1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Victor Ponta, de acord cu David Cameron

Pentru prima dată în ultimii ani, un responsabil politic din România acceptă cu realism că subiectul migraţiei nu poate fi tratat doar cu rigiditatea principiilor generale.

Victor Ponta

Victor Ponta

Primul ministru Victor Ponta a avut o reacţie calmă şi echilibrată faţă de măsurile anunţate de guvernul britanic în privinţa migraţiei din estul Europei. "Vreau să citiţi foarte atent ceea ce a spus premierul britanic şi să nu vă luaţi după traduceri făcute după ureche. Premierul britanic a afirmat că Marea Britanie ca şi celelalte ţări europene care mai au restricţii pe piaţa muncii le vor ridica de la 1 ianuarie şi acesta e lucrul cel mai important. În al doilea rând, a anunţat un principiu cu care şi noi putem fi de acord, acela că trebuie înăsprite condiţiile prin care să nu se abuzeze de sistemele de protecţie socială. Să nu ne mai trezim cu cei care se duc să îşi ia ajutoarele sociale cu Mercedesul şi stau în tot felul de vile ”.

Este o reacţie care aduce calm şi raţiune într-o ambianţă excesiv inflamată. În primul rând ar fi trebuit să se remarce că restricţiile pe care le au în vedere britanicii sunt în favoarea acelora care pleacă cu aranjamente serioase sau care au temeiuri bune să spere că vor obţine un loc de muncă. Din cauza situaţiilor confuze au avut de suferit aşa cum se ştie studenţii români din Marea Britanie, care au fost asimilaţi generic cu tot felul de căutători fictivi de job-uri şi ale căror intenţii erau cu totul diferite.

Pare ciudat, într-adevăr, ca Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie, să emită comentarii intransigente la adresa Marii Britanii, în timp ce un politician român să accepte cu uşurinţă noile condiţii. Dar Comisia Europeană pare să se izoleze tot mai mult într-o intransigenţă puţin cam idealistă, fiind nevoită de fapt să cedeze pas cu pas de la poziţiile ei de principiu, aşa cum s-a întâmplat cu reforma Schengen sau cu alte subiecte nu mai puţin fierbinţi.

Dar mai important este că, pentru prima dată în ultimii ani marcaţi de tensiuni privitoare la migraţia românească de diferite tipuri, un responsabil politic de la Bucureşti renunţă la postura inflexibilă pe care o adoptaseră invariabil toţi ceilalţi politicieni şi acceptă cu realism că subiectul migraţiei nu poate fi tratat doar cu rigiditatea principiilor generale. Până acum, de la stânga la dreapta, toţi actorii politici din România revendicau dreptul la liberă circulaţie în mod absolut, refuzând să vadă nuanţele şi să-i accepte limitele.

De fapt, am asistat la un populism de sens invers, căci mai ales deputaţii europeni speră să fie votaţi din nou dacă ridică foarte sus stindardul ”liberei circulaţii”. Este din păcate singurul subiect sensibil pe care politicienii români l-au abordat vreodată în legătură cu alegerile europene. Dacă în vest populiştii sunt anti-imigraţionişti, în est este exact pe dos.

În fine, să repetăm faptul că, fără o minimă exigenţă, libera circulaţie a cetăţenilor în spaţiul UE riscă să fie discreditată şi că aşa-numitele restricţii au de fapt darul să o salveze.