1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Viitor incert

Cumpărarea loialităţii ucrainene de către preşedintele Rusiei şi orientarea viitorului guvern german - iată două dintre principalele subiecte ale presei apusene.

Jurământul depus, pentru a treia oară, în calitate de cancelar, de Angela Merkel şi de miniştri coaliţiei ei creştin-social-democrate a suscitat numeroase luări de poziţie în ziarele germane şi occidentale.

Nu puţini editorialişti se arată miraţi de amplele concesii făcute social-democraţilor de creştin-democraţii Angelei Merkel. Care, potrivit ziarului Süddeutsche Zeitung, din München, n-ar avea nimic împotrivă să accepte succesele şi ascensiunea rivalului ei social-democrat Sigmar Gabriel, câtă vreme profilarea lui n-o costă nimic pe ea, ci doar pe partenerii ei creştin-democraţi şi creştin-sociali.

Totuşi, la unison cu Rzeczpospolita, de la Varşovia, observatorii se aşteaptă, în majoritatea lor, ca noul cabinet Merkel să continue în mare măsură politica vechiului executiv. Die Welt laudă calitatea noilor miniştri. Dar, aşa cum îi şade bine unui ziar de orientare liberală, cotidianul berlinez se teme că guvernul nu va fi „destul de ambiţios să transpună reforme de mult necesare în educaţie, în redistribuirea fondurilor spre regiuni şi în sistemul fiscal”.

La Haga, Telegraaf pune punctul pe i, reliefând că, în ciuda victoriei zdrobitoare pe care a repurtat-o în alegeri, cancelara depinde de noii ei parteneri social-democraţi. Or, sub presiunea SPD, Merkel a alunecat în varii domenii spre stânga. Reformele efectuate pe piaţa muncii vor fi deci parţial lichidate, se va introduce un salariu minim pe economie. Ca atare, patronatul nu se arată până în prezent prea încântat de noua coaliţie. Cu toate acestea, Germania are, potrivit ziarului olandez „o poziţie, la start, bună. S-a dezvoltat bine în ultimii ani şi a scos Europa din criză. Marea întrebare e dacă-şi va putea continua creşterea”.

Întrebări mult mai presante confruntă deocamdată Ucraina. Al cărui preşedinte s-a întâlnit cu omologul său rus, Putin, şi se întoarce la Kiev cu un cadou de miliarde. Ziarul moscovit Kommersant e sigur că subiectul principal al discuţiilor celor doi lideri a fost disocierea Ucrainei de UE. La fel judecă situaţia şi majoritatea comentatorilor occidentali. „E inutil de subliniat că generozitatea Kremlinului nu e pe gratis”, relevă La Stampa din Torino.

Comentând miliardele promise Kievului, sub formă de ajutoare financiare şi de gaze ieftinite, ziarul elveţian Neue Zürcher Zeitung evidenţiază şi el condiţiile „incerte” puse de Rusia, precum şi „preţul politic” pe care riscă să-l plătească Ucraina. „Fapt e, că liderul Kremlinului s-a plasat într-o poziţie încă şi mai puternică faţă de UE”, mai scrie ziarul elveţian, în timp ce alţi comentatori cer Occidentului să dea în fine Moscovei cuvenita replică.