1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Viena organizează primul Eurovision ecologic

Mai sunt câteva zile până la începerea nebuniei pe scena ESC de la Viena. Una dintre cele mai notabile caracteristici ale ediţiei este că întregul eveniment a fost certificat ecologic. Pentru prima dată în istorie.

Se vor întâmpla multe lucruri neobişnuite pe scena Eurovision Song Contest de la Viena, intrat în această săptămână în priza dinainte de spectacolul final, de pe 23 mai. Evenimentul aniversează 60 de ani de la prima ediţie, iar austriecii sunt decişi să rămână în istoria ESC.

Acest lucru a fost deja garantat în mare parte de câştigătorul lor de anul trecut, diva travesti Conchita Wurst, a cărei apariţie pe scenă la Copenhaga nu va fi uitată prea uşor.

Vom avea parte de formaţii, coregrafii şi costumaţii şocante, până şi de Australia în concurs, dar poate cea mai interesantă premieră la ESC, una care nu face parte din senzaţionalul show-ului, este caracterul ecologic al evenimentului.

Vienezii au primit certificat ecologic pentru felul în care au pregătit spectacolul şi tot ceea ce ţine de el. În acest fel, ORF, în colaborare cu Primăria Vienei, Ministerul Mediului şi organizaţiile partenere vor seta un nou trend şi standarde noi la Eurovision Song Contest.

Stadthalle Wien

Wiener Stadthalle - aici va avea loc ESC 2015

Sustenabil şi bine gândit

De la lumini, sound, maşini de vânt şi până la aparatele de cafea din backstage, cruciale pentru a ţine în picioare armate întregi de oameni implicaţi în acest eveniment, toate vor funcţiona pe bază de energie regenerabilă. Echipamentul tehnic promite să fie unul eficient, de ultimă generaţie.

Ecologic înseamnă şi cât mai puţin gunoi, aşa că cine merge la ESC în acest an nu va bea nimic din pahare de unică folosinţă sau din doze metalice. Viena are din 2011 legi ecologice foarte stricte. Autorităţile nu permit vânzarea băuturilor în pahare de unică folosinţă, la evenimente cu un public mai mare de 1.000 persoane.

Apoi organizatorii au declarat că toate materialele folosite pentru scenă, pentru decoruri sunt reciclabile, la fel ca obiectele de advertising, cadourile şi chiar pungile.

Capitală ecologică

Viena e renumită pentru fântânile cu apă potabilă din oraş, dar cu ocazia ESC, primăria va construi alte zece, inclusiv în jurul sălii, Wiener Stadthalle, unde va avea loc evenimentul. Catering-ul va respecta şi el criterii stricte de sustenabilitate, cu bucătărie regională, sezonală, biologică şi produse fairtrade.

Se mănâncă, se bea şi se doarme ecologic: un sfert dintre hotelurile partenere ale Eurovision Song Contest la Viena sunt hoteluri certificate ecologic. În capitala Austriei funcţionează deja 40 de astfel de hoteluri cu certificat ECO.

Biletele pentru spectacol şi acreditarea jurnaliştilor vor servi şi ca tichete pentru transportul în comun pe perioada evenimentului. Iar ca să facă totul simplu şi accesibil, organizatorii au angajat 800 de voluntari pentru a oferi informaţii în zonele relevante ale oraşului. Şi echipamentele acestora vor fi, evident, ecologice.

Viena a început de mult să-şi câştige imaginea de capitală ecologică, prin politici stricte de mediu. „În calitate de oraş model pentru conservarea mediului, era de la sine înţeles că vom organiza întregul eveniment după criterii ecologice”, a declarat Ulli Sima, consiliera pentru mediu a primăriei Viena. Se va vedea cu ochiul liber cât e de importantă natura pentru vienezi: în parcurileşi grădinile capitalei au fost plantate special cu ocazia Eurovision peste un milion de flori de vară.