Viitorul UE după Tratatul de la Lisabona

Cu doar un an în urmă nu se ştia încă dacă noul preşedinte permanent al Consiliului European îşi va putea începe misiunea la 1 ianuarie 2010. Până la jumătatea anului trecut, validarea Tratatului de la Lisabona fusese nesigură. Instalarea noului preşedinte, Herman van Rompuy, în birourile sale de la Bruxelles a marcat o răscruce de drumuri pentru statele comunitare.

Timp de mai mulţi ani, Uniunea Europeană s-a ocupat prioritar de probleme interne. Întrebarea cheie în procesul de reformă a fost mereu: cât de multă influenţă şi putere trebuie să fie concentrată în instituţiile europene în aşa fel încât Uniunea Europeană să funcţioneze mai bine şi, ca urmare, să se poată impune mai eficient şi pe plan internaţional?

Compromisul realizat prin Tratatul de la Lisabona nu schimbă întru totul raporturile de putere din spaţiul comunitar. Guvernele statelor membre au în continuare un cuvânt greu de spus. Tratatul de la Lisabona a creat însă o nouă platformă de lucru şi structurile decise în noul Tratat se vor dovedi probabil a fi deosebit de stabile, tocmai pentru că statele membre au luptat ani de zile pentru a le elabora.

În orice caz, Uniunea Europeană nu mai are nicio scuză pentru a se concentra excesiv pe probleme interne. În ultimii ani, multe teme de discuţie cu implicaţii internaţionale precum recesiunea economică, protecţia mediului sau problema migraţiei au fost abordate de instituţiile europene doar la marginea discuţiilor din jurul Tratatului de la Lisabona, tema care revenea cu regularitate la toate reuniunile.

Înaintea ratificării Tratatului de la Lisabona, mulţi dintre politicienii europeni au exclus cu hotărâre şi aproape în unanimitate aderarea de noi membri. Au urmat dezbaterile privind realegerea în funcţie a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi schimbarea echipei în Comisia Europeană, un proces care va fi finalizat în curând.

Ca urmare, Uniunea Europeană poate începe noul an eliberată de toate problemele interne din trecut. Se pune desigur întrebarea dacă statele comunitare sunt şi dispuse să se preocupe de altceva decât de ele însele? Sau Tratatul de la Lisabona a fost o scuză binevenită pentru a evita implicarea în rezolvarea problemelor complexe cu care se confruntă? Uniunea Europeană trebuie acum să arate că spaţiul comunitar nu există doar ca scop în sine, ci şi pentru a rezolva probleme.

Autori: Christoph Hasselbach/ M.P.
Redactor: Robert C. Schwartz