Viitorul UE

La această consfătuire a luat parte şi Frank Walter Steinmeier. Diplomatul german a declarat că „nu există nici un motiv, pentru care să abandonăm Constituţia“. Optimismul acestei declaraţii e cu atît mai salutar cu cît de la începutul anului viitor, Germania va avea misiunea să transpună toate aceste bune intenţii.

Or, deocamdată nu se întrevede nici o soluţie a crizei constituţionale în care a plonjat Uniunea după cele două plebiscite de acum un an, încheiate cu refuzul francezilor şi olandezilor de a aproba proiectul de tratat. Şi totuşi pare să se întrezărească o lumină la capătul tunelului, devreme ce şefii diplomaţiilor europene au reînceput să dezbată subiectul. Cu doar cîteva luni în urmă, miniştrii de externe ai Franţei şi Olandei încă mai refuzau să abordeze chestiunea constituţională. Etalînd-şi şarmul robust şi exercitînd o ponderată presiune, Ursula Plassnik a reuşit să-i convingă pe colegii ei de la Paris şi Haga să-şi schimbe părerea.

Dacă atmosfera s-a ameliorat perceptibil, în schimb, rezultatele întîlnirii de la mînăstirea de lîngă Viena au rămas destul de anemice. Participanţii au căzut de acord să-şi prelungească timp de un an meditaţiile pe care şi le-au prescris după duşul rece din Franţa şi Olanda. Abia apoi se va aborda chestiunea cheie, care este următoarea: cum oare li s-ar putea smulge francezilor şi olandezilor, ca şi altor eurosceptici de pe continent, adeziunea în favoarea unui tratat constituţional, pe care l-au respins şi al cărui text să nu fie modificat, devreme ce l-au ratificat deja 15 state membre? Formulînd-o altfel, se pune întrebarea în ce măsură pot fi convinse aceste 15 ţări să accepte renegocierea şi schimbarea textului pe care l-au şi aprobat?

Ministrul german de externe Frank Walter Steinemeier n-a găsit încă un răspuns, dar va trebui să-l depisteze pînă în vara anului viitor. Ar urma ca pînă în 2009, lucrurile să fi fost puse la punct. Or, acest calendar e foarte ambiţios,. Atît de ambiţios încît ar putea provoca mari dificultăţi conducerii germane a UE. Cu atît mai mult cu cît cancelarul german, Angela Merkel, a cerut includerea în proiectul tratatului a unei referiri la rădăcinile religioase ale Europei, sporind astfel dificultăţile cu care se va confrunta ministrul ei de externe. Subiectul fusese abandonat, întrucît Franţa nu vrea în ruptul capului să accepte includerea în constituţie a unei referiri de acest fel.

Nu e de mirare că, în ce-o priveşte, şefa diplomaţiei austriece e cît se poate de fericită că poate preda nodul gordian succesorilor ei. Iar propunerea şefului Comisiei Europene, Barroso, de a se continua promovarea cooperării şi integrării pe domenii, chiar în absenţa unui tratat constituţional a fost respinsă categoric de guvernul berlinez. Germania nu acceptă să mai delege Bruxelles-ului vreo competenţă naţională, cîtă vreme nu va fi validată constituţia.

In fine, miniştrii de externe reuniţi în Austria au evitat să dea o replică şi altei întrebări puse frecvent de cetăţenii europeni, şi anume cea vizînd graniţele finale ale UE. Şi în acest domeniu, responsabilii europeni preferă să tragă de timp, să aştepte bunăoară raportul din toamnă al Comisiei Europene şi să evalueze capacitatea de integrare a Comunităţii. Or, acest concept e cît se poate de flexibil şi de interpretabil. Pe viitor, ţările care se opun continuării extinderii, vor insista asupra intrepretării lui stricte, alte ţări vor stărui dimpotrivă asupra înţelegerii în termeni mai generoşi a „capacităţii de absorbţie“ a UE.

In fine, ideea absurdă a unora dintre demnitarii reuniţi la Viena, de a schimba pur şi simplu denumirera tratatului, păstrîndu-l în rest intact, pare să fie doar expresia unei oarecari confuzii şi neajutorări. Fiindcă nu se poate presupune în mod serios că europenii vor accepta o asemenea scamatorie de doi bani.