1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Victor cel roşu şi Viktor cel negru

Criza din Cipru a orientat atenţia editorialiştilor spre periferia Europei, bunăoară spre România şi Ungaria, membre ale UE.

Illustration - Verschiedene deutsche Tageszeitungen, wie Mitteldeutsche Zeitung, Sächsische Zeitung, Die Welt, Frankfurter Allgemeine, liegen zur Presseschau bereit, aufgenommen am 23.11.2009 in Leipzig (Wischeffekt). Foto: Jan Woitas

Deutschland Symbolbild deutsche Presseschau Presse

„De ce te temi, de aceea nu scapi”. Zicala pare a conota excelent o seamă de evoluţii negative survenite pe scena politică şi economică a continentului dar şi pe mapamond.

Teama că modelul cipriot ar putea fi aplicat şi aiurea, spre a salva un stat de la faliment, mai exact, băncile, a fost confirmată de stîngăciile în materie de PR, comise de actualul şef al eurogrupului Jeroen Dijsselbloem. De fapt, omul a dat în vileag că UE tolerează în Cipru o procedură ce contravine propriilor ei reglementări şi anume repunerea băncilor pe picioare prin prelevarea unor procente din economiile depunătorilor. Or, economiile sunt cu totul altceva decît investiţiile şi de aceea nu ar trebui expuse riscurilor, relevă EL PAIS.

Cît va tolera opinia publică internaţională jocul cu focul practicat de Coreea de Nord, nu se ştie. Ce se ştie se poate afla din editorialul publicat în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG şi anume, că regimul comunist de la Phenian nu se sinchiseşte de ce crede, spune şi face ONU sau restul lumii.

Nici premierului Victor Ponta şi tizului său ungar Viktor Orban nu le pasă prea mult, dacă nu chiar deloc, de criticile care se fac auzite de la Bruxelles, pentru modul în care ambii, de pe poziţii ideologice diferite, încalcă principiile democraţiei şi ale statului de drept. Şi nici nu se sinchisesc prea mult de comentariile critice ale presei libere şi democratice pe care modul lor de guvernare le suscită.

Deunăzi, ediţia electronică a cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG şi azi, ediţia scrisă, comentînd rezultatul Convenţiei Naţionale PDL asupra soartei opoziţiei politice din România, ajungea la o amară concluzie. După realegerea lui Blaga la conducerea formaţiunii, după eşecul contracandidatelor Udrea şi Macovei, după adio-ul spus de preşedintele Băsescu formaţiunii, practic scindată, opoziţia politică din România este într-atît de debilă încît pare a nu-şi mai merita numele. Ceea ce oferă actualei coaliţii guvernamentale USL şansa de a acţiona pe mai departe cu şi mai fără jenă decît a făcut-o de astă vară şi pînă acum. De pildă, de a prelua mai intens controlul asupra justiţiei după ce aceasta îşi cucerise în ultimii ani independenţa faţă de politică şi a condamnat politicieni grei, implicaţi în diverse procese de corupţie.

Prin urmare, de la Viena, cotidianul DER STANDARD înregistrează noile mutări făcute de USL pe tabla puterii. Fostul ministru al justiţiei, Mona Pivniceru, va depune mandatul după ce Senatul a aprobat numirea ei ca judecător la Curtea Constituţională. Postul ministerial rămas vacant va trebui ocupat în 45 de zile. Pînă atunci, ad intermim, funcţia va fi preluată de premierul Victor Ponta, după o consultare prealabilă cu preşedintele Băsescu. Ziarul austriac semnalează că scurta perioadă cît Pivniceru s-a aflat la conducerea ministerului justiţiei, a fost marcată de controverse şi de notele foarte proaste date României de raportul UE pe justiţie. De asemenea, Pivniceru a luat în repetate rânduri apărarea ex-premierului Năstase, condamnat pentru corupţie, eliberat înainte de termen din detenţie. Ziarul nu omite să amintească şi alte detalii ce demonstrează cît de încurcate, netransparente şi dubioase sunt relaţiile de putere la Bucureşti.

Reversul întunecat al puterii la Bucureşti şi la Budapesta îl scrutează într-un excelent şi foarte documentat articol, ziarul de limbă germană din capitala Ungariei, venerabilul PESTER LLOYD.

Intrebarea din subtitlu, dacă nu cumva situaţia din Ungaria se repetă în România, primeşte un răspuns deja în chapeau-ul articolului: Victor cel roşu dovedeşte în România că măsurile antidemocratice nu depind de eticheta politică a partidelor care le aplică şi că Ungaria nu este un unicat. Uzînd de o figură de stil, autorul textului face o comparaţie foarte plastică: dacă în Ungaria copilul a fost deja aruncat în fîntînă, în România el se află primejdios de aproape de marginea ei.

O trecere succintă în revistă a isprăvilor antidemocratice comise de Ponta, a relaţiilor sale extrem de strînse cu Adrian Năstase, confirmă impresia.

Faptul că după eliberarea sa din închisoare, Năstase nu poate să deţină o vreme o funcţie în conducerea partidului sau un mandat de ministru, nu constituie un impediment major, rezultă din declaraţia lui Ponta conform căreia mentorul său nici nu ar avea nevoie de o funcţie oficială fiindcă şi aşa social-democraţii ascultă de Năstase. Faptul că o decizie judecătorească poate fi anulată sau „îndulcită” de influenţa politicii, este un semnal fatal. Dar această sete de putere absolută nu este singurul element nefast ce-l leagă pe Victor cel roşu de Viktor cel negru. Ambii sunt caracterizaţi de aceeaşi lipsă de respect faţă de popor, de demos şi democraţie. Sărăcia, teama de viitor, lipsa de perspective sunt şi rămîn realele fundamente ale puterii celor doi antidemocraţi populişti, ai acestor canibali ai democraţiei. Totuşi există ceva care-i desparte: Orban nu a făcut niciodată un secret din dispreţul lui faţă de democraţie nutrind jilava himeră a naţional-conservatorilor. Ponta în schimb, se erijează şi azi încă în democrat de factură europeană, socialist, om din popor, avocat al săracilor, mai numeroşi în România det în orice altă ţară a continentului. Că Ponta este altceva decît vrea să pară o demonstrează din plin declaraţiile făcute la BBC în emisiunea Hardtalk, unde i-a catalogat pauşal pe romi drept criminali care fac ţara de ruşine, negînd concomitent că ar exista o discriminare a acestei minorităţi de către populaţia majoritară. Dar, tocmai prin acţiunile sale antidemocratice, Ponta aduce prejudicii nu numai ţării sale, ci şi oricărui politician din Europa care sub „label”-ul „social” şi "democrat” se angajează de facto în apărarea cauzei celor mai slabi.

Autorul textului întrevede în cazul unui eşec al redresării sociale şi economice a României, perspectiva scufundării social-democraţilor români, aşa cum s-a întîmplat cu cei maghiari, cărora recent Ponta le-a făcut o vizită de solidaritate la Budapesta. Intr-un atare caz, n-ar fi de mirare ca pe ruinele statului de drept şi ale democraţiei să apară un autoproclamat salvator al naţiunii. Exclus nu este nici ca Ponta să fie un astfel de mutant. Lecţia ce poate fi învăţată din siuaţia din România şi Ungaria este că măsurile antidemocratice cresc mereu pe acelaşi sol şi nu depind de etichetele aplicate partidelor aflate la conducere. Partidele populare nu au vrut să-l stopeze pe Orban, socialiştii din Parlamentul European ar trebui să dovedească măcar că-l pot frîna pe Ponta.

Dar cine-l poate opri pe preşedintele rus Putin şi conducerea de la Kremlin să se irite, să se vexeze într-atît din cauza aşa ziselor „lecţii de morală” pe care diversele fundaţii apusene şi ONG-uri le-ar da Kremlinului, încît să bruscheze cu reacţiile sale cancelariile europene. Or, acestea, în ocurenţă politica germană, nu au voie să se comporte ca şi cum îmbufnările lui Putin ar fi insignifiante, crede DIE WELT. Cu metodele unui stat pur poliţienesc, preşedintele Putin demonstrează ce înţelege el prin libertate şi democraţie, deduce NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG.