1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Victoria – doar împreună ?

Deşi la preliminariile din Carolina de Nord şi Indiana, senatorul afro-american Obama a mai făcut un pas spre candidatura la şefia Casei Albe, devansînd-o pe concurenta sa Clinton, duelul democraţilor continuă.

default

Mc Cain, Clinton şi Obama- în cursa pentru cîştigarea şefiei la Casa Albă

Zarurile au fost aruncate, cotitura s-a produs, candidatura lui Barak Obama nu mai pare primejduită decît de o singură eventualitate aproape exclusă: aceea ca democraţii înşişi să-şi sape singuri groapa, nerecunoscînd victoria senatorului afro-american, riscînd prin aceasta să declanşeze grave nelinişti rasiale.

Faptul că în Carolina de Nord Obama a reuşit să obţină o majoritate decisivă nu este surprinzător, ştiută fiind ponderea populaţiei de culoare în acest stat federal.

În schimb, victoria sa în Indiana, cu o industrie siderurgică şi constructoare de maşini falimentară avînd o populaţie albă majoritară, este relevantă pentru forţa de convingere a discursului său electoral chiar dacă s-a situat la foarte puţine puncte în urma lui Hillary Clinton care trece drept apărătoarea intereselor oamenilor mărunţi şi ale proletariatului.

Nu este de aşteptat ca Hillary Clinton, care şi-a făcut un renume şi din tenacitatea cu care duce lupta mai departe, să arunce brusc prospoul. Ea va continua în cele şase runde ale preliminariilor care-i mai stau în faţă să-şi declame mai departe programul cu binecunoscutul joc de scenă, luînd din cînd în cînd şi rolul unui Robin Hood, răfuindu-se cu multimiliardarii, cu marile concerne şi cu apologeţii globalizării liberului schimb.

Hillary cea „de oţel” îşi va efectua turneele alături de nelipsitul său consort Bill şi de fiica sa Chelsea, va face mai departe promisiuni populiste spre a-i ademeni pe alegători, uzînd şi de un repertoriu retoric care nu-i onorează mereu inteligenţa. Hillary îşi va juca şi propriul rol – de combatantă imbatabilă care nu se dă bătută cu nici un preţ, infatigabilă, invulnerabilă, de fostă First Lady care, mizînd cu toată energia pe şansa de a deveni ea preşedintă, încearcă să-şi vindece traumele pe care fostul Şef al Casei Albe, blîndul Bill i le-a produs.

Hillary va lupta pînă la capăt deşi de azi ştie că nu mai poate cîştiga lupta. Barak Obama, deşi nu va putea obţine majoritatea absolută, nu va putea fi dat la o parte fără a scinda partidul democrat şi fără a-i croi astfel cale liberă lui John Mc Cain la preşedinţia Americii. Hillary mai poate cîştiga doar în măsura în care acceptă că a fost învinsă de Obama iar acesta din urmă îşi poate asigura victoria doar sprijinind-o pe colega sa de partid, ajutînd-o să devină viitoarea vicepreşdintă a Statelor Unite. Dacă fără Obama, Hillary nu are nici această şansă, fără Hillary Obama nu va ajunge la Casa Albă. Şi, aşa cum se întîmplă deobicei, cînd doi se ceartă al treila ar putea cîştiga: superpatriotul alb, veteranul şi eroul republican John Mc Cain.