1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

"Viaţa celorlalţi" în America

După comediile şi parodiile „Good bye Lenin”, „NVA” sau „Der Rote Kakadu”, „Viaţa celorlalţi” este primul film german care tratează în registru grav cea ce a însemnat socialismul real existent şi teroarea „stasi” în fosta RDG. ”Viaţa celorlalţi” este şi prima creaţie cinematografică germană căreia , după o pauză de mai mulţi ani, Academia Americană de Film îi atribuie rîvnitul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Judecînd rece şi la obiect „miracolul”, cancelara Angela Merkel , ea însăşi originară din fosta RDG, a furnizat motivele pentru care „Viaţa celorlalţi „ este un film care trebuie neapărat văzut şi care va face cu certitudine în continuare săli pline , mai ales după ce a fost răsplătit cu un Oscar: „Cred că există posibilitatea ca milioane de oameni din întreaga lume să afle ceva despre fosta RDG, să se informeze pe mai departe despre unificarea Germaniei , despre ceea ce le-a fost dat est - germanilor să trăiască, despre experienţele pe care ei le-au făcut prin absenţa libertăţii...”

La aproape 20 de ani de la unificarea Germaniei , traumele create de regimul comunist persistă, vindecarea lor ar putea fi favorizată de o deplină cunoaştere a adevărului, mai ales a mecanismelor aparatului opresiv. De aceea, filmul regizorului Florian Henckel von Donnersmarck este exemplar avînd o valoare deopotrivă terapeutică şi profilactică. Joachim Gauck, fostul şef al oficiului ce-i poartă numele şi care administrează dosarele „ stasi”, a apreciat această funcţie de adevăr a filmului: „Este prezentată foarte exact teama, aparatul stasi, unde foarte multe secrete, nu numai din sectorul serviciilor de informaţii şi ale poliţiei politice, îşi exercită efectul în toate straturile populaţiei pînă în cele mai ascunse cute ale vieţii particulare. Această neputinţă a celui rămas singur, aroganţa puterii nelegitimate, nu sunt ficţiuni ci imagini veridice ale unei realităţi.”

Suntem aşadar în Berlinul de răsărit , în anul „orwellian” 1984. Într-unul din beciurile temutei „stasi” un „duşman al regimului ” este nemilos interogat de un ofiţer cu mină „de oţel”. În secvenţa următoare , condamnatul îşi imploră torţionarul , îi cere printre lacrimi să-i îngăduie măcar un minut de somn. Anchetatorul rămîne neînduplecat, întrebările - aceleaşi , cad ca lamele de cuţit tocînd şi ultima fărîmă de rezistenţă a condamnatului. Torturat, umilit, cedează şi divulgă numele „vinovatului”. Procedura - filmată , înregistrată pe bandă de casetofon , se transformă în material didactic şi obiect al prelegerii susţinute de acelaşi ofiţer stasi în faţa unor tineri , viitoare cadre de nădejde ale securităţii est germane. Doar unul dintre ei obiectează , „descalificîndu-se”: tratamentul recomandat i se pare inuman... „Dar eficient” i se ripostează „ex cathedrae”.

Sunt primele minute ale filmului de lung metraj „Viaţa celorlalţi” .

La aproape şase luni de la lansarea pe marile ecrane în Germania în prezenţa unor înalţi reprezentanţi ai guvernului federal , întîmpinată cu elogii unanime în presă pelicula de debut a regizorului şi scenaristului Florian Henckel von Donnersmarck continua să facă săli pline şi să determine şi difuzorii americani să o achiziţioneze. Cine se întreba pe atunci dacă un film german despre stasi poate avea succes în America primea deja un prim răspuns: filmul pune degetul pe rană, ba chiar pe mai multe răni. Cel de-al doilea răspuns la aceeaşi întrebare , infinit mai convingător fiindcă mizează tocmai pe calităţile estetice ale „Vieţii celorlalţi”, l-a dat atribuirea Oscarului regizorului Florian Henckel von Donnersmarck pentru cel mai bun film străin.

Printr-un subtil joc de oglinzi filmul reia o poveste reală cu virtuţi de fabulă , demonstrînd cum pot fi răsturnate unele valori astfel încît să le găsim acolo unde ne-am aştepta cel mai puţin şi să nu le mai aflăm unde le-am fi crezut cel mai straşnic păzite. Un cuplu de artişti – el dramaturg ea actriţă - sunt puşi sub observaţie zi şi noapte de către stasi, nu neapărat pentru că dramaturgul ar avea activităţi subversive cît pentru că frumoasa actriţă de teatru stîrnise poftele ministrului culturii. Ofiţerul stasi îşi face conştiincios datoria pînă cînd începe să se molipsească de virtuţile celor urmăriţi, încumetîndu-se chiar să pătrundă prin efracţie în locuinţa în care fuseseră instalate microfoanele pentru a fura un volum de poezii de Bertolt Brecht pe care-l va citi cu nesaţ la el acasă, reaşezîndu-l cuminte la loc, o zi după aceea. Urmăritorul se transformă în protectorul din umbră al victimelor, îşi riscă pînă şi cariera, în timp ce frumoasa iubită a dramaturgului cedează într-un prim moment lubricului ministru al culturii , i se refuză apoi, este şantajată cu interdicţia de a mai juca. Punînd mai presus decît orice dragostea pentru teatru, ea îşi trădează iubitul, părăseşte locuinţa comună în timpul unei percheziţii şi traversînd în fugă strada este lovită mortal de o maşină. După prăbuşirea zidului despărţitor al Berlinului, fostul ofiţer stasi, degradat, îşi cîştigă traiul împărţind reclame, dramaturgul îşi consultă dosarul în arhiva stasi, avînd cumplita revelaţie: iubita a fost cea care l-a trădat şi agentul pus să-l urmărească l-a salvat. Sigla conspirativă a acestuia fusese HGW XX / 7. Dramaturgul este cel care-l urmăreşte acum pe fostul său supraveghetor. Mai trec cîteva luni şi librăria Karl Marx din Berlin anunţă lansarea unui roman intitulat „Sonata omului bun”. Fostul ofiţer stasi trece prin dreptul vitrinei, recunoaşte în chipul din fotografie, dramaturgul de odinioară devenit prozator, intră şi cumpără romanul dedicat nimănui altuia decît ...agentului HGW XX/7.

Este secvenţa finală a „Vieţii celorlalţi”: o adevărată lovitură de teatru.

Aceasta ar fi schema narativă pe care Florian Henckel von Donnersmarck a clădit un film de excepţie despre banalitatea răului în comunism. În cetatea de vise din însorita Californie, nu puţini au avut revelaţia unui rău insidios, pe care doar sucombarea dictaturilor comuniste nu l-a putut elimina definitiv : primejdia ca o permanentă supraveghere, din indiferent ce motive , să devore din nou, din umbră, spaţiul intimităţii noastre, fie şi pentru a ne proteja, există pe mai departe ...

N.B.:Intre timp ediţia electornică a revistei DER SPIEGEL anunţă că potrivit relatărilor publicate în „Daily Variety”, în Statele Unite se manifestă deja interesul pentru un „remake” al „Vieţii celorlalţi”.Printre susţinătorii proiectului, alături de Sydney Pollack se află şi foştii şefi ai studioului hollywoodian Miramax, Bob şi Harvey Weinstein ca şi regizorul Anthony Minghella.

  • Data 01.03.2007
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2qI
  • Data 01.03.2007
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2qI