1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Viaţa după moarte sau cum l-am executat pe Ceauşescu

"Tinere nu trebuie să te simţi prost, ai făcut ce trebuia", i-a spus generalul Victor Stănculescu plutonierului Dorin Marian Cârlan, după executarea cuplului Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu

Nicolae Ceauşescu

La 25 de ani de când România a fost eliberată de "tirani", jurnalistul Stefan Klein de la Süddeutsche Zeitung l-a vizitat pe unul din cei trei militari ai brigăzii de elită care i-a ucis, la comandă, pe Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Tânărul de la sfârşitul anilor 80, slab şi bine antrenat, nu mai are nici un fel de asemănare cu bărbatul greoi de astăzi, pe al cărui chip nu se regăşeşte nici o urmă de bucurie. Dorin Marian Cârlan a acceptat să povestească ziaristului cum a trăit el Crăciunul anului '89, şi implicit ultimele clipe de viaţă ale "tiranilor".

Amintirile sunt depănate chiar din prima zi a Crăciunului, o zi caldă, însorită, fără zăpadă. "În ţară era revoluţie, dictatorul şi a lui soţie fugiseră, pe străzile din Bucureşti se duceau lupte, peste tot domnea haosul. Nu departe de Bucureşti, spre nord-est, în localitatea Boteni era staţionat regimentul 62 Paraşutişti, o unitate de elită. Cârlan este membru al regimentului de mai mulţi ani, dar nu în calitate de luptător ci doar de responsabil pentru parcul auto. Majoritatea unităţii fusese trimisă în Bucureşti să lupte de partea demonstranţilor, pe care armata îi sprijinea. Nu şi Cârlan, care rămâsese la Boteni."

Pentru tânărul plutonier-major situaţia se schimbă radical în momentul în care se oferă voluntar, împreună cu alţi şapte combatanţi, să ia parte la o acţiune de comando, care ar putea fi şi ultima pentru tinerii militari.

Cârlan este totuşi interesat să participe la acţiunea care i-ar putea aduce recunoaşterea militară.

Un sfert de secol mai târziu, bărbatul relatează detaliat cum s-au pregătit urgent două elicoptere, care au aterizat pentru scurt timp în Bucureşti, în spatele stadionului Steaua, la bordul cărora s-au urcat cadre militare de rang înalt şi persoane civile importante în acele zile. Tânărul fusese dotat cu o mitralieră de Typ AK47, cu un Kalaşnikov, un pistol, un cuţit şi 400 de cartuşe. În momentul aterizării, Cârlan a recunoscut unitatea militară de la Târgovişte. Unitate a cărei conducere fusese, după cum povesteşte militarul, complet surprinsă să îi primească în grijă pe cei mai "căutaţi" oameni ai momentului.

O dată cu aterizarea elicopterelor, personalul de la Târgovişte spera ca "dictatorii" să fie transportaţi în alte direcţii, pentru a scăpa de stresul unei asemenea prezenţe.

Generalul Stănculescu întreabă

Die letzten Tage der Ceausescus

Imagini din spectacolul lui Milo Rau "Ultimele ore ale lui Ceauşescu" - o reconstituire a procesului

Planurile erau însă cu totul altele. Unul dintre ei, generalul Victor Stănculescu i-a chemat pe cei opt tineri militari pentru a le dezvălui că a adunat membrii unui Tribunal Militar special, care urma să dea verdictul într-un proces rapid împotriva cuplului Ceauşescu. Totul urma să se întâmple în cazarmă. Stănculescu i-a întrebat atunci pe tineri: "Dacă se va lua hotărârea condamnării la moarte, aţi fi în măsură să o executaţi" - îşi aminteşte astăzi încă foarte clar plutonierul-major de atunci Cârlan. Deşi întrebarea avea o notă condiţională, militarul a avut direct senzaţia că rezultatul procesului era decis şi că invocata condamnare la moarte demult hotărâtă.

Deşi Ceauşescu nu era un zeu pentru tânărul de 27 de ani, atunci când cuplul a fost scos din blindată de căpitanul Ionel Boeru şi de plutonierul Octavian Gheorghiu, imaginea conducătorului neajutorat, neras, dezorientat, cu căciula alunecată pe ochi, cu cămaşa murdară, coborât din tab, i-a lasat impresia unui animal hăituit, faţă de care a simţit un fel de compasiune.

Dar pentru că sentimentele nu erau potrivite în asemenea momente şi pentru că mai existau încă forţe loiale "conducătorului iubit", deciziile se impuneau a fi luate rapid.

Şi aşa s-a şi întâmplat. Procesul ţinut într-o sală improvizată, al cărei mobilier s-a pierdut, dar ale cărui copii pot fi regăsite astăzi în muzeul deschis în fosta unitate militară.

Cârlan şi Gheorghiu, tinerii care au fost desemnaţi să păzească uşile sălii, au înţeles încă de pe atunci, în ciuda fragedei lor vârste că procesul era "o farsă".

Importante erau imaginile, "necesare pentru a face ca o crimă planificată să pară mai puţin brutală. Exact atunci când în România părea că începe o nouă eră, era înscenat un proces în cea mai îngrozitoare tradiţie a statului criminal şi după mai puţin de două ore se lua o decizie care îl privea tocmai pe cel ce pusese piatra de temelie a tradiţiei".

Cârlan nu a fost dezamăgit de hotârea în sine, ci de modul în care a fost luată. "Condamnarea la moarte va fi imediat aplicată", a auzit prin uşă tânărul soldat.

Generalul Stănculescu decide

Mormântul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu

Mormântul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu

Aminitirile ultimelor clipe din viaţa soţilor Ceauşescu se leagă mult de prezenţa generalului Stănculescu. El a decis şi legarea la mâini a condamnaţilor, chiar în sala de judecată. În memorie i-au rămas şi cuvintele "sinistrei": "Copii, copii, de ce ne faceţi asta?" şi apoi curajul de a-şi dori să fie "omorâţi împreună".

La zidul din faţa plutonului de execuţie, Ceauşescu a început să intoneze Internaţionala. Pentru scurt timp. La comandă, cei trei tineri au deschis focul de la doar câţiva metri distanţă. Cârlan a tras cu Kalaşnikovul din dreptul şoldului. S-au tras multe, zeci de cartuşe, fără nici un fel de sentimente, toate din dorinţa de a duce cât mai repede la capăt misiunea.

Apoi a fost chemat medicul pentru a controla cadavrele. Trupurile au fost acoperite cu folii de plastic, aduse în curtea cazărmii, chiar înainte de începerea "procesului", după cum îşi aminteşte militarul. Confuz fiind, Cârlan a simţit o mână pe urmă şi a auzit vocea generalului Stănculescu: "Tinere nu trebuie să te simţi prost, ai făcut ce trebuia. Ambii au meritat să moară".

Iar el, fostul plutonier-major Dorin Marian Cârlan, nu a mai ajuns să fie erou. Mai multe lovituri ale destinului şi nici o delimitare clară a noii societăţii de comunism au făcut din el un nostalgic. Unul din mulţii nostalgici care cred că "înainte era mai bine."

Revenind la decembrie '89, Cârlan îşi aminteşte şi de zborul cu elicopterul după execuţie. În îngrămădeala din cabină s-a retras într-un colţ, aproape de "ceva" acoperit cu o folie de plastic. Era cald şi, după cum avea să afle mai târziu, era corpul însângerat al lui Nicolae Ceauşescu.

Mai târziu, în Bucureşti, pe pantalonii tânărului militar rămăsese o pată de sânge: din sângele fostului "conducător suprem".