.

Platoşa tăcerii şi farmecul inocenţei

Cu atît mai emoţionantă este publicarea nu numai a interviului Hertei Müller alături de textul lui Ernest Wichner în paginile de foileton ale cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, ci şi a unei fotografii alb negru, de o tulburătoare inocenţă, datată 2006, care poate fi văzută şi în expoziţia „Podoaba rece a vieţii”, găzduită actualmente de Literaturhaus din Berlin.

Viitoarea laureată a Nobelului pentru Literatură, aşezată în spatele poetului, grijuliu dar şi uşor amuzată, ea îi pune acestuia în păr o modestă floare de cîmp. Pastior pare a bănui ce se întîmplă şi priveşte direct în obiectivul aparatului de fotografiat, zîmbind ştrengăreşte şi niţel sceptic, în acelaşi timp.

Contrastul dintre fericitul şi seninul instantaneu fotografic şi conţinutul interviului Hertei Müller este cum nu se poate mai frapant şi dureros. Autoarea care, cum bine se ştie, a tematizat în romanul Leagănul respiraţiei („Atemschaukel”) anii petrecuţi de tînărul Oskar Pastior în lagărul de muncă din fosta Uniune Sovietică, pornind de la povestirile, însemnările şi pelerinajul comun făcut la locul supliciului, afirmă în interviul ei că printre notiţele postume se află şi o însemnare ce atestă atît faptul că s-a încredinţat autorităţilor germane cît şi dorinţa de a clarifica situaţia.

Care a fost reacţia Hertei Müller la aflarea tristei veşti, vrea să ştie autoarea interviului, Felicitas von Lovenberg. Într-un prim moment spaimă şi furie, a fost ca o palmă - şi cu cît Stefan Sienerth şi Ernest Wichner îi relatau conţinutul documentelor, cu atît se simţea mai îngrozită. Şi cu cît se gîndea mai intens la detaliile acestei tragedii, cu atît mai mult o cuprindea tristeţea.

Nu i-a povestit Oskar Pastior Hertei Müller niciodată, nici măcar în cursul discuţiilor despre romanul „Atemschaukel”, despre activitatea sa de informator al securităţii? I-a povestit doar despre sentimentul de a fi fugărit, urmărit, după întoarcerea sa din lagăr, despre teama de a fi arestat din pricina homosexualităţii, dar nu şi despre faptul că din cauza poemelor scrise despre viaţa în Gulag, fusese luat în vizor de către securitate. Era atît de copleşit de povara amintirilor din lagărul de muncă încît Hertei Müller îi era teamă ca rememorarea fiecărui amănunt să nu-i pricinuiască vreun rău fizic. Obsesiva amintire atît de vie a acelui calvar era atotprezentă, împreună cu dorinţa de a pune pe hîrtie expresia suferinţei.

Da, Herta Müller încearcă un sentiment amar la gîndul că Oskar Pastior a trecut sub tăcere acest episod al vieţii sale, deşi ocaziile de a-l fi mărturisit au existat. Dar decizia de a tăcea a avut temeiuri clare şi ea a fost cu mult mai veche decît prietenia ce a legat-o de poet. Faptul că el a încredinţat autorităţilor acest secret este hotărîtor în judecarea trecutului său, crede Herta Müller. El trebuia să se debaraseze de acest balast distrugător pentru a putea respira liber şi a o lua de la capăt. Şi apoi, adaugă scriitoarea, majoritatea informatorilor ajunşi în apus nu numai că nu şi-au mărturisit vina ci au continuat să fie slujbaşii securităţii. Pastior şi-a purtat singur povara şi nu a vorbit cu nimeni despre ea. Iar Herta Müller nu şi-l poate închipui pe prietenul ei ca delator,el a fost cel mai scrupulos om pe care l-a cunoscut, prea scrupulos pentru a spune că vina ar fi fost una moderată, dar avînd în acelaşi timp prea puţine motive pentru a spune că ea a fost gravă. Este ceea ce ar putea explica tăcerea lui.

Schimbă dureroasa revelaţie imaginea omului Oskar Pastior? Răspunsul Hertei Müller este cum nu se poate mai impresionant. Episodul dat acum la iveală întregeşte profilul uman al atît de apropiatului prieten al scriitoarei. Îl judecă însă după aceleaşi criterii ca pe restul foştilor colaboratori. Dar Herta Müller ajunge şi la o altă concluzie. Dacă Pastior ar mai trăi, ea ar insista de fiecare dată ca el să-şi citească propriul dosar şi să scrie el însuşi despre el. Dar de fiecare dată, l-ar lua în braţe.

Capcanele poveştilor adevărate

Mă tem de poveştile neinventate este un alt enunţ emblematic al lui Oskar Pastior, din perspectiva trecutului său - şi este, concomitent, titlul ales de Stefan Sienerth pentru articolul publicat în numărul 3 din anul 2010 al revistei de Cultură şi Istorie germană în sud-estul Europei, Spiegelungen.

Cotidianul SÜDDEUTSCHE ZEITUNG se opreşte şi în ediţia de sîmbătă asupra tulburătoarei revelaţii, despre care şi agenţiile de presă au relatat pe larg, semnalînd pe lîngă reacţia Hertei Müller la auzul întristătoarei veşti şi cea a lui Mircea Dinescu, a cărui simpatie pentru Pastior rămîne neştirbită. Poetul român consideră că este bine că, trecut în nefiinţă, lui Oskar Pastior nu i-a mai fost dat să trăiască momentul deconspirării sale.

Şi tot cotidianul münchenez, în ediţia de vineri, cita cuvintele poetului şi editorului Michael Krüger care, întocmai ca Herta Müller, crede că atîta timp cît nu există dovezile unor denunţuri comise de Pastior, asupra lui planează prezumţia de nevinovăţie.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz