1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Viitoarea stăpână a banilor ieftini

Confirmarea ei în funcție de către Senatul de la Washington a fost doar o formalitate: din februarie, Janet Yellen va deveni președinta Federal Reserve, cea mai puternică bancă națională din lume.

Janet Yellen, din februarie șefă a Fed

Janet Yellen, din februarie șefă a Fed

Yellen, în vârstă de 67 de ani, a fost până acum vicepreședintă a Federal Reserve și îl va înlocui pe Ben Bernanke, care își va părăsi funcția la sfârșitul lui ianuarie.

În Senatul american, 56 de voturi au fost în favoarea numirii lui Yellen la șefia Fed, 26 împotrivă. Renumita economistă și expertă în piața muncii este considerată o adeptă a continuării politicii banilor ieftini, strategie cu care sistemul american de bănci centrale a ales să combată din 2008 consecințele crizei economico-financiare. Republicanii din Senat au votat majoritar împotriva sa tocmai din acest motiv. În acest fel, aprobarea numirii ei la șefia Fed a fost una din cele mai strânse din istoria instituției.

Totuși, îndoieli nu au existat cu adevărat, după ce, în noiembrie, comisia bancară a Senatului și-a arătat sprijinul pentru doamna Yellen, cu 14 voturi pentru și opt împotrivă. Ulterior, înainte de Crăciun, Camera Reprezentanților a aprobat la rândul său nominalizarea lui Yellen. Astfel, mai era nevoie doar de o majoritate în Senat de 51 de voturi din cele 100 disponibile pentru a confirma definitiv învestirea candidatei propuse de președintele Barack Obama.

Cu un ochi pe toanele bursei...

Prima sarcină a doamnei Yellen va fi să continue cu mare precauție renunțarea treptată la politica banilor ieftini, demers inițiat deja la Washington. Principala preocupare este ca renunțarea la dobânzile de politică monetară extrem de mici să se facă fără a afecta negativ refacerea economiei americane. Fed a decis în decembrie să renunțe treptat la politica de achiziționare masivă de obligațiuni de stat. Măsura are ca efect menținerea la cote scăzute a dobânzilor și impulsionarea investițiilor.

Președintele în exercițiu al Fed Ben Bernanke, care conduce de opt ani instituția, a stabilit deja de multă vreme împreună cu Yellen direcția politicii monetare americane, ceea ce anunță puține schimbări semnificative în perioada următoare. Aceasta înseamnă că dobânda de referință va mai rămâne o vreme la nivelul practic de 0%, chiar dacă rata șomajului a scăzut la 6,5 procente.

… cu altul pe împiedicarea unei noi crize

Analiștii estimează că Yellen va modifica dobânda de politică monetară abia la sfârșitul verii în 2015. Criticii actualei strategii consideră că aceste măsuri sunt ineficiente. Ei se tem că Yellen va gira astfel, prin menținerea pe piață a banilor ieftini, o nouă criză imobiliară și că va majora prea târziu dobânzile. Criza financiară care a început la sfârșitul lui 2007 a fost provocată tot de evoluțiile din piața imobiliară, care s-a supraîncălzit atunci în SUA.