1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Victorie a conservatorilor în Bulgaria

Alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria nu au avut un câștigător clar. Opoziția conservatoare condusă de fostul premier Borissov a obținut cele mai multe voturi, dar va avea probleme la alcătuirea unui guvern.

Boiko Borissov

Boiko Borissov

Partidul conservator Gerb al fostului premier Boiko Borissov ar fi obținut conform rezultatelor parțiale 33% din voturi. A doua forță politică ar fi socialiștii, cu 16 procente din sufragii. Liberalii se situează la 14%. În total, opt partide au reușit să intre în Parlamentul de la Sofia.

Borissov vrea la putere

Borissov a declarat după vot că scena politică bulgară se află într-o fază dificilă. "În această constelație politică, nu văd cum am putea crea un guvern". Simultan, Borissov s-a arătat dispus să-și asume însă orice risc pentru formarea unui executiv și evitarea de noi alegeri.

Noul cabinet în cea mai săracă țară a UE va fi al cincilea în ultimii doi ani. Ultimul executiv, al socialiștilor, a demisionat după rezultate slabe înregistrate la euroalegeri. Guvernarea de un an a socialiștilor a fost marcată de instabilitate politică, de o criză bancară și de proteste masive anti-corupție. Fostul guvern conservator a demisionat la începutul lui 2013, după proteste privind scăderea standardului de viață și scumpirea curentului electric. 20% din cei 7,3 milioane de bulgari trăiesc sub limita sărăciei.

Stat în criză

Una din sarcinile majore ale noului guvern va fi salvarea băncii Corpbank, aflată în criză. Banca centrală a Bulgariei a preluat în iunie controlul la Corpbank, a patra instituție bancară ca importanță în Bulgaria, după ce clienții și-au retras în număr foarte mare banii depuși acolo. Astfel s-a declanșat cea mai mare criză bancară în Bulgaria din ultimii 25 de ani.

Și alegerile de ieri au fost marcate de acuzații de fraude electorale. Bulgarii săraci și-ar fi vândut voturile cu 50 de Lewa (25 de euro), conform unei relatări a radioului de stat. La scrutin au participat și mii de turci cu cetățenie dublă, alungați de fostul regim comunist bulgar în Turcia. Ei au votat la vechile lor domicilii sau chiar în Turcia.

Vă mai recomandăm