1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Viaţa luată de la zero

Dorinţa multor refigiate este să înceapă o viaţă nouă - să aibă un serviciu şi o locuinţă în care să trăiască. Însă trebuie să aibă multă răbdare.

Samaneh Faramarzi este nerăbdătoare. Tânăra iraniancă abia aşteaptă să iasă la aer liber şi, apoi, să ajungă în bucătăria din apropiere. Începând din luna mai, femeia în vârstă de 31 de ani trăieşte în cartierul Berlin-Moabit, alături de alţi 300 de refugiaţi, într-un spaţiu foarte restrâns. Cortul amenajat pentru găzduirea nou veniţilor, deşi pare mare privit din afară, nu oferă aproape niciun spaţiu intim. Şase refugiaţi împart o singură cameră, încăperile fiind separate nu de uşi, ci de perdele.

Printre mese de tenis şi alte obiecte, iranianca încearcă să găsească patru femei din Afganistan, cu care doreşte să gătească împreună. În adăpost se mănâncă de trei ori pe zi, însă nu este permis locuitorilor să gătească singuri. Precum alţi refugiaţi cazaţi aici, Samaneh duce şi ea dorul mâncării de acasă, care cuprindea, printre altele, kebab, orez și ceai. Prin urmare, administraţia locală din Berlin a organizat în urmă cu câteva săptămâni o bucătărie în apropierea adăpostului. Cine vrea să gătească singur se înscrie pe listă. Până la patru persoane pot folosi plitele amenajate pentru a găti câteva ore pe zi.

Aşteptând o nouă viaţă

De fapt, pentru solicitanții de azil, cupola ambulantă din Berlin-Moabit ar trebui să constituie doar o soluție temporară, de câteva zile, înainte de a fi duşi în adăposturile comunale special construite pentru ei. Cu toate acestea, numărul mare de refugiați și timpul îndelungat de procesare a dosarelor au transformat cortul în locuinţă permanentă. Nu puţini dintre refugiaţi trăiesc aici de mai multe luni și așteaptă un răspuns din partea Oficiului Federal pentru Migrație cu privire la rezultatul cererii de azil înaintată statului german.

Într-o situaţie similară se află şi Samaneh, care povesteşte - într-o limbă germană impecabilă - că ar dori să înceapă o practică într-un cabinet stomatologic. Însă, deocamdată, mai este mult până departe. Dacă și pentru cât timp un refugiat primeşte azil în Germania, decide Oficiul Federal pentru Migrație. Nou veniţii trebuie să indice motivele pentru care au venit în Germania. În cazul în care acestea sunt acceptate de către autoritate, persoana respectivă primeşte un permis de ședere temporară. În medie, acest proces durează aproximativ 6,6 luni, cu tendinţă de creştere (la sfârșitul anului 2015, durata medie era de 5,2 luni). Mulți solicitanți de azil așteaptă în prezent de mai mult de un an un răspuns de la autorităţi, care sunt copleşite de numărul mare de solicitanți. Dacă pot sau nu să rămână în Germania, imigranţii află mult, mult mai târziu.

În acest context, Samaneh se poate considera norocoasă. După doar câteva săptămâni, ea a primit un permis de ședere temporară, timp de un an. Cu toate acestea, procedura de acordare a azilului este încă în curs de desfășurare. Deci, nu este încă foarte clar dacă iranianca poate să rămână în Germania. În următoarele luni, femeia are o nouă programare la autorităţile din Berlin, Oficiul de Stat pentru Sănătate și Protecție Socială. "Așteptarea lungă este obositoare", spune Samaneh.

Samaneh Faramarzi

Samaneh Faramarzi

În situaţia ei sunt foarte multe dintre femeile aflate în adăpost. Unii dintre refugiaţi folosesc timpul liber pentru a învăța limba germană sau se implică în diverse activităţi, fie în bucătărie, fie în îngrijirea copiilor. După câteva luni, nu puţini își pierd însă speranţa că îşi pot construi un viitor în Germania.

Cu toate acestea, Samaneh știe ce să facă. Ea ascultă muzică sau citește cărți în limba germană. Chiar și în Iran a participat la cursuri de germană. Deseori ea traduce dialogul între autorităţile orașului Berlin și femeile afgane.

"În Iran am fost persecutată", spune ea. "Am fost musulmană, dar am vrut să devin creștină. N-am putut sta mai mult acolo". Așa a ajuns femeia să ia trenul spre Turcia și apoi, cu avionul, să plece în Germania. În comparație cu alte femei din adăpost, drumul a fost confortabil, spune Samaneh. Alţi colegi de cameră au trecut prin momente dificile în special pe ruta balcanică, mai povesteşte ea.