1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Victor Ponta a dat dovadă de curaj

Horaţiu Pepine30 aprilie 2012

După presiunea enormă pe care USL o crease asupra guvernului şi după boicotul parlamentar prelungit, aparent fără speranţe, asumarea guvernării era moralmente obligatorie.

https://p.dw.com/p/14mwu
Victor Ponta, aici în timpul unui interviu la DWImagine: DW

Va mări sau nu salariile? Este o întrebare la care primul ministru desemnat nu a răspuns direct. El a declarat însă că doreşte ca delegaţia FMI, care a întrerupt negocierile cu guvernul Ungureanu, să plece din ţară cu noua scrisoare de intenţie semnată.

Problema nu este, de fapt, a salariilor, ci a execuţiei bugetare. Anunţul pe care l-a făcut preşedintele în luna februarie că va mări salariile la nivelul de dinainte de criză a suprins pe toată lumea şi nu doar pentru că preşedintele susţinuse mereu altceva, dar şi pentru că bugetul pe 2012, adoptat anul trecut, nu prevăzuse asemenea cheltuieli. Au fost, e adevărat, câteva declaraţii, din acelea vagi şi menite să inspire puţin optimism, dar care au fost legate de evoluţiile economice din ţară şi în context european. Or, lucrurile cel puţin pe plan european merg mai rău decât se anticipase.

Aşadar primul ministru desemnat a dat, deocamdată, răspunsul pe care doreau să-l audă creditorii României, şi anume că va relua negocierile cu Fondul Monetar. Este cu siguranţă un semnal politic important, unul menit încă o dată să risipească bănuielile că USL ar intenţiona să deschidă larg cămările şi să împartă toate bucatele celor nevoiaşi. ”Nu putem face minuni în şase luni de zile”, a mai spus preşedintele PSD Victor Ponta, confirmat şi de prietenul său liberal Crin Antonescu, care atrăsese atenţia că este vorba de un guvern cu mandat foarte scurt.

Toată lumea spusese că ar fi fost preferabilă instalarea unui guvern neutru de tehnicieni, care să administreze treburile curente şi să organizeze alegeri corecte. De la un asemenea guvern nimeni nu ar fi avut nicio pretenţie, iar România ar fi reuşit mai uşor să treacă peste acest an electoral fără derapaje bugetare.

Dar contextul politic de la Bucureşti  a impus USL să accepte guvernarea. După presiunea enormă pe care o crease asupra guvernului şi după boicotul parlamentar, asumarea guvernării era moralmente obligatorie. Dacă, pur teoretic vorbind, partidele împreună cu preşedintele ar fi convenit, într-o ambinaţă de reală cooperare, să instaleze un guvern neutru, era bine, dar în condiţiile în care preşedintele a oferit guvernarea opoziţiei, orice ezitare ar fi echivalat cu o gravă înfrângere.

Se speculează deja foarte mult asupra acestui aspect. Se spune că liderul USL ar fi căzut într-o capcană întinsă de preşedinte şi că nu ar fi trebuit să acepte guvernarea. În realitate, abia aceptând cu mult curaj provocarea se poate spune că mai tânărul politician a evitat capcana şi a dat răspunsul corect. Victor Ponta a dovedit curaj şi hotărâre într-o situaţie politică dificilă, ceea ce l-a înălţat dintr-o dată la rangul de posibil prim ministru.

Preşedintele PSD a demonstrat calităţi morale pe care  adversarii săi i le negaseră cu asiduitate, ceea ce îi oferă de pe acum un ascendent important. Felul cum a condus lupta politică, cu o energie veselă lipsită de inhibiţii, cu un calm tenace şi cu moderaţie în judecăţi îl recomandau pe Victor Ponta pentru responsabilităţi mai înalte. Fie că a înţeles acest lucru, fie că a dat curs unor calcule personale, preşedintele Băsescu a făcut, în sfârşit, ceea ce trebuie şi ceea ce ar fi trebuit să facă încă din toamna anului 2009, atunci când guvernul Boc era demis prin moţiune de cenzură.

Riscurile există însă pe mai departe şi ele constau în marile aştepări populare şi poate în nerăbdarea unor schimbări rapide. Primul ministru desemnat mai are de trecut o probă: el trebuie să facă poate dovada cea mai înaltă de curaj, şi anume să refuze propriului electorat promisiunea unei bunăstări rapid regăsite.