1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Viitorul NATO se decide în Afganistan

Preconizatele măsuri de îngrădire a tranzacţiilor financiare riscante şi dosarul nuclear iranian sunt principalele teme comentate miercuri în presa germană şi europeană.

default

Cu privire la planurile de instituire a unui impozit pentru tranzacţiile financiare internaţionale, ziarul Kleine Zeitung, care apare la Graz, în Austria, scrie: „Faptul că speculaţiile financiare au efecte concrete asupra economiei reale nu mai este de doi ani doar o teorie. (…) Frica rechinilor din băncile de la New York şi Londra de noul impozit pe tranzacţiile financiare este de înţeles. Pe când reglementarea cadrului de funcţionare a fondurilor speculative de mare risc se poate asemui cu un harpon bun de prins câţiva peştişori, impozitul pe tranzacţiile financiare se aseamănă cu un mare năvod. Mii de rechini îşi găsesc sfârşitul în astfel de plase în piscicultura reală.”

Cotidianul Kurier precizează pe marginea aceluiaşi subiect: „Regulile decise, cel puţin la nivel european, pentru fondurile speculative de mare risc, care rulează împreună 1500 de miliarde de euro, constituie un pas în direcţia cea bună. Alte măsuri trebuie să urmeze însă, fiindcă simpla înscriere într-un catastif a managerilor acestor fonduri şi obligativitatea dezvăluirii modelelor de afaceri asigură doar mai multă transparenţă, fără a interveni în practicile dăunătoare. Logic ar fi ca şi aceste fonduri să trebuiască să respecte, între altele, regulile privind procentul minim de capital propriu obligatorii pentru bănci, ca speculaţiile din jurul intrării sau nu în faliment a unui stat sau altul să fie interzise, la fel ca şi vânzările în gol la burse. Şi lista interdicţiilor mai poate continua mult şi bine", consideră ziarul din Viena.

Editorialul publicat de ziarul elveţian Tages Anzeiger se referă la controversatul program nuclear iranian. „În loc să urmeze recomandările americane, ţările emergente pun în practică o agendă diplomatică proprie, dovedind o nouă încredere în forţele proprii. Folosirea paşnică a energiei nucleare nu trebuie îngrădită, consideră multe din ţările în curs de dezvoltare. Chiar şi numai de aceea, ofensiva diplomatică demarată de Brazilia şi Turcia trebuie să se bucure de atenţie. Faptul că (premierul turc n.red.) Erdogan şi (preşedintele Braziliei n.red.) Lula da Silva au adus un afront administraţiei de la Washington va rămâne fără consecinţe majore, chiar dacă iniţiativa lor va eşua. Vremurile când administraţia americană îi putea pedepsi pe neascultători, aşa cum a pedepsit Mexicul şi Chile când au refuzat să sprijine planul de invadare a Irakului, aparţin definitiv trecutului, apreciază ziarul care apare la Zürich.

La Stampa dezvoltă subiectul dezvăluind: „Mai întâi, preşedintele SUA, Barack Obama a fost mânios că Turcia şi Brazilia au preluat iniţiativa în dosarul iranian, în defavoarea şefei diplomaţiei de la Washington, Hillary Clinton. În consecinţă, Obama o acuză pe Clinton că este responsabilă pentru umilinţa pe care administraţia americană a încasat-o, cel puţin aşa se zvoneşte la Casa Albă. Clinton a trecut însă la contra-atac, în felul ei, adică cu duritate, anunţând o înţelegere în privinţa unei noi rezoluţii de înăsprire a sancţiunilor impuse Iranului. Obama a văzut în acordul de luni, prin care Iranul acceptă să-şi îmbogăţească uraniul în străinătate, un afront direct adus politicii externe americane”, notează cotidianul de la Roma.

În sfârşit, Frankfurter Allgemeine Zeitung abordează recentele evoluţii din Afganistan, după sângeroasele atacuri cu bombă din ultimele zile. „Atacurile ne aduc aminte că succesul noii strategii americane de stabilizare a Afganistanului, decisă de preşedintele Obama şi bazată pe trimiterea de întăriri masive la Hindukuş nu este garantat. Numărând peste 100.000 de militari, misiunea din Afganistan este cea mai mare operaţiune comună a alianţei NATO de la crearea sa. Propunerile făcute pentru strategia Alianţei în secolul XXI sunt importante, dar decisiv pentru credibilitatea şi unitatea NATO va fi modul în care statele membre vor reuşi să-şi ducă la bun sfârşit misiunea pe care şi-au asumat-o în Afganistan, în condiţii cu totul diferite faţă de cele de azi, şi modul în care această misiune se va încheia.”

Autor: Ioachim Alexandru
Redactor: Alexandra Sora