1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vidul dezbaterii publice şi riscul democraţiei

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele politice săptămîna viitoare la o consultare privind la modificarea Constituţiei şi adoptarea modelului unicameral.

default

Principalul susţinător al ideii de parlament unicameral, preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu va încerca să sporească presiunea politică asupra partidelor pentru a accepta trecerea la un sistem parlamentar cu o singură cameră. PDL a început deja de mai multă vreme în Parlament să construiască o ambianţă de natură să intimideze Opoziţia.

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a solicitat constituirea unei comisii pentru revizuirea Constituţiei şi a răspuns boicotului previzibil al PNL şi PSD cu declaraţii incriminatorii. Nu încape îndoială că PDL construieşte pas cu pas eşafodul pe care Opoziţia va fi suspusă unei „execuţii publice“.

De fapt, referendumul din 22 noiembrie a fost deja, el însuşi, o execuţie simbolică a „ parlamentarilor corupţi“. Cetăţeanul vindicativ nu este însă cel mai bun cetăţean şi, de aceea, intenţia Opoziţiei de a contesta într-un fel sau altul rezultatul referendumului nu este lipsită de temei.

Opoziţia a manifestat pînă acum multă timiditate, oferind preşedintelui Traian Băsescu spaţiu pentru o nouă ofensivă. Săptămîna viitoare va avea loc o rundă de consultări cu partidele politice pe tema trecerii la un parlament cu o singură cameră.

Simultan, grupul PDL din Senat caută să înlăture ultimul obstacol în calea acestui proiect politic, prin revocarea lui Mircea Geoană. Social democraţii îl vor apăra cu toate puterile pe actualul preşedinte al Senatului, care rămîne ultima lor fortificaţie, dar ei au ocazia să constate mai clar că au făcut bine prin alegerea unui preşedinte mai curajos, aşa cum pare să fie Victor Ponta.

Mircea Geoană nu ar fi avut o poziţie credibilă în privinţa modificării Constituţiei. El a anunţat în ultima dezbatere televizată de dinainte de alegeri că, dacă va fi ales preşedinte, va pune în mişcare mecanismul de trecere la parlamentul unicameral. A fost o concesie gravă făcută adversarului său politic şi care ar fi fost speculată acum copios şi de preşedintele Traian Băsescu şi de PDL.

De altfel, Adrian Năstase, care este, într-un anumit sens unul din beneficiarii ultimului Congres, spunea cu ceva timp în urmă că Mircea Geoană nu va putea conduce cu adevărat PSD, de vreme ce a abdicat deja într-un punct strategic important.

Este uimitor însă că în afara declaraţiilor tactice privind atitudinea pretins nedemocratică a Opoziţiei faţă de referendumul din 6 decembrie, PDL nu a iniţiat nici o dezbatere despre reforma Constituţiei.

Liderii acestui partid, aşa cum am putut constata în numeroase rînduri, nu au de altfel nici o opinie personală despre aceste subiect. A rămas de aceea tot pe seama lui Cristian Preda să iniţieze cît de cît o dezbatere.

El a anunţat că va susţine la sfîrşitul săptămânii o conferinţă pe această tema în cadrul ISP, dar a arătat pe de altă parte că o modificare a Constituţiei nu se poate face fără o amplă dezbatere în cadrul fiecărui partid, urmată de o şi mai largă dezbatere între partide.

Nu s-a înţeles bine dacă şi de data aceasta Cristian Preda îşi mustră partidul, dar este mai puţin important.

Important este că el a atras atenţia că, în vidul dezbaterii publice, nu pot înflori decît soluţiile nedemocratice.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Vlad Drăghicescu